Prima pagină » Știri » CNA RESPINGE cererea de reanalizare a sancțiunii de SUSPENDARE a emisiei impuse postului Realitatea TV

CNA RESPINGE cererea de reanalizare a sancțiunii de SUSPENDARE a emisiei impuse postului Realitatea TV

CNA RESPINGE cererea de reanalizare a sancțiunii de SUSPENDARE a emisiei impuse postului Realitatea TV
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a menținut, în ședința de joi, sancțiunea de suspendare cu 10 minute a emisiei obișnuite a Realitatea TV, dată marți, pentru modul în care postul de televiziune a relatat evenimentele din timpul mitingului diasporei din 10 august 2018.

Consiliul Național al Audiovizualului a discutat, în ședința de joi, o notă semnată de Alexandru Kocsis-Cristea, membru CNA, prin care s-a solicitat reanalizarea sancțiunii acordate postului Realitatea TV marți.

Alexandru Kocsis a explicat faptul că a vizionat imaginile din emisiunea Realitatea TV, dar nu a putut să voteze, nefiind prezent la ședința de marți. Între argumentele cererii sale s-a numărat și cel potrivit căruia faptele analizate sunt vechi de șase luni și că, în acest interval, nu au mai avut loc evenimente violente despre care să se poată spune că ar fi generate de instigările de care este acuzat postul de televiziune.

Membrul CNA Monica Gubernat a precizat că „deciziile de sancționare nu constituie cenzură” și că „motivul principal de critică la adresa CNA este acela că nu luăm măsuri”.

Prezent la discuții, deputatul PNL Pavel Popescu a solicitat dreptul de a interveni, dar i-a fost refuzat. „Am încercat să deschid un dialog”, a spus deputatul.

„Puteți să ne chemați la Parlament și vom răspunde în fața dumneavoastră”, a spus Monica Gubernat.

Discuția a continuat, deputatul insistând să i se permită să vorbească. Cu toate că unii dintre membrii Consiliului au repetat că nu există un cadru legal prin care cineva care nu reprezintă niciuna dintre părțile implicate să ia cuvântul, CNA a supus la vot cererea deputatului și aceasta a fost respinsă.

„Eu de două zile primesc amenințări cu moartea pentru că aș fi închis Realitatea TV”, a spus Radu Herjeu. „Cu noi, aici, de față a mințit că nu i-am dat voie să vorbească, așa că am supus la vot solicitarea domnului deputat”, a mai spus acesta.

Deputatul a spus că va face o solicitare pentru convocarea reprezentanților CNA în fața Parlamentului.

Potrivit regulamentului CNA, pentru ca o decizie să fie adoptată, ea trebuie să întrunească cel puțin șase voturi pentru, în prezența a cel puțin opt membri ai Consiliului. Aceștia pot vota doar prin „Da” sau „Nu”, fără a se putea abține.

Joi, pentru reanalizarea sancțiunii impuse Realitatea TV au votat doar patru membri CNA, Dorina Rusu, Alexandru Kocsis, Radu Herjeu și Orsolya-Eva Borsos, motiv pentru care nu s-a dat curs acesteia.

Realitatea TV trebuie să-și oprească emisia obișnuită pentru 10 minute, joi, între orele 19.00 și 19.10, potrivit deciziei luate marți de CNA, cu șase voturi pentru din nouă, a declarat la momentul respectiv pentru MEDIAFAX Radu Herjeu, unul dintre membrii Consiliului care nu au susținut hotărârea luată. Propunerea de sancționare prin suspendarea emisiei obișnuite a fost făcută de membrul CNA Radu Călin Cristea (acesta a fost propus membru al Consiliului în 2014, de Guvern).

Decizia de sancționare a fost luată în baza paragrafului 2 din articolul 3 al Legii Audiovizualului nr 504/2002: „Toți furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și să favorizeze libera formare a opiniilor”.

De asemenea s-au luat în considerare paragrafele 4 și 5 din articolul 40 din Codul de reglementare al audiovizualului: „(4) Moderatorii programelor au obligația să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmațiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea. (5) Moderatorii, prezentatorii și realizatorii programelor au obligația să nu folosească și să nu permită invitaților să folosească un limbaj injurios sau să instige la violență”. A fost indicat și punctul 1 al articolului 34 din același document, „orice persoană are dreptul la propria imagine”.

Au contat în decizia CNA și subpunctele a și b de la primul punct al articolului 64 din Cod, privind „a) asigurarea unei distincții clare între fapte și opinii” și „b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată și prezentată în mod imparțial și cu bună-credință”.

Marți, directorul Realitatea TV, Edward Pastia, a reacționat vehement cu privire la decizia Consiliului Național al Audiovizualului.

„Suntem uluiți de decizia CNA, este foarte greu să ne găsim cuvintele în asemenea situație. CNA ul instiga la cenzură, nu putem prezenta o realitate așa cum o doreste CNA sau așa cum dorește PSD sau PSD prin CNA. Noi le prezentăm cum s-au întâmplat. Dacă cei de la CNA cred că alte posturi care până în 10 august au prezentat instigări la violență, acealea li se par în regulă și sunt sancționate cu 5-10 mii de lei, nouă să ni se închidă emisia. Să închizi un post de televiune fără să ai nicio dovadă, e incredibil ce se întâmplă la acest CNA, nu înțelegem de ce s-a ajuns în asemenea hal”, spune șeful Realitatea.

„Dacă ei cred că închiderea unui post le rezolvă problemele se înșală. Libertatea de exprimare în România nu mai e de actualitate, nu trebuie să dai dovadă de asta, trebuie să spui ce frumos e partidul, ce frumos e Dragnea și că jandarmii își fac treaba. Să spunem ce vor ei. Atunci, să ne dea un decalog sau mai mult de 10, niște lucruri pe care să le. Lipsa lor de respect față de valorile unui stat civilizat e șocantă”, a arătat Edward Pastia, la Realitatea TV.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Noua țară membră a UE! Are 630.000 de locuitori și intră PRIMA după Croația
Digi24
Tanczos Barna, după botezul lui Alfred Simonis: „Noi la UDMR nu avem asemenea evenimente. La nunta domnului Kelemen nu au ieșit știri”
Cancan.ro
'Sfârșitul Lumii va fi pe 13 noiembrie 2026'. În 1960, un matematician renumit a calculat data exactă a Apocalipsei
Prosport.ro
FOTO. Rivala Simonei Halep, imagini incendiare din vacanța în Maldive
Adevarul
Românul care l-a consiliat pe Trump dezvăluie ce sfaturi i-ar da acum: „Să nu uităm că pe vremuri a fost democrat”
Mediafax
LOVITURĂ pentru consumatori! De ce oprește Spania ieftinirea uleiului de măsline
Click
„Cancer?” Tudor de la Fly Project, de nerecunoscut după ce a slăbit peste 40 de kilograme
Digi24
Gen. Dorin Toma, fost comandant NATO: „România începe târziu proiectul unei baze americane permanente”. Cu cât suntem în urma Poloniei
Cancan.ro
Umilită de Marco după noaptea petrecută împreună, Gabriella nu s-a mai putut abține! A cedat și...
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!