Prima pagină » Știri » Cadoul făcut de Papa Francisc oamenilor defavorizați, de ziua sa de naștere

Cadoul făcut de Papa Francisc oamenilor defavorizați, de ziua sa de naștere

Cu ocazia împlinirii vârstei de 78 de ani, Papa Francisc le-a oferit oamenilor străzii din Roma sute de saci de dormit, au anunțat joi reprezentanții Vaticanului.

Konrad Krajewski, un arhiepiscop care se ocupă de actele de caritate ale Papei, a coordonat acțiunea prin care 400 de saci de dormit brodați cu însemnele papale au fost distribuiți sărmanilor din Roma, informează france24.

„Acesta este un cadou de la Papa, cu ocazia zilei sale de naștere”, au precizat gărzile elvețiene care au ajutat la distribuirea sacilor de dormit în rândul sărmanilor de pe străzile Romei. Miercuri, papalitatea a livrat 300 de saci de dormit și alți o sută de saci au fost înmânați unei fundații caritabile, care îi va distribui mai departe.

Papa Francisc a împlinit miercuri vârsta de 78 de ani și printre cei care l-au felicitat s-au numărat și opt oameni ai străzii, prezenți în Piața Sf. Petru. Liderul argentinian al Bisericii Catolice a precizat că problema săracilor ocupă un loc foarte important pe agenda papalității.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ALERTĂ în Tulcea! O dronă s-ar fi prăbușit. Pompierii caută locul IMPACTULUI
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
ANALIZĂ Cum îl ajută pe Putin PROBLEMELE cu care se confruntă România
Click
De ce vezi curieri nepalezi cu geci și mănuși la temperaturi de 40°C. Explicația este surprinzătoare
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Andreea Esca a dezvăluit ce alimente evită pentru a se menține în formă: „Nu știu dacă am cel mai sănătos stil de viață”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Gândirea în afara tiparelor ar putea necesita un control al creierului mai redus