Prima pagină » Știri » Comisia de Etică a Universității București anchetează suspiciunile de plagiat în cazul cărții lui Copos

Comisia de Etică a Universității București anchetează suspiciunile de plagiat în cazul cărții lui Copos

Comisia de Etică a Universității București anchetează suspiciunile de plagiat în cazul cărții lui Copos
Comisia de Etică a Universității București a fost sesizată oficial miercuri cu privire la suspiciunile de plagiat privind cartea scrisă de Gheorghe Copos în închisoare și a demarat procedurile de anchetă, au declarat oficiali ai Universității București pentru Gândul.

Cătălin Parfene, absolventul de masterat în Istorie la Universitatea București, care a scris o teză cu titlu și subiect similar cu cele ale cărții scrise de Copos în închisoare – „Alianțe matrimoniale în politica principilor români din Țara Românească și Moldova în secolele XIV-XVI”, a depus miercuri sesizarea oficială la Comisia de Etică a Universității București.

Parfene a anunțat că a depus la dosar pagini și pasaje similare cu cele din lucrarea sa de masterat scrisă în 2005 și coordonată de același profesor care i-a avizat și prefațat și cartea lui Copos – Stelian Brezeanu. De asemenea, el a mai depus fotografii cu pagini similare din cartea lui Copos și interviul lui Brezeanu acordat Pro Sport, conform lui Cătălin Parfene.

„Suspiciunile de plagiat în acest caz nu se confirmă sau se infirmă de un soft care compară copy-paste-uri pe internet, ci sunt de competența experților, adică a specialiștilor de nivel universitar”, a scris Cătălin Parfene pe contul său de Facebook.

Omul de afaceri Gheorghe Copos s-a apărat de acuzațiile de plagiat spunând că „o carte care nu a fost publicată nu poate fi plagiată”. El a prezentat un raport efectuat cu software-ul de pe site-ul plagiarism-detector.com, care a indicat un nivel de 2% al nivelului plagiatului, adică foarte mic. Programul compară însă doar textele care se găsesc publicate pe internet.

Gheorghe Copos a publicat 5 „lucrări științifice” în perioada de un an și o lună cât a stat închis, lucru care i-a adus reducerea pedepsei cu 150 de zile.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Școala din Italia unde copiii datornicilor mănâncă altceva
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Cum a fost răsfățată Simona Halep de ziua ei: „Arată bine”
Adevarul
Ce condiții pune AUR pentru a vota un guvern PSD │SURSE
Mediafax
Scandal URIAȘ la o universitate din SUA. Studentă agresată sexual de șapte colegi. Pedeapsa INCREDIBILĂ primită
Click
Ce face Alexandre Eram în lipsa Andreei Esca, la Porumbacu de Sus? Cei doi au demarat vara aceasta un nou proiect de suflet: „Am vrut să salvăm casele!”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
(P) Banii de care ai nevoie, fără să renunți la nimic
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!