Consumatorii de droguri din Capitală ar putea avea de o cameră de consum unde să fie asistați

Consumatorii de droguri din Capitală ar putea avea de o cameră de consum unde să fie asistați
Publicat: 21/05/2015, 18:33
Actualizat: 09/04/2019, 04:16

Asociația Carusel lucrează în mod direct cu consumatorii de droguri din București, asigurându-le consiliere pentru reducerea riscurilor, schimb de seringi, prevenirea supradozelor și însoțire către alte servicii de suport (tratament cu metadonă, consiliere și testare HIV/Hepatita C, îngrijire medicală) și militează pentru deschiderea camerelor de consum, susținând că acestea ar fi utile atât pentru cei care consumă droguri, dar și pentru comunitate.

Camerele de consum sunt facilități sanitare sterile, amenajate în zonele afectate de consumul de droguri, cu scopul de a stabili contactul cu populația consumatoare pentru a o putea asista medical și social. De asemenea, în aceste spații, persoanele dependente vor putea consuma droguri într-un mediu sigur pentru sănătatea lor, în prezența unei echipe multi-disciplinare formată din medic, asistent social și un consilier care anterior a fost dependent și a reușit să se reabiliteze.

„Camerele de consum fac parte, alături de schimbul de seringi, din conceptul mai larg al reducerii riscurilor asociate consumului de droguri. Deși inițial au reprezentat un răspuns la problema consumatorilor de droguri injectabile, acestea se adresează și persoanelor care fumează sau inhalează substanțe interzise prin lege”, se arată într-un studiu de fezabilitate făcut de organizația neguvernamentală.

Pe lângă cabine de injectare, pentru fumat sau prizat, în aceste spații se vor oferi și programe de tratare a dependenței de droguri, servicii adiționale de consiliere medicală, socială, de integrare în comunitate, de identificare a unei locuințe. De asemenea, în astfel de locuri se vor putea face testări pentru HIV și hepatita C și se vor oferi servicii medicale de urgență, pentru cazurile de supradoze.

Asociația Carusel a avut, numai în 2014, 1.000 de beneficiari unici, aproximtiv 50-60 de persoane solicitând zilnic serviciile oferite în centrul pe care organizația îl are în Ferentari.

„Noi activăm din 2012 în cartierul Ferentari, unde avem un centru de schimb de seringi și lucrăm direct cu consumatorii de droguri injectabile. Le oferim seringi, tot ce înseamnă echipament de injectare, și, pe lângă asta, primesc prezervative. O parte dintre beneficiari sunt femei care practică sexul comercial și cu ele avem o abordare diferită pe partea de prevenire a bolilor cu transmitere sexuală. Pe baza acestei experiențe, noi ne-am dat seama că introducerea camerelor de consum de droguri vine să întregească cumva paleta de servicii actuală. Ne uităm la ce se întâmplă afară. Afară există astfel de camere, funcționează și este demonstrat științific că nu încurajează consumul de droguri. Mai mult decât atât, a adus liniște în comunitățile în care ele există”, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, program coordinator la Asociația Carusel, Ioan Petre.

El a precizat că prima cameră de consum ar putea fi deschisă în Ferentari, iar Gara de Nord ar putea fi o altă zonă în care ar fi necesare astfel de servicii.

Ioan Petre a mai spus că un astfel de spațiu se deschide destul de anevoios și nu este prea bine „tolerat” de către autoritățile publice. În plus, este nevoie de schimbarea legislației în vigoare care prevede că posesia de droguri, consumul și punerea la dispoziție a unui spațiu sunt total interzise.

„Ca să deschizi o cameră de consum ar trebui ca posesia să fie permisă într-o anumită cantitate pentru consum propriu, bineînțeles. Sau să existe o derogare, care este mai ușoară, pentru că noi vrem să deschidem centrul ăsta, să-l pilotăm un an și pe urmă să vedem ce putem să facem în continuare. Iar pentru asta e nevoie de o derogare. Nu modifcăm direct legea, dar se poate da o derogare, prin emiterea unui ordin de ministru pentru implementarea camerelor de consum de droguri”, a spus reprezentantul organizației neguvernamentale.

Acesta a mai arătat că astfel de servicii și-au dovedit deja utilitatea în țările care au decis deja să asigure spații sigure pentru consumul de droguri.

„În total sunt zece țări, iar, din punct de vedere al efectelor, după instalarea camerelor se vorbește foarte des despre scăderea nivleului de infracționalitate în zonele respective, comunitatea are un sentiment de siguranță mai mare. (…) Gândiți-vă ce se întâmplă dacă un copil întâlnește o seringă, probabil nu știe ce e, ori se joacă cu ea, ori se înțeapă în ea, pot exista multe riscuri la care este expusă populația. Mai mult decât atât, gândiți-vă ce înseamnă să vezi un consumator de droguri injectabile injectându-se în plină stradă, ceea ce se întâmplă, pentru că vorbim de oameni care n-au locuință sau, dacă au, sunt marginalizați de propria familie. Vorbim de sevraj, vorbim de durere, el este nevoit să-și ia «răul» și atunci, unde găsește un cotlon, o alee, o scară de bloc, în parc, își face injecția. Sunt dese situațiile în care oameni spun: l-am văzut cum se injecta în stradă și eram și cu copilul. Asta face o cameră de consum de droguri: ia fenomenul din stradă și îl pune într-un spațiu sigur, steril, cu profesioniști care sunt gata să intervină oricând în cazul unei supradoze. Mai mult, se stabilește acea legătură cu acest grup vulnerabil, care nouă ne lipsește”, a explicat Ioan Petre.

Elveția, Germania, Olanda, Franța, Norvegia, Danemarca, Spania, Canada și Australia sunt printre țările care au deja camere pentru consumul de droguri, iar acestea au fost organizate urmărind specificul comunității de utilizatori cărora li se adresează, dar și al comunității generale în care sunt așezate geografic.

O evaluare făcută pe serviciile oferite în camera de consum din Australia, în perioada 2007 – 2011, a arătat că funcționarea ei a avut un impact pozitiv asupra scăderii numărului de cazuri de supradoză, aceasta funcționând și ca nod de trecere către serviciile de substituție sau detoxifiere, și a redus semnificativ problemele legate de injectarea în spațiul public, contribuind la scăderea numărului de infecții cu HIV sau VHC.

În ceea ce privește înființarea camerelor de consum în România, această măsură nu mai apare menționată ca tip de serviciu de asistență a consumatorilor de droguri în Strategia Națională Antidrog 2013-2020, deși diversificarea serviciilor de asistență pentru consumatorii de droguri este menționată ca o măsură necesară pentru înbunătățirea accesului consumatorilor de droguri la servicii de asistență specializată. Mai mult, se arată în studiul de fezabilitate al Asociației Carusel, camerele de consum, ca tip de serviciu care aduce beneficii consumatorilor de droguri, apăreau menționate în rapoartele Agenției Naționale Antodrog (ANA) încă din anul 2005.

Specialiștii care lucrează cu persoanele dependente susțin că aceste camere de consum ar trebui introduse ca servicii de reducere a riscurilor în strategiile și politicile naționale de sănătate publică.

Strategia Națională Antidrog 2005-2012 avea ca scop reducerea incidenței și prevalenței consumului de droguri, însă în perioada 2012-2013, în pofida acțiunilor întreprinse de ANA, s-a constatat o creștere a consumului la nivelul întregii populații.

Un raport al Curții de Conturi, făcut public în luna martie, prezenta mai multe nefuncționalități în colaborarea ANA cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, care au dus, în pofida existenței unei strategii naționale și a unor planuri de acțiune, la creșterea numărului de consumatori de droguri la finalul implementării documentelor elaborate cu scopul de a ține fenomenul sub control.

În raport se arată că viziunea Strategiei Națională Antidrog 2005-2012 a fost ca, la sfârșitul acestei perioade, în România să funcționeze un sistem integrat de instituții și servicii publice care să asigure reducerea incidenței și prevalenței consumului de droguri în rândul populației generale, asistența medicală, psihologică și socială a consumatorilor de droguri și eficientizarea activităților de prevenire și combatere a producției și traficului ilicit de droguri și precursori.

Reprezentanții Curții de Conturi au arătat că, pentru ca o strategie națională antidrog să poată avea efectul scontat, este necesar ca acțiunile să se realizeze în mod concertat, printr-o strânsă colaborare între toți partenerii implicați și între aceștia și Guvern, astfel încât să se asigure posibilitatea adaptării cadrului legal și a resurselor necesare la noile tendințe ale consumului și traficului de droguri.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe...
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO de la priveghi
Unul dintre ultimele videoclipuri postate de Mădălin a devenit viral după moartea lui: „Oamenii o...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Studiu: Aproape jumătate dintre români preferă să aibă în case între 22 şi 24°C
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
INTERDICŢIE pentru toți părinții cu copii. Se trece interzis direct în lege
Sute de oameni au fost prezenți la priveghiul lui Costel Pelerinaj interlop la priveghiul lui...
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de...
Incredibil cine e Mihaela, fata care s-a aruncat de la etajul 15! Mesajul de adio...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Momentul în care o femeie merge cu unchiul mort la bancă să ia un împrumut:...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Gazul înghețat de pe Uranus și Neptun ne-ar putea spune cum s-au format aceste planete