Prima pagină » Știri » Ce i-a propus președintele Iohannis lui Rareș Bogdan

Ce i-a propus președintele Iohannis lui Rareș Bogdan

Ce i-a propus președintele Iohannis lui Rareș Bogdan
Realizatorul de emisiuni la Realitatea TV Rareș Bogdan a declarat în cadrul ședinței CNA de marți că a fost contactat în martie de președintele României Klaus Iohannis, care i-a propus să facă parte din CA al SRTv ca reprezentant al Președinției și să devină apoi propunerea pentru șefia postului.

Rareș Bogdan a fost prezent în ședința publică de marți, pe ordinea de zi fiind emisiunea pe care o moderează, edițiile despre legea antilegionară.

În cadrul discuțiilor, Rareș Bogdan a declarat că în perioada în care se făceau propunerile pentru Consiliul de Administrație (CA) al SRTv, în timp ce șeful statului se afla la Bruxelles (la data de 17 martie, n.r.), a fost contactat de consilierul Președintelui României, Klaus Iohannis, care i-a transmis că șeful statului vrea să îi facă o propunere.

„Am acceptat să vorbesc cu dânsul (…) am sunat (…) și domnul președinte mi-a spus ‘Aș vrea să mergi la TVR din partea mea, din partea Președinției României ca reprezentant în Consiliul de Administrație și ulterior propunere de președinte-director general’. Eram adornit, recunosc, știam că am vorbit cu domnul…”.

Rareș Bogdan a susținut că ar fi acceptat propunerea doar dacă ar fi putut să rămână moderator pentru televiziunea Realitatea TV, menționând și faptul că 70%-90% din refuz a venit ca urmare a convingerii acestuia că l-ar fi pus pe președinte „în aceeași situație cu PNL” (referindu-se la controversa legată de numirea Oanei Stănciulescu în CA, acuzată de promovarea intelectualilor legionari, n.r.), deși prin ”jocul rezultatelor” ar fi urmat să ajungă șeful postului public.

”Am considerat că exact ce a pățit Oana Stănciulescu pot să pățesc și eu. (…) Am considerat că ar putea fi periculos ca Președinția României și domnul președinte să fie acuzați de același lucru de care fuseseră înainte cu o zi PNL”, a explicat el.

De asemenea, Rareș Bogdan a declarat: „Erau două propuneri: eu și urma ca, dacă eu nu accept, să îi propună domnului Tolontan. Așa s-a și întâmplat”.

Președintele Klaus Iohannis a propus-o pe Christel Țopescu în calitate de membru titular și pe Ana Maria Sandu în calitate de membru supleant pentru CA al TVR, potrivit unui comunicat de presă emis luni, 21 martie, de Administrația Prezidențală.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
AMERICANII PLEACĂ DIN IRAK! După două decenii, SUA își retrag trupele. Iranul și aliații săi sărbătoresc plecarea
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
O ȚARĂ EUROPEANĂ, LOVITĂ DE HACKERI! Datele a peste 600.000 de clienți, posibil compromise
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Charles Richter, iniţiatorul celebrei scări de magnitudine Richter, a devenit seismolog dintr-o „eroare”
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!