Prima pagină » Știri » Bărbat din județul Ilfov, împușcat mortal în plină stradă

Bărbat din județul Ilfov, împușcat mortal în plină stradă

Bărbat din județul Ilfov, împușcat mortal în plină stradă
O femeie din Măgurele a auzit, marți dimineață, două focuri de armă și, ulterior, a găsit în fața porții sale un bărbat inconștient. Ulterior, echipajele de intervenție au constatat decesul bărbatului, iar procurorii efectuează cercetări.

„În această dimineață, în jurul orei 03:17, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat de către o femeie, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în comuna 1 Decembrie din orașul Măgurele a auzit 2 focuri de armă și a găsit în fața porții o pesoană inconștientă, de sex masculin”, informează Poliția Ilfov.

Potrivit sursei citate, la fața locului s-au deplasat polițiștii din Măgurele, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Serviciul Arme, Explozibili și Substanțe Periculoase, precum și ambulanța, care au constatat decesul bărbatului prin împușcare. De asemenea, a fost anunțat Servicul de Medicină Legală.

„În prezent se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat, urmărirea penală fiind în competența exclusivă a procurorilor de pe lângă Parchetul Tribunalului Ilfov”, mai arată Poliția Ilfov.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Trei surori au ajuns la 103, 104 și 109 ani. Secretul care îi INTRIGĂ pe cercetători
Digi24
EXCLUSIV Mircea Cărtărescu, în mijlocul unei controverse după o poză editată cu AI de la întâlnirea sa cu papa. Reacția scriitorului
Cancan.ro
Surpriză de proporții! Câte zile de caniculă anunță meteorologii Accuweather pentru luna iulie, în România
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume s-a logodit cu starul de la Insula Iubirii! Cum arată tânăra
Adevarul
Pace istorică între SUA și Iran? Ce va însemna asta pentru buzunarele românilor
Mediafax
ÎNTÂLNIRE SURPRIZĂ între Nicușor Dan și unul dintre cei mai mari contestatari ai lui Bolojan
Click
Mirabela Dauer, mărturisiri dureroase despre fiul ei pe care nu l-a mai văzut de peste două decenii: „Nu mi-a zis mamă niciodată”
Digi24
VIDEO Nicușor Dan: „20 de ani m-am luptat cu sistemul. Nu poți să te lupți cu sistemul, când ești șeful lui”
Cancan.ro
Magicianul Daniel a fost dat dispărut pe 14 iunie 2026. După 10 zile, l-au găsit MORT 😲
Ce se întâmplă doctore
Magda Pălimariu, apariție de senzație în Grecia. Fotografiile în costum de baie i-au cucerit pe fani
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
Când va fi finalizat lotul 1 de pe Autostrada A0 Nord? Anunțul constructorului român
Descopera.ro
Linii vechi de 2.000 de ani, desenate în deșert. Cine le-a creat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – O să-i zic nevestei tale că te culci cu secretara!
Descopera.ro
Apa ar putea fi de fapt două lichide diferite, sugerează Inteligența Artificială