Ce amendă ar putea primi cei care dau găuri cu bormașina la ore nepotrivite

Ce amendă ar putea primi cei care dau găuri cu bormașina la ore nepotrivite
Renovarea apartamentului îți poate aduce o amendă uriasă dacă nu respecți asta / Sursă FOTO: Shutterstock
Publicat: 01/03/2021, 11:39

Cei care dau găuri cu bormașina la ore nepotrivite și își deranjează vecinii ar putea primi amenzi greu de ignorat, care pot ajunge și până la 3.000 de lei.

În România nu există o lege care să vizeze strict zgomotul produs de bormașini sau alte astfel de dispozitive. Însă legea nr. 61/1991 prevede respectarea unor ore de liniște cuprinse în intervalul orar 22:00 – 8:00 și 13:00 – 14:00.

O persoană care nu respectă această lege riscă o amendă cuprinsă între 500 și 1.500 de lei. De asemenea, dacă repetă acest tip de comportament într-un interval de 24 de ore de la constatarea primei fapte ar putea primi amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei sau să fie obligată să presteze 70-120 de ore de activități în folosul comunității.

Ce prevede legea nr.61/1991

Articolul 1

Pentru asigurarea climatului de ordine și liniște publică necesar desfășurării normale a activității economice și social-culturale și promovarea unor relații civilizate în viața cotidiană, cetățenii sunt obligați să aibă un comportament civic, moral și responsabil, în spiritul legilor țării și al normelor de conviețuire socială, potrivit legislatie.just.ro.

Articolul 2

Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:
1) săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora;
2) constituirea unui grup format din trei sau mai multe persoane, în scopul de a săvârși acțiuni ilicite, contrare ordinii și liniștii publice și normelor de conviețuire socială, precum și actele de încurajare sau sprijinire, sub orice formă, a unor astfel de grupuri de persoane, care incită la dezordine socială;
3) apelarea, în mod repetat, la mila publicului, de către o persoană aptă de muncă, precum și determinarea unei persoane la săvârșirea unor astfel de fapte;
4) aruncarea asupra unei persoane, construcții sau asupra unui mijloc de transport cu obiecte de orice fel, cu substanțe inflamante, iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, corosive sau care murdăresc, dacă nu s-au produs vătămări ale integrității corporale sau sănătății, ori pagube materiale;
5) organizarea, îngăduirea sau participarea la jocuri de noroc – altele decât cele autorizate potrivit legii – de natură să lezeze bunele moravuri;
6) atragerea de persoane, sub orice formă, săvârșită în localuri, parcuri, pe străzi sau în alte locuri publice în vederea practicării de raporturi sexuale cu acestea spre a obține foloase materiale, precum și îndemnul sau determinarea, în același scop, a unei persoane la săvârșirea unor astfel de fapte;
7) acceptarea sau tolerarea practicării faptelor prevăzute la pct. 6) în hoteluri, moteluri, campinguri, baruri, restaurante, cluburi, pensiuni, discoteci sau în anexele acestora de către patronii sau administratorii ori conducătorii localurilor respective;
8) comercializarea armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate, a arbaletelor, arcurilor pentru tir, pescuit sau vânătoare în alte locuri decât în magazinele autorizate să efectueze operațiuni cu arme de foc și muniții;
9) vânzarea armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate, a arbaletelor, arcurilor pentru tir, pescuit sau vânătoare persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani, persoanelor care au săvârșit acte de violență menționate în cazierul judiciar, precum și persoanelor care suferă de boli neuropsihice menționate în certificatul de sănătate eliberat de policlinica teritorială;
10) menținerea evidenței de către magazinele autorizate a cumpărătorilor armelor prevăzute la pct. 8) în registre speciale, vizate de organele de poliție, în care vor fi menționate datele de stare civilă, domiciliul, seria și numărul actului de identitate ale cumpărătorului, numărul cazierului judiciar, numărul certificatului de sănătate neuropsihică, cu denumirea policlinicii teritoriale, precum și caracteristicile armei vândute. Dacă cumpărătorul este titular al unui permis de armă, este scutit de obligația de a prezenta cazierul judiciar și certificatul de sănătate neuropsihică, iar dacă cumpărătorul este titular al unui permis de conducere, acesta este obligat să prezinte numai cazierul judiciar;
11) alarmarea publicului, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol ori a organelor de menținere a ordinii publice, prin darea semnalelor de pericol sau, după caz, prin solicitarea intervenției la fața locului, fără motiv întemeiat;
12) întreruperea curentului electric sau stingerea, fără drept, a lămpilor ce servesc la iluminatul public pe străzi, în parcuri, săli de spectacol sau în alte locuri publice;
13) pătrunderea, cu încălcarea normelor legale de acces, în sediile autorităților publice centrale și locale, instituțiilor publice, instituțiilor de învățământ și spațiilor aparținând acestora, indiferent de destinația lor, regiilor autonome, societăților reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, partidelor sau altor formațiuni politice, organizațiilor guvernamentale și neguvernamentale, ambasadelor și reprezentanțelor altor state ori ale organizațiilor internaționale de pe teritoriul României, precum și ocuparea fără drept a terenurilor aparținând ambasadelor și reprezentanțelor sau a terenurilor situate în perimetrul acestora ori refuzul de a le părăsi la cererea organelor de ordine;
14) scrierea sau desenarea, fără drept, pe pereții clădirilor, pe garduri sau pe obiecte de folosință comună aflate în locuri publice, deteriorarea prin orice mijloc a acestora, precum și dezlipirea sau distrugerea, fără drept, a reclamelor, anunțurilor și afișelor legal expuse în locuri anume destinate;
15) nerespectarea măsurilor de ordine sau a regulilor stabilite pentru buna desfășurare a manifestărilor cultural-sportive;
16) deteriorarea, ridicarea sau mutarea, fără drept, a semnelor sau indicatoarelor de orientare turistică și rutieră ori a celor care semnalează existența unui pericol pentru viața persoanelor;
17) lăsarea în libertate ori fără supraveghere a animalelor care pot prezenta pericol pentru persoane sau bunuri;
18) refuzul consumatorului de a părăsi un local public în care se consumă băuturi alcoolice, după ora de închidere sau la cererea îndreptățită a unui salariat al localului;
19) servirea consumatorilor cu băuturi alcoolice în localurile publice și în afara acestora, în zilele și la orele când, potrivit dispozițiilor legale, acestea sunt închise sau este interzisă desfacerea băuturilor alcoolice ori după ora de închidere stabilită prin autorizația de funcționare;
20) servirea și consumul băuturilor alcoolice în localuri publice și în afara acestora pe timpul desfășurării adunărilor publice, grevelor, manifestărilor sportive, cu excepția spațiilor în care sunt organizate evenimente pentru celebrarea revelionului, zilelor unităților administrativ-teritoriale, ale categoriilor socio-profesionale sau pentru promovarea unor produse alimentare sau nealimentare, precum și a perimetrelor special amenajate și delimitate unde se desfășoară manifestări cultural-artistice cu acces controlat;
21) desfacerea, comercializarea și consumul băuturilor alcoolice în locurile publice, la intrarea în curțile și în interioarele lor, cum sunt: spitale și alte unități sanitare, centre de plasament al minorilor, unități și instituții de învățământ și educație, lăcașuri de cult și instituții religioase aferente cultelor care interzic consumul băuturilor alcoolice în practicarea religiei respective, pe trotuarele sau aleile de acces ale acestora;
22) servirea cu băuturi alcoolice, în localurile publice, a consumatorilor aflați în vădită stare de ebrietate, precum și a minorilor;
23) consumul de băuturi alcoolice în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane și terenuri sportive, instituții culturale, săli de spectacole, instituții sau unități economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări și aeroporturi, de stat și private, sau alte locuri prevăzute de lege. În incinta acestor locuri publice se pot consuma băuturi alcoolice prin delimitarea unor spații special amenajate pentru consumarea băuturilor alcoolice, prin hotărârea conducerilor locurilor publice respective. Sunt exceptate localurile de alimentație publică și turism, cum sunt: restaurante, baruri și discoteci. În locurile publice enumerate se interzice cu desăvârșire consumul de băuturi alcoolice de către persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani;
24) provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice;
25) tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă;
26) tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00-8,00 și 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora;
27) organizarea de petreceri cu caracter privat și utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spațiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinația de locuințe sau cu caracter social, în mediul urban;
28) alungarea din locuința comună a soțului sau soției, a copiilor, precum și a oricărei alte persoane aflate în întreținere;
29) nerespectarea măsurilor de ordine luate de organele competente în caz de calamități naturale sau alte pericole publice;
30) nerespectarea măsurii de suspendare, dispusă conform dispozițiilor art. 3 alin. (3) și (4);
31) refuzul unei persoane de a furniza date pentru stabilirea identității sale sau de a se prezenta la sediul poliției, la cererea ori la invitația justificată a organelor de urmărire penală sau a organelor de ordine publică, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu;
32) îndemnul sub orice formă al minorilor la săvârșirea de contravenții;
33) neluarea de către părinți sau de către persoanele cărora li s-a încredințat spre creștere și educare un minor în vârstă de până la 16 ani sau care au în îngrijire un alienat ori debil mintal a măsurilor necesare pentru a-l împiedica de la fapte de vagabondaj, cerșetorie sau prostituție;
34) lăsarea fără supraveghere a unui bolnav mintal periculos, de către persoanele care au îndatorirea de a-l îngriji sau de a-l păzi, precum și neanunțarea organelor sanitare sau ale poliției în caz de scăpare de sub pază sau supraveghere;
35) neasigurarea de către responsabili sau patroni, prin personal propriu ori specializat, a ordinii publice în localuri publice, hoteluri, moteluri, campinguri, cluburi, pensiuni, discoteci și în alte locuri de distracție sau de agrement pe care le conduc, precum și refuzul acestora de a acorda sprijin organelor în drept pentru restabilirea în locurile respective a ordinii publice ori pentru luarea măsurilor împotriva persoanelor care au încălcat legea;
36) împiedicarea, sub orice formă, a organelor însărcinate cu menținerea ordinii publice de a-și îndeplini obligațiile de serviciu privind legitimarea sau conducerea unei persoane la sediul poliției ori al altui organ de stat sau de a lua măsurile necesare pentru menținerea ori restabilirea ordinii publice.

Ce sanțiuni riscă cei care nu respectă legea pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice

Articolul 3

(1) Contravențiile prevăzute la art. 2 se sancționează după cum urmează:
a) cu amendă de la 100 lei la 500 lei, cele prevăzute la pct. 3), 4), 11), 14), 17), 18), 22), 33) și 34);
b) cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei, cele prevăzute la pct. 1), 12), 16), 24), 25) și 28);
c) cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei, cele prevăzute la pct. 2), 5)-10), 13), 15), 19), 20), 26), 29), 31) și 32);
d) cu amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei, faptele prevăzute la pct. 27) și 30);
e) cu amendă de la 100 lei la 500 lei, faptele prevăzute la pct. 21) și 23);
f) cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei, faptele prevăzute la pct. 35) și 36).
(2) În cazurile în care faptele prevăzute la pct. 1), 2), 4) și 24) ale art. 2 sunt săvârșite în incinta unei instituții de învățământ, a unei instituții de sănătate ori destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane defavorizate, sancțiunile aplicabile sunt amenzile de la 1.000 lei la 3.000 lei.
(3) În cazul săvârșirii contravențiilor prevăzute la art. 2 pct. 7) și 20) se dispune și măsura suspendării activității localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 și 30 de zile.
(4) În cazul repetării contravențiilor prevăzute la art. 2 pct. 19), 21), 22) și 26) se dispune, de asemenea, măsura suspendării activității localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 și 30 de zile.
(5) În cazul săvârșirii contravenției prevăzute la art. 2 pct. 30) se dispune retragerea autorizației de funcționare a localului public.
(6) Suspendarea activității localului public ori retragerea autorizației de funcționare a acestuia se dispune de către organul care a eliberat autorizația, la propunerea organului constatator, căruia i se comunică în scris măsura luată, în termen de 5 zile de la data sesizării.
(7) În cazul contravențiilor prevăzute la art. 2 pct. 32), 33) și 34), sesizarea se poate face și de către organele de ocrotire socială.
(8) Sancțiunea amenzii poate fi aplicată și persoanei juridice.

Articolul 4

(1) Sunt supuse confiscării lucrurile care au servit la săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 2 pct. 4) și 5), dacă sunt ale contravenientului, precum și lucrurile dobândite prin săvârșirea contravențiilor, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate.
(2) În cazul contravenției prevăzute la art. 2 pct. 28) este necesară plângerea părții vătămate. Retragerea plângerii ori împăcarea părților înlătură răspunderea făptuitorului. Organele constatatoare sunt abilitate să restabilească situația anterioară.

Articolul 5

Repetarea contravențiilor prevăzute la art. 2 pct. 1), 25)-27), într-un interval de 24 de ore de la constatarea primei fapte, se sancționează după cum urmează:
a) cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei sau prestarea a 50-100 de ore de activități în folosul comunității, faptele prevăzute la pct. 1) și 25);
b) cu amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei sau prestarea a 70-120 de ore de activități în folosul comunității, faptele prevăzute la pct. 26);
c) cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei sau prestarea a 100-150 de ore de activități în folosul comunității, faptele prevăzute la pct. 27).

Articolul 6

(1) Contravențiile se constată de către primar, împuterniciții acestuia, de către ofițerii sau agenții de poliție ori de către ofițerii, maiștrii militari și subofițerii din jandarmerie, precum și, pentru faptele constatate în zona specifică de competență, de către polițiștii de frontieră.

(2) În cazul contravențiilor pentru care legea prevede sancțiunea amenzii, agentul constatator, odată cu constatarea, aplică și sancțiunea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O tânără din Marea Britanie a venit să petreacă pe litoral, la Constanța, și spune...
Patru români și-au făcut gaură în buget, după o masă pe litoral de 1 Mai!...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
O olandeză cu depresie va fi eutanasiată, pentru că „nu mai poate face față”. Are...
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru...
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit...
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Un nou sprijin financiar pentru pensionarii din România. Ce sumă de bani vor primi seniorii...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Ursula von der Leyen întinde mâna extremei drepte pentru o colaborare după alegerile europarlamentare
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
REGULILE pentru posesorii auto se schimbă dramatic. VA FI INTERZIS pentru toți șoferii din România
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și...
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
"A făcut o mare greșeală că a renunțat la profesia de actor". Carmen Tănase, declarații...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Enzimele descoperite în bacteriile intestinale pot schimba grupele de sânge ale unui donator