Prima pagină » Știri » Ce măsuri vrea să ia ministrul Justiției în cazul „scriitorilor” din închisori

Ce măsuri vrea să ia ministrul Justiției în cazul „scriitorilor” din închisori

Ce măsuri vrea să ia ministrul Justiției în cazul „scriitorilor
Ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat, miercuri, că va dispune măsuri deloc blânde dacă va constata, în urma unei analize asupra lucrărilor publicate de deținuți, că legea a fost încălcată sau aplicată defectuos în această privință.

Raluca Prună a precizat, miercuri, la Digi24 că prevederea legală privind reducerea pedepsei cu închisoare pentru publicarea de lucrări științifice datează din 1969 și a fost menținută, în prezent regăsindu-se în Legea 254/2013 privind executarea pedepselor.

„Problema nu este prevederea în sine, ci problema este modul în care o anumită procedură a fost aplicată”, a spus Prună, arătând că, din 2007 în 2010, la nivelul sistemului penitenciar din România, a fost o lucrare pe an scrisă, în 2011 au fost trei lucrări, în 2012 – șase, 2013 – 11, 2014 – 69, iar în 2015 se atinge un vârf, cu 331 de lucrări științifice.

Ea a amintit că a solicitat Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) și a dat publicității lista cu titlurile publicate de la începutul anului 2013, la sfârșitul anului 2015..

„Rămâne ca fiecare dintre noi să judece dacă o lucrare care se numește «Zborul unui suflet gol» sau «Biruință în suferință» poate fi calificată lucrare științifică”, a spus Prună.

Ea a arătat în continuare că există un regulament de aplicare a Legii 254/2013 și o decizie adoptată de directorul general al ANP în 2011 care prevede într-un mod foarte detaliat care este procedura de urmat în situația în care un deținut dorește să scrie o lucrare științifică. Printre altele, procedura cere ca persoana respectivă să atașeze cererii sale o recomandare de la un profesor universitar sau un conferențiar care atestă importanța temei alese pentru domeniul științific respectiv.

Ministrul a anunțat că a cerut să i se pună la dispoziție toate aceste recomandări scrise pentru lucrările din 2015.

„Fac o analiză foarte serioasă, în primul rând plecând de la faptul că din 2013 asistăm la o creștere absolut impresionantă a numărului de lucrări și doresc împreună cu ANP să înțeleg cum s-a aplicat această procedură. Și sigur că, în situația în care voi constata că ea s-a aplicat defectuos sau cu încălcarea legii, doresc să asigur pe toată lumea că nu am să fiu deloc timidă în a propune măsuri pe care legea mi le pune la dispoziție. (…) Pentru asta am dispus o analiză, pentru a dispune niște măsuri care, repet, nu vor fi blânde deloc. Cer îngăduință pentru a face această analiză care va fi finalizată cât de curând pentru că știu care este așteptarea publică. Cred că avem o problemă majoră”, a spus ministrul Justiției.

Totodată, ea a arătat că problema poate fi soluționată prin aborgarea dispoziției respective din Legea 254/2013, prin ordonanță de urgență, sau pur și simplu prin aplicarea regulamentului așa cum este el în vigoare.

„Am cerut ANP să transmită în teritoriu la șefii de penitenciare o adresă în care să ceară nimic altceva decât pur și simplu aplicarea unor reguli care, repet, sunt aici din 2011. (…) Ceea ce pot să vă promit este că în 2016 nu numai că cifra nu va crește, eu sper ca cifra să coboare, să fim în curba aceea a lui Gaus și să coborâm la nivelul, dacă nu reușim să abrogăm această dispoziție, să coborâm la numărul rezonabil – o lucrare științifică în penitenciar într-un an cred că este o cifră rezonabilă. Putem să ne gândim că cineva care are ceva de spus pentru avansarea științei în lume poate să scrie o lucrare. Că 331 de lucrări sunt scrise și că ele sunt considerate științifice, am îndoieli”, a mai spus Prună.

Potrivit unor date transmise de Administrația Națională a Penitenciarelor, la solicitarea Ministerului Justiției, în perioada 2013-2015, 188 de deținuți au scris și publicat peste 400 de cărți.

Potrivit articolului 96 alineatul 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor, „pedeapsa care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii școlare și formării profesionale, în vederea acordării liberării condiționate, se calculează după cum urmeaza: (…) f) în cazul elaborarii de lucrări științifice publicate sau invenții și inovații brevetate, se consideră 30 de zile executate, pentru fiecare lucrare științifică sau invenție și inovatie brevetate”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Oana Gheorghiu, atac direct la adresa TAROM: O companie „aflată în zbor direct către eșec”
Digi24
Reacția furioasă a lui Grindeanu după acuzațiile lui Ciucu: Se poate şi fără voi la guvernare. Plecaţi toți acasă!
Cancan.ro
Simona Halep și ,,Regele mezelurilor'', escapadă romantică la Mykonos. Fosta campioană și milionarul nu se mai ascund! Nu le stă rău deloc!
Prosport.ro
FOTO. A apărut într-un costum de baie neobișnuit și a fost făcută praf!
Adevarul
Ludovic Orban acuză o complicitate între Nicușor Dan și PSD: Social democrații făceau lobby pentru Tomac înainte de desemnarea oficială
Mediafax
Șocant! Ilie Bolojan și Oana Gheorghiu, acuzați de 3580 de judecători pentru încercarea de subordonare a Justiției
Click
Horoscop joi, 11 iunie. Fecioarele iau o decizie financiară importantă, iar Peștii scapă de o problemă apăsătoare
Digi24
Trei familii de români, în violențele dezlănțuite în Belfast. Reacția MAE
Cancan.ro
Cresc pensiile cu 1.000 lei, de la 1 ianuarie 2027, pentru toți acești pensionari români. Cine se încadrează
Ce se întâmplă doctore
Prof. dr. Vlad Ciurea avertizează asupra alimentului care poate deveni periculos pe caniculă. „Creierului nu îi place”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia Striker, în probe pe străzile din București. Cum au reacționat oamenii când au văzut cel mai nou model Dacia
Descopera.ro
Unde a fost cea mai mare piață de sclavi din istoria omenirii?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Măi Bulă, soțul meu se întoarce într–o oră!
Descopera.ro
Un telescop de buzunar cu raze X ar putea descifra chimia ascunsă a Lunii