Prima pagină » Știri » BACALAUREAT 2014: Un singur elev, eliminat din examen în București la proba orală de limba română

BACALAUREAT 2014: Un singur elev, eliminat din examen în București la proba orală de limba română

BACALAUREAT 2014: Un singur elev, eliminat din examen în București la proba orală de limba română
Un elev din Capitală a fost eliminat din bacalaureat la proba orală de limba română, după ce a fost prins având la el un telefon mobil, și nu va mai putea da examenul în următoarele două sesiuni.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB) au precizat, pentru MEDIAFAX, că acesta este singurul caz de candidat eliminat în Capitală la proba orală de limba română din această sesiune.

Potrivit metodologiei de organizare a bacalaureatului, se interzice candidaților să intre în sală cu orice fel de lucrări – manuale, dicționare, notițe, însemnări etc. – care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și cu orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare. Nerespectarea acestei dispoziții duce la eliminarea din examen a candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu.

Candidații care au fost eliminați de la o probă, pentru fraudă sau tentativă de fraudă, nu mai pot participa la probele următoare și sunt declarați eliminați din examen, fără posibilitatea recunoașterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării sau a probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale. „Se consideră că acești candidați nu au promovat examenul de
bacalaureat. (…) Candidații care au fost eliminați de la o probă, pentru fraudă sau tentativă de fraudă, nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat. Aceștia vor relua integral examenul de bacalaureat, cel mai devreme în a treia sesiune dupa cea în timpul căreia au fost eliminați”, mai prevede metodologia.

Proba orală de limba română – la care s-au înscris, la nivel național, 131.254 de absolvenți, dintre care 1.413 din promoțiile anterioare – a fost susținută marți, miercuri și joi.

În perioada 16-20 iunie, 121.446 de absolvenți vor susține proba de evaluare a competențelor digitale. Dintre aceștia, 119.757 au absolvit liceul în acest an, iar 1.689 sunt din promoțiile anterioare.

Probele orale vor continua în perioada 23-27 iunie cu testarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională. Conform datelor Ministerului Educației, 123.689 de absolvenți sunt așteptați să susțină proba, dintre care 122.072 din promoția curentă și 1.617 din promoțiile anterioare. Cei mai mulți candidați s-au înscris la proba de limba engleză, respectiv 107.194, alți 14.198 la limba franceză, 1.087 la limba germană, 139 la limba rusă, 682 la limba spaniolă, 20 la limba portugheză, 357 la limba italiană, un candidat la limba ebraică, nouă la limba japoneză și alți doi la limba turcă.

Probele scrise ale primei sesiuni a examenului de bacalaureat vor începe luni 30 iunie, cu limba și literatura română și vor continua pe 1 iulie cu proba la limba și literatura maternă, pe 2 iulie cu proba obligatorie a profilului și pe 4 iulie cu proba la alegere a profilului și specializării.

Rezultatele de la probele scrise vor fi afișate în 7 iulie, până în ora 12.00 și în aceeași zi vor putea fi depuse contestații, între orele 12.00 și 16.00.

Contestațiile vor fi soluționate în perioada 8-10 iulie, iar în 11 iulie vor fi afișate rezultatele finale ale primei sesiuni a bacalaureatului.

Absolvenții de liceu promovează examenul de bacalaureat dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții: au susținut probele de evaluare a competențelor; au susținut toate probele scrise și au obținut cel puțin nota 5 la fiecare dintre acestea; au obținut cel puțin media 6 la probele scrise.

Candidații care la una dintre probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse nu pot participa la probele scrise, întrucât se consideră că nu au susținut probele orale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie: 'O boală mult mai periculoasă' 😧
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Adevarul
Comisarii Gărzii de Mediu, amenințați cu pistolul în timpul unui control la o balastieră ilegală din Olt. Jandarmii, chemați să intervină
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
Digi24
Câți ruși s-au mutat în România de la începutul războiului din Ucraina
Cancan.ro
Vedeta Antena 1 și medicul căsătorit, de pe bancheta din spate... în chirie! Chirurgul s-a întors la 'pacientă' 🫣
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cea mai bună țară în care să te retragi la pensie
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea