Avertisment la București: Zăpada ar putea atinge și 50 de centimetri

Avertisment la București: Zăpada ar putea atinge și 50 de centimetri
Publicat: 05/01/2017, 19:30

Meteorologii anunță ninsori abundente în următoarea perioadă, atât în țară, cât și în Capitală, acolo unde stratul de zăpadă poate atinge, pe alocuri, 50 de centimetri.

„Administrația Națională de Meteorologie apreciază că pe parcursul acestui episod de vreme severă se vor înregistra în jurul a 20-25 de litri de apă pe metru pătrat sub formă de ninsoare, dar pentru că vântul este foarte puternic, există posibilitatea ca stratul de zăpadă să măsoare 10-15 centimetri, iar în zonele mai adăpostite acesta poate să meargă până spre 30-40, poate chiar 50 de centimetri”, a declarat Gabriela Băncilă, șef al Centrului Național de Prognoză Meteo.

„Îmi doresc să fim foarte bine pregătiți, să nu se mai poată spune pe drept cuvânt, cum s-a afirmat de multe ori, că iarna ia prin surprindere autoritățile. (…) Companiile care au contracte cu sectoarele trebuie să își ia foarte în serios atribuțiile, răspunderile stipulate în aceste contracte. Am rugat ca în locurile în care contractele nu erau acoperitoare să se ia toate măsurile pentru a se adiționa aceste documente astfel încât să nu existe scuza că nu s-a prevăzut în contract strada x, cartierul y. Deszăpezirea trebuie să se facă unitar, bucureștenii trebuie să aibă parte de aceleași servicii indiferent de ce cartier al Bucureștiului trăiesc sau muncesc”, a declarat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, la începutul ședinței.

Centrele de adăpost pentru persoanele fără locuință vor fi deschise în această perioadă pentru a putea adăposti persoanele aflate pe stradă, până acum fiind înregistrate în aceste centre 728 de persoane. Echipele de noapte vor merge în căutarea persoanelor care nu doresc să fie duse în adăposturi pentru a le duce hrană și îmbrăcăminte. Autoritățile recomandă cetățenilor să nu ofere bani persoanelor fără adopost, deoarece acestea își cumpără băuturi alcoolice în perioada rece, fiind recomandat să li se dea alimente.

Echipele Regiei Autonome de Distribuției a Energiei Termice sunt pregătite pentru eventualele avarii cauzate de ger cu echipe care să asigure deszăpezirea pentru a facilita accesul la punctele termice. Pe rețeaua primară, temperatura agentului termic a fost stabilită la 103 grade, pentru asigurarea agentului termic pentru toate sectoarele.

Serviciul de Ambulanță București – Ilfov anunță că nu s-au acordat concedii în perioada sărbătorilor de iarnă pentru a putea face față solicitărilor, echipajele deja disponibile urmând a fi suplimentate. În prezent se lucrează cu 53 de echipaje de urgență, 23 de mașini de consultații cu medic și 12 mașini de transport. La numărul lor se vor adăuga, începând de mâine, alte șase echipaje.

Regia Autonomă de Transport București a suplimentat, încă din luna decembrie 2016, numărul de autobuze, troleibuze și tramvaie, numărul de concedii de odihnă al șoferilor a fost redus, iar plugurile sunt pregătite pentru deszăpezirea liniilor de tramvai.

„Vreau să aveți în vedere că, din cauza zăpezii și a chiciurii, este posibil ca arborii să fie afectați și de asemenea trebuie să fim foarte vigilenți și să urmărim, împreună cu ADP-urile de sector și cu toate instituțiile implicate să nu fie accidente din cauza arborilor care se vor dovedi că erau bolnavi și nu au fost tăiați la timpul potrivit sau erau îmbătrâniți”, a transmit Gabriela Firea membrilor comandamentului.

Administratorii de drumuri vor lua decizii de închidere sau de restricționare temporară, în funcție de necesitate, a unor anumite segmente de drum, în urma consultărilor cu autoritățile aflate pe teren, pentru a asigura buna desfășurare a traficului rutier. Brigada Rutieră recomandă utilizarea autovehiculelor proprii numai dacă este strict necesar, alternativa optimă fiind mijloacele de transport în comun, având în vedere că, din cauza depunerii de zăpadă, vor fi probleme și cu locurile de parcare.

La nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București – Ilfov, s-a operaționalizat o grupă operativă proprie și s-a dispus autorităților locale comunicarea cu celeritate a situațiilor de urgență către comandamentul operațional. Capacitatea operațională urmează să fie sporită în caz de necesitate.

Prefectul Municipiului București a încheiat ședința comandamentului de iarnă declarând că prioritatea zero pentru perioada care urmează este salvarea de vieți omenești.

„Prioritatea zero este salvarea de vieți omenești, să nu avem pierderi de vieți omenești. (…) Sunt sigur că vom trece cu bine și de aceste zile mai dificile”, a declarat Paul Nicolae Petrovan, prefectul Capitalei.

Meteorologii au emis un cod portocaliu de ninsori pentru București și alte 11 județe din sud-estul țării, valabil vineri între orele 02.00 – 18.00, și cod galben pentru alte 15 județe, care intră în vigoare joi, la ora 22.00, fiind valabil până vineri, ora 20.00.

Codul portocaliu de ninsori și viscol va intra în vigoare vineri, la ora 02.00, fiind valabil până la ora 18.00, anunță meteorologii.

„În a doua parte a nopții de joi spre vineri (05/06 ianuarie) și în cursul zilei de vineri (06 ianuarie), în Municipiul București și în județele Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila, Constanța, Tulcea, Galați și Vrancea,temporar viscolul va fi puternic, rafalele vântului vor atinge 70…85 km/h, reducând vizibilitatea sub 50 m și local troienind zăpada”, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Meteorologii au emis și o avertizare de tip cod galben de ninsori pentru 15 județe, valabilă în intervalul 05 ianuarie, ora 22.00 – 06 ianuarie, ora 20.00

„În intervalul menționat aria ninsorilor se va extinde treptat dinspre Lunca Dunării și va cuprinde sudul, centrul și estul țării. În Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul și centrul Moldovei, precum și în zona Carpaților de Curbură, local ninsorile vor fi însemnate cantitativ și se va depune strat de zăpadă consistent. Va fi viscol în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei și în jumătatea sudică a Moldovei unde vântul va avea intensificări cu viteze de 50…70 km/h. În Carpații de Curbură și zona înaltă din Carpații Meridionali rafalele vor depăși 80…90 km/h, iar zăpada va fi spulberată și troienită. La începutul intervalului pe litoral vor fi precipitații mixte și se va depune polei”, transmite ANM.

Cetățenii Capitalei care întâmpină probleme din cauza condițiilor meteorologice pot suna la numărul gratuit 0800.800. 868 pentru a le semnala.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
Mihaela Bilic a deslușit misterul cartofilor congelaţi. De ce îi RECOMANDĂ pentru consum
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate,...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Prietena Robertei și a lui Sebi, dezvăluiri tulburătoare la opt luni după accidentul de la...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Rusia va ataca NATO. Anunțul care punea lumea pe jar
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de...
Imagini exclusive de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Berbecuții se rumenesc la proțap, prietenii din...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Momentul în care o femeie merge cu unchiul mort la bancă să ia un împrumut:...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Ce înseamnă boală transmisă prin aer? OMS și 500 de experți au căzut în sfârșit...