Prima pagină » Știri » Arafat: Din Ucraina au fost aduși 11 răniți, toți sunt stabili, nu sunt cazuri deosebit de grave

Arafat: Din Ucraina au fost aduși 11 răniți, toți sunt stabili, nu sunt cazuri deosebit de grave

Răniți din Ucraina nu sunt în stare gravă, ne asigură Raed Arafat

Coordonatorul misiunii umanitare, secretarul de stat din Ministerul de Interne Raed Arafat, a spus că toți cei 11 răniți sunt bărbați, zece dintre aceștia au afecțiuni posttraumatice și unul are o altă problemă medicală.

„Nu avem cazuri vitale. Tipologia este traumatică, din 11 cazuri, zece sunt posttraumatice”, a precizat Raed Arafat.

Secretarul de stat a mai spus că patru dintre răniți sunt duși la Spitalul de Urgență Floreasca, alți patru la Spitalul Universitar de Urgență, doi la Spitalul „Bagdasar-Arseni” și unul la Spitalul „Marius Nasta”.

„După evaluare și după ce se va decide care este conduita terapeutică, se va stabili dacă ei rămân la spitalele menționate sau dacă vor trebui mutați. Asta rămâne la decizia medicilor care îi vor primi”, a mai spus Arafat.

În ce privește cea de-a douăsprezecea persoană care fusese trecută pe lista de transfer, Arafat a spus că în Ucraina, după evaluare, s-a decis că aceasta nu mai trebuie adusă în București.

Secretarul de stat a mai spus că unii dintre cei 11 răniți aduși în România vor trebui reoperați, urmând ca medicii să decidă demersurile necesare.

„Există cazuri care au fost aduse și care cu siguranță vor trebui operate. Cazurile au fost alese de autoritățile ucrainene, echipa noastră i-a aevaluat acolo. Sunt unii care au fost tratați incomplet acolo, cum a fost situația că unii au fost operați incomplet, iar acum au nevoie cu siguranță de o nouă intervenție chirurgicală”, a arătat Arafat.

Alexandru Ciucioi, coordonatorul echipei SMURD care a fost în misiune umanitară în Ucraina, a spus că niciunul din cei 11 răniți nu este cu risc vital, toți au probleme la nivelul membrelor, majoritatea la nivelul picioarelor, având nevoie de recuperare funcțională.

El a precizat că doi dintre răniți au plăgi produse de explozia unor grenade, patru sau cinci au răni prin împușcare cu gloanțe, alice, o parte dintre ei au și retenția corpurilor respective la nivelul plăgilor, iar doi au și fracturi.

Ciucioi a mai spus că, pe timpul zborului de la Kiev la București, pacienții au fost conștienți și liniștiți, nefiind înregistrate probleme.

Pilotul avionului militar, comandorul Florin Ianculescu, a spus că misiunea a fost executată cu succes, iar zborul s-a desfășurat în condiții optime, escala la Kiev fiind de o oră și 45 de minute.

Ambasadorul Ucrainei la București, Teofil Bauer, a mulțumit autorităților române pentru sprijinul acordat prin această misiune umanitară, exprimându-și părerea de rău că țara sa „își câștigă prin sânge apartenența la Europa”.

Potrivit afirmațiilor sale, această cursă demonstrează, încă o dată, că ambele țări sunt în continuare disponibile pentru a dezvolta relații de bună vecinătate și prietenie.

„Începând de astăzi, ambasada, împreună cu autoritățile medicale ale României, va lua lua patronajul celor 11 ucraineni cât se vor afla în România. Sunt convins că în timpul cel mai apropiat, cu ajutorul care le va fi acordat, ei se vor întrema și se vor face bine”, a spus ambasadorul.

El a mulțumit, de asemenea, secretarului de stat Raed Arafat și ambasadei României în Ucraina pentru „gestul frumos” făcut prin aducerea în România, pentru a fi tratați, a celor 11 ucraineni, victime ale conflictelor de la Kiev.

Ambasadorul Teofil Bauer a mai arătat că mulțumește autorităților și poporului român pentru susținerea „acelor evenimente pozitive ce au loc în ultimul timp” în țara sa.

Avionul militar care i-a adus din Ucraina pe cei 11 răniți a aterizat, sâmbătă după-amiază, la Baza 90 Otopeni. Răniții au fost preluați de pe pistă și transportați la spitale cu patru ambulanțe pentru victime multiple, ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență București.

Majoritatea răniților aduși la București sunt tineri și au plăgi prin împușcare, traumatisme prin explozii sau arsuri.

Echipa SMURD care a mers la Kiev a fost formată din patru medici și patru asistente, precum și din medici de la Ministerul Apărării.

Secretarul de stat a declarat că sunt și alte țări implicate în preluarea unor răniți din Ucraina, printre care Germania, Polonia, Cehia și Lituania.

„Astăzi sunt și alte misiuni în Ucraina, făcute de alte țări, cum ar fi Polonia sau Germania, care vor avea avioane sanitare care vor merge să preia răniți”, a precizat Arafat.

Secretarul de stat a mai spus că este necesar acest sprijin întrucât sunt foarte mulți răniți, aproape 500 prin împușcare, și pentru orice țară acest lucru poate să fie o problemă.

„Celelalte țări care s-au implicat au luat și ele zeci de pacienți, ceea ce înseamnă că este un lucru foarte bine justificat. Fiind foarte mulți răniți, depășește capacitatea unei țări, a unui sistem sanitar și necesită sprijin și din alte părți”, a adăugat Arafat.

Misiunea umanitară a fost organizată la solicitarea părții ucrainene, primită prin Ambasada României la Kiev. Viceprim-ministrul Gabriel Oprea a înaintat această solicitare Executivului, care a decis, miercuri, să trimită un avion militar în capitala Ucrainei, pentru a prelua 12 răniți.

(Serviciul FOTO al agenției MEDIAFAX vă pune la dispoziție imagini.)

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce efect are plictiseala asupra COPIILOR. Detaliul ignorat de părinți: Mare grijă!
Digi24
Putin reînvie „poporul sovietic”. România este vizată de o nouă lege promulgată de către dictatorul de la Kremlin
Cancan.ro
Vlăduța Lupău, vizată într-un dosar penal internațional. Autoritățile din două țări, în alertă
Prosport.ro
Gigi Becali a pierdut o avere dintr-un foc, dar nu-i pasă: „Am dat 14.000.000 de euro din banii mei”
Adevarul
Filmul șocant al crimei premeditate din Sibiu: cum și-a ucis o femeie mama pentru o moștenire de un milion de euro, cu ajutorul unei asistente medicale
Mediafax
Patronii au anunțat ce se va întâmpla în următoarele TREI luni. Ce ne așteaptă, de fapt, la începutul lui 2026
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Mimica lui Zelenski când Trump a spus că Putin vrea să ajute Ucraina să reușească
Cancan.ro
Ion Drăgan, înmormântat pe ritmuri de folclor! Colegii lui i-au adus un ultim OMAGIU COPLEȘITOR. Imagini dureroase de la momentul de 'adio!'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Cristina Spătar! Imagini incendiare cu regina muzicii R&B! Așa se menține în formă artista
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Unde e trecută norma de poluare în Cartea Mașinii. Impozitul auto 2026 depinde de această informație
Descopera.ro
De ce, indiferent cât ai mâncat, mai ai loc și pentru desert?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Nevastă-mea s-a tâmpit… Ștrulă: – De ce?
Descopera.ro
Cercetătorii s-au întrebat cum este cel mai bine să crești un copil talentat. Iată ce răspuns au găsit!