Prima pagină » Știri » Arădeanul care încerca să vândă bombe artizanale, condamnat la cinci ani și opt luni de închisoare

Arădeanul care încerca să vândă bombe artizanale, condamnat la cinci ani și opt luni de închisoare

Arădeanul care încerca să vândă bombe artizanale, condamnat la cinci ani și opt luni de închisoare
Arădeanul care încerca să vândă bombe artizanale, condamnat la cinci ani și opt luni de închisoare

Pe portalul Curții de Apel Timișoara a fost publicată, miercuri, sentința în cazul lui Remus Văsuț, tânărul din comuna arădeană Ghioroc care a confecționat acasă bombe artizanale, pe care a încercat apoi să le vândă chiar unui lucrător SRI, care lucra sub acoperire, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Remus Văsuț a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru fapte asimilate actelor de terorism și interzicerea unor drepturi și la doi ani de închisoare pentru nerespectare a regimului materiilor explozive. Judecătorii au contopit cele două pedepse în pedeapsa cea mai grea, aceea de cinci ani de închisoare, aplicând și un spor cu o treime, inculpatul urmând să execute pedeapsa de cinci ani și opt luni de închisoare, cu interzicerea unor drepturi.

Decizia instanței nu este definitivă, iar termenul pentru declararea apelului este de zece zile.

Detenția este considerată începând cu 21 decembrie 2013, de când s-a aplicat măsura arestului preventiv.

În acest dosar au mai fost condamnate trei persoane judecate în același dosar – Marius Liviu Mogoșan, acuzat de complicitate la nerespectarea regimului materiilor explozive, Constantin Sebastian Martin, pentru nerespectarea regimului materiilor explozive, și Adrian Farcău, pentru complicitate la nerespectarea regimului materiilor explozive și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Astfel, Mogoșan Marius Liviu a primit doi ani de închisoare cu suspendare pentru nerespectarea regimului materiilor explozive, cu un termen de încercare de patru ani. Bărbatul va trebui să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială și va trebui să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă 60 de zile la Consiliul Local Arad sau Consiliul Local al comunei Vladimirescu.

Farcău Adrian a primit două pedepse: doi ani de închisoare pentru nerespectarea regimului materiilor explozive și trei luni închisoare pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Prin contopirea pedepselor și sporirea cu o treime, a rezultat o pedeapsă de doi ani și o lună de închisoare cu suspendare, plus interzicerea unor drepturi, cu o perioadă de încercare de patru ani și o lună. Și în acest caz, inculpatul va frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială și muncă în folosul comunității pe o perioadă 60 de zile la Consiliul Local al comunei Ghioroc sau Consiliul Local al Comunei Șiria.

De asemenea, Martin Constantin Sebastian a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru nerespectarea regimului materiilor explozive și interzicerea unor drepturi.

Instanța a mai dispus confiscarea de la inculpați a unui dispozitiv exploziv de tip țeavă rămas în urma experimentului judiciar și a altor bunuri care au constituit probe în acest dosar.

Cheluielile judiciare către stat vor fi plătite de către inculpați astfel: Văsuț Remus Claudiu – 4.000 de lei, Mogoșan Marius Liviu – 2.000 de lei, Farcău Adrian – 2.000 de lei și Martin Constantin Sebastian – 2.000 de lei.

Arădeanul Remus Văsuț, prins când încerca să vândă unui lucrător SRI sub acoperire două bombe artizanale pe care le confecționase în locuința sa, a fost trimis în judecată, în luna mai, de procurorii DIICOT, sub acuzația de fapte asimilate actelor de terorism și nerespectarea regimului materiilor explozive.

Procurorii DIICOT au stabilit că, în decembrie 2013, Remus Văsuț a cumpărat ingredientele necesare confecționării unor dispozitive explozive periculoase. El nu a acționat, însă, singur, fiind ajutat de Marius Liviu Mogoșan, care l-a consiliat tehnic în legătură cu modul de confecționare a unor dispozitive explozive.

„Din probele administrate rezultă că inculpatul Văsuț Cornel Cătălin i-a solicitat lui Martin Constantin Sebastian din municipiul București, să-i livreze mai multe ingrediente care pot fi folosite la confecționarea unor dispozitive explozive. Acesta din urmă, sub numele de utilizator dheeeah, avea postat pe un site de comerț on-line, un anunț prin care oferea spre vânzare diferite substanțe, printre care și ingrediente care pot fi folosite în scopul menționat”, arătau procurorii DIICOT.

La rândul său, Martin i-a livrat lui Văsuț substanțele necesare confecționării substanțelor explozive, expediindu-le printr-un serviciu de curierat, spuneau anchetatorii.

„În aceeași activitate, a fost implicat Farcău Adrian care, cunoscând preocupările lui Văsuț Cornel Cătălin privitoare la confecționarea materiilor explozive, i-a pus la dispoziție mijloace tehnice și materiale pentru confecționarea obiectelor arătate”, mai preciza DIICOT.

Astfel, în 7 și în 17 decembrie 2013, Remus Văsuț a confecționat și detonat în apropierea localității Ghioroc, dispozitive explozive, iar în 20 decembrie 2013, a confecționat două dispozitive similare, pe care le-a dat altor persoane, „în vederea detonării într-un local, pentru a produce stare de neliniște și teamă în rândul populației”, potrivit anchetatorilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Despăgubiri uriașe pentru un spital, după moartea unei paciente! Femeia a căzut din pat
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Băuturile energizante ascund un risc de 11 ori mai mare de stop cardiac
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...