Prima pagină » Eu Primar » Cât costă un vot în România. Primarul unei comune, reținut după ce ar fi plătit doi cetățeni

Cât costă un vot în România. Primarul unei comune, reținut după ce ar fi plătit doi cetățeni

Cât costă un vot în România. Primarul unei comune, reținut după ce ar fi plătit doi cetățeni
Primarul localității argeșene Bradu, Florin Frătică, a fost reținut, marți, pe 24 de ore, fiind acuzat că ar plătit votul a doi cetățeni cu câte 50 de lei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unor surse din Poliție, Florin Frătică a fost audiat și apoi reținut pe 24 de ore, el fiind acuzat de șantaj, coruperea alegătorilor și abuz în serviciu.

Edilul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, Antonia Diaconu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că primarul este acuzat că a dat mită pentru a fi votat, respectiv ar plătit votul a doi cetățeni cu câte 50 de lei.

Anul trecut, primarul comunei argeșene Bradu a fost vizat în dosarul de evaziune și spălare de bani cu un prejudiciu de 30 milioane de euro, în care au fost făcute percheziții la persoane și firme din domeniile IT și construcții, potrivit unor surse judiciare. În ianuarie anul trecut, Parchetul Tribunalului Capitalei a început urmărirea penală în acest dosar, față de 50 de persoane și 116 firme suspectate de evaziune fiscală și spălare a banilor, după ce anchetatorii au făcut 146 de percheziții în București și județele Arad, Argeș, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Ilfov, Olt, Sibiu, Teleorman, Vâlcea și Vrancea, la sediile mai multor firme din domeniile IT și construcții și la locuințele reprezentanților acestor societăți. Potrivit Poliției Române, în dosar erau vizați reprezentanții a peste 200 de societăți comerciale care, în perioada 2011-2014, ar fi creat circuite fictive pentru a nu plăti taxele și impozitele datorate bugetului de stat.

La alegerile din iunie, Florin Fratică candidează pentru a treia oară la funcția de primar al localității Bradu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Telefonul l-a dat DE GOL! Cum a contribuit dispozitivul la căderea unui cancelar european
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Cancan.ro
Prințul întoarce armele: Reacție misogină a lui Marco la adresa Gabriellei. Cum a jignit-o și ce a spus despre aspectul fizic al ispitei
Prosport.ro
FOTO. Ioana, moștenitoarea imperiului Țiriac de 2 miliarde de euro, apariție spectaculoasă
Adevarul
De la un profit de 272 de milioane de euro la vânzarea cu 200 de milioane. Cum a ajuns Liberty Galați în pragul falimentului
Mediafax
„Sunt mândru de tine, doamna mea”. Claudiu Manda, mesaj pentru Olguța Vasilescu
Click
Mariana Mihuț a împlinit 84 de ani! Fermecat de frumusețea ei, Victor Rebengiuc a divorțat de prima soție: „Ne-am iubit mult!”
Digi24
După valul de frig și ploi, vom avea vreme de primăvară: temperaturi de peste 20°C
Cancan.ro
Localitățile din România în care ninge săptămâna viitoare. Meteorologii anunță 10 zile consecutive de ninsori
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Mira de la „Insula Iubirii” înainte. Transformarea prin care a trecut iubita lui Ian
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Criptarea care îți protejează contul bancar ar putea fi „spartă” de un calculator cuantic în 3 zile, sugerează un studiu
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!