Băsescu poate fi urmărit penal în dosarul jurnaliștilor răpiți în Irak. „Nițu generează o hăituire politică prin numărul mare de dosare redeschise”. UPDATE

Băsescu poate fi urmărit penal în dosarul jurnaliștilor răpiți în Irak. „Nițu generează o hăituire politică prin numărul mare de dosare redeschise. UPDATE

Magistrații Judecătoriei Sectorului 5 au confirmat cererea Parchetului General de redeschidere a urmăririi penale împotriva fostului președinte Traian Băsescu pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în dosarul răpirii jurnaliștilor români în Irak.

„Dosarul a fost secretizat de SRI și SIE. Nu am dreptul să fac declarații despre conținutul dosarului. (…) Suntem în fața unei delațiuni a vestitului fost tribun CV Tudor. Nu contest procedura. La declarația lui Blaga trebuie să fie și declarația mea pentru că pe noi doi ne-a acuzat. (…) Când un președinte este acuzat că pentru a salva niște cetățeni și-a înșusit bani, acest lucru nu poate fi decât umilitor, și pentru președinte, și pentru țară. Sper că Parchetul va reacționa foarte rapid și mă va chema să dau o declarație despre acest lucru”, a declarat fostul președinte Traian Băsescu la Digi24.

Instanța a constatat că este legală și temeinică ordonanța procurorilor Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție din 23 martie și a confirmat redeschiderea urmăririi penale în cazul fostului președinte Traian Băsescu.

„În baza art. 335 C. proc. pen. constată legalitatea și temeinicia ordonanței nr.1543/P/2009 din data de 23.03.2015 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică în dosarul cu același număr și confirmă redeschiderea urmăririi penale pentru prezumtivele fapte prev. de art. 248 c.p. și art. 253 ind. 1 c.p., sesizate prin denunțul formulat la data de 19.11.2009 de petiționarul Vadim Corneliu Tudor, privind pe numitul Traian Băsescu”, se arată în decizia Judecătoriei Sectorului 5, potrivit Mediafax.

Instanța a mai constatat că a rămas fără obiect cererea de redeschidere a urmăririi penale pentru Vasile Blaga, în urma denunțului formulat de Corneliu Vadim Tudor în 25 noiembrie 2009.

Decizia Judecătoriei Sectorului 5 este definitivă.

Cererea procurorilor de la Parchetul instanței supreme de confirmare a urmăririi penale în cazul lui Traian Băsescu, în dosarul în care Corneliu Vadim Tudor a depus pe numele fostului președinte o plângere privind jurnaliștii răpiți în Irak, a fost discutată pe 7 octombrie, la Judecătoria Sectorului 5.

Fostul președinte Traian Băsescu, care a mers la Judecătoria Sectorului 5 la termenul respectiv, a arătat că le-a spus magistraților că nu a secretizat nici măcar o foaie din dosar și că nu el a deținut dosarul operațiunilor, rolul său fiind de a coordona instituțiile statului.

„În declarația mea am spus că nu am secretizat nici măcar o foaie din dosarul răpirii jurnaliștilor. Nu era treaba mea partea operativă. Rolul meu a fost să pun cap la cap toate serviciile, ale armetei, SRI și SIE, pentru a colecta informațiile și a face ca aceastea să lucreze în aceeași direcție. Nu eu am avut dosarul operațiunilor. El a avut cap de filă SIE”, a declarat fostul președinte.

Întrebat dacă ar avea vreun avantaj dacă dosarul ar fi desecretizat, Băsescu a spus că astfel s-ar putea demonstra că reclamația împotriva sa este „o prostie”.

„Categoric da, ar confirma că e o prostie reclamația lui Vadim Tudor”, a adăugat Traian Băsescu.

Dosarul a ajuns la Judecătoria Sectorului 5 în urma unei decizii din 6 august a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a stabilit că această instanță este competentă să judece cazul, pentru că Traian Băsescu nu mai are în prezent vreo calitate oficială.

În 6 august, Traian Băsescu și copreședintele PNL Vasile Blaga au fost la ICCJ, fiind citați în acest dosar, și au stat la instanță doar câteva minute, întrucât nu au mai avut loc audieri, după ce procurorul de caz a invocat o excepție de necompetență materială a instanței și a cerut ca dosarul să fie retrimis la Judecătoria Sectorului 5.

Procurorul a menționat că, în cazul lui Vasile Blaga, ancheta a fost închisă în 2010, printr-o decizie de neîncepere a urmăririi penale.

Față de Traian Băsescu, însă, nu s-a putut lua atunci o decizie deoarece acesta se bucura de imunitatea funcției de președinte al României.

Procurorii de la Parchetului de pe lângă ICCJ au dispus redeschiderea cercetărilor penale în cazul celor trei jurnaliști răpiți în Irak, în 2005, ca urmare a unei cereri depuse de Corneliu Vadim Tudor, care a decedat în 14 septembrie. Acesta i-a acuzat pe fostul președinte Traian Băsescu și pe copreședintele PNL Vasile Blaga că se fac vinovați de dispariția a patru milioane de dolari din răscumpărarea plătită de statul român pentru eliberarea celor trei jurnaliști români.

Pentru a putea continua cercetările penale în acest caz, procurorii PICCJ au cerut Judecătoriei Sectorului 5 confirmarea redeschiderii urmăririi penale, iar în urma analizării dosarului, magistrații instanței bucureștene au decis că nu sunt competenți să judece cauza și au trimis-o magistraților de la instanța supremă.

În martie 2005, jurnaliștii Marie Jeanne Ion, Sorin Mișcoci și Ovidiu Ohanesian au fost răpiți la Bagdad.
În 5 aprilie 2005, Omar Hayssam a fost reținut și, deși Președinția anunța atunci că este acuzat de implicare în răpirea celor trei jurnaliști, el a fost arestat preventiv pentru infracțiuni economice, într-un alt dosar.

Ulerior, în iunie 2005, președintele de atunci Traian Băsescu spunea că Omar Hayssam voia să iasă din România și că își transferase averea pe numele lui Mohammad Munaf, al soției acestuia și al doctorului Mohamad Yassin, care a plecat la Bagdad în 29 aprilie, pentru a contacta autoritățile irakiene.
La aproape un an și o lună de la plasarea lui în arest, instanța a acceptat să îl elibereze pe Hayssam, din motive medicale, la propunerea procurorului Ciprian Nastasiu, cel care ceruse și arestarea sirianului.

Eliberarea a fost cerută pe motiv că starea de sănătate a lui Hayssam s-a degradat, după operația pentru cancer la colon. Hayssam a fost operat în 17 ianuarie 2006, la Spitalul Penitenciar Rahova.
În 30 iunie 2006, Hayssam a fugit din România la bordul unei nave. Fuga acestuia a determinat revocarea din funcții a șefilor SRI, SIE și DGIPI, Radu Timofte, Gheorghe Fulga și Virgil Ardelean, dar și a procurorului general al României Ilie Botoș, în 20 iulie 2006.

În 31 mai 2007, Omar Hayssam declara, într-un interviu prin telefon la o emisiune de la Antena 3, că la cererea doctorului Yassin s-a întâlnit cu președintele Traian Băsescu, după ce, în seara de 28 martie 2005, prietena jurnalistei Marie Jeane Ion l-a anunțat despre răpirea de la Bagdad. El preciza că Yassin s-a prezentat, în seara de 28 martie 2005, la biroul său, împreuă cu soția, iar în aceeași zi l-a condus la aeroport pe acesta, care s-a deplasat în Irak pentru a participa la negocierile pentru eliberarea jurnaliștilor.
Omar Hayssam execută 23 de ani și patru luni de închisoare, în urma contopirii pedepselor primite în dosarele răpirii celor trei jurnaliști, „Volvo” și „Foresta Nehoiu”.

Și Mohammad Munaf, condamnat definitiv, în anul 2008, la zece ani de închisoare în dosarul răpirii celor trei jurnaliști români în Irak a fost adus, în 27 august, în România și încarcerat. Mohamad Munaf – care era dat în urmărire internațională de șapte ani – a fost localizat în Orientul Mijlociu.

Munaf a fost ghid pentru Marie Jeanne Ion, Sorin Mișcoci și Ovidiu Ohanesian, fiind luat ostatic alături de aceștia timp de 55 de zile. El a fost arestat de armata americană, după eliberarea jurnaliștilor, fiind bănuit de complicitate în răpirea românilor, alături de alte cinci persoane.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Mama Andreei Morega, studenta ucisă la Timișoara, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Hidroelectrica, prima propunere de dividend de când este companie listată la Bursa de Valori: 13,99...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Anunț despre CARNEA DE PUI din magazine. Producătorii au spus care este ADEVĂRUL, de fapt
Prințul Harry, presat de Meghan să se împace cu Familia Regală. Este un interes la...
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Topirea calotelor glaciare modifică forma Pământului și îi accelerează rotația