CARICATURA ZILEI. De ce are temperatura nevoie de bodyGrad?

Editorialist:
Robert Cazanciuc
CARICATURA ZILEI. De ce are temperatura nevoie de bodyGrad?

Experiențele personale și diversele evenimente cu impact emoțional, cum ar fi încătușarea unui client în fața unui supermarket din București, te fac să te întrebi, ca simplu cetățean, dacă regulile sunt făcute pentru a fi respectate sau pentru a fi încălcate.

Azi-dimineață, într-un magazin dintr-o rețea cunoscută, mă opresc disciplinat la intrare și aștept ca agentul de pază să-mi ia temperatura. Omul îmi zâmbește politicos și mă poftește, pur și simplu, înăuntru. Întorc capul să văd dacă am un regim aparte și constat că zâmbetul este oferit tuturor clienților care trec pragul magazinului.

După multe ședințe și o grămadă de hârtii, îmi închei ziua într-un magazin de bricolaj cu gândul să meșteresc ceva. Un alt bodyguard, ce părea apăsat de sarcinile medicale, mă oprește ferm.

Nu știu dacă bateria era de vină sau omul era obosit, dar uită de distanța regulamentară și mă trezesc cu termoscanerul în ochi. Îl dezamăgesc că nu intru în rândul simptomaticilor așa că, îmi permite accesul în magazin cu indicația să folosesc cu încredere dezinfectant.

Mă pregătesc pentru o dezbatere TV și trec în revistă îngrijorările zilei: termoscanarea la intrarea în magazine pare să preocupe într-o mare măsură populația.

E necesară? De ce e necesară?

Termoscanarea este utilă în lupta împotriva COVID-19? Nu știu, dar bănuiesc că cei care au temperatură nu ies la cumpărături.
Termoscanarea e un act medical în sens larg? Trebuie făcută de un cadru medical sau o poate face un agent de pază?

Pot fi împiedicat să intru într-un magazin dacă am o infecție la măsea? De ce nu sunt termoscanat la intrarea în autobuz sau în tren?
Are cineva pe stoc termoscanere și e nevoie de o procedură rapidă de vânzare a lor, mă întreabă un hâtru? Nu știu ce să zic, dar cred că întrebarea merită un răspuns.

Constat cu o oarecare formă de mândrie că fac parte dintr-un popor cu respect față de regulile de bun simț, atât timp cât recomandările medicale vin de la oameni care le inspiră încredere.

Cred că cineva, undeva, încurcă, totuși, macazul. Triajul epidemiologic nu se referă la faptul că în triajul CFR se separă drumurile, ci la o intervenție a unui personaj în uniformă, care nu e nașul, dar care pare să capete puteri nebănuite asupra călătorului la cumpărături, speriat oricum de locul ce i-l rezervă noul virus – distanțarea socială.

Caut în agenda telefonului numărul unui șef de supermarket și îl întreb câți vinovați de 37,3 au fost găsiți de la declanșarea noii operațiuni: niciunul.

Mi se pare suspect răspunsul și îl pun pe seama unor proceduri corporatiste pe care nu le înțeleg, așa că, apelez la anchilozata administrație românească, docilă și conformistă și întreb stâlpul de bază al unei instituții publice: secretarul general. De la o instituție publică, de la două instituții publice, de la trei instituții publice. Nimeni nu a găsit niciun vinovat. Să fie oare o strategie de luptă comună împotriva COVID a funcționarilor și corporatiștilor?

De la începutul stării de incompetență, toți cei cu adevărat îngrijorați de starea de sănătate și de pericolul închiderii economiei au cerut în mod insistent două lucruri:

1) populația să cunoască componența nominală a organismelor care decid cu privire la măsurile de protecție a sănătății, adică ce oameni au putere de viață și de moarte;
2) testarea pe scară largă a populației, pentru a înțelege dacă măsurile restrictive sunt sau nu proporționale cu pericolul real.

Deciziile luate cu 20 de minute înaintea expirării stării de urgență sau cu 5 minute înainte de încuviințarea stării de alertă, arată culmile incompetenței și disperării lucovidului, care, pe zi ce trece, devine, în mod evident, mult mai periculos decât covidul.

Inchide