Cum au fost împărțiți banii din mita care ar fi ajuns și la Chiliman

Cum au fost împărțiți banii din mita care ar fi ajuns și la Chiliman
Publicat: 18/06/2015, 22:07
Actualizat: 19/06/2015, 08:48

Firma controlată de Boeru, Romair Consulting, ar fi avut contracte și cu Primăria Sectorului 1, pentru consultanță în activități precum lucrări de asfaltare și anvelopări de blocuri. Angajați ai Primăriei, inclusiv primarul, ar fi cerut 10% din valoarea acestor contracte, susțin surse judiciare.

Potrivit surselor citate, „persoane care dețin sau au deținut funcții în partide, precum și funcționari publici cu atribuții de conducere, au pretins și primit sume de bani pentru atribuirea contractelor de utilitate publică pentru Sectorul 1”.

Unul dintre contractul, care avea ca obiect „Prestarea serviciilor de gestionare a proiectelor de construcții privind lucrările de reabilitare termică a blocurilor de locuințe din Sectorul 1 al municipiului București, inclusiv servicii de supraveghere a lucrărilor prin diriginți de șantier”, ar fi fost încheiat între Primăria Sectorului 1, în calitate de achizitor, și SC Romair Consulting SRL, în calitate de prestator, în 13 septembrie 2011.

Sursele citate au precizat că, pentru a plăti „comisionul” stabilit în schimbul sprijinului care i-ar fi fost acordat pentru obținerea de la Primăria Sectorului 1 a contractului din 13 septembrie 2011, o parte din banii încasați de firma lui Gheorghe Boeru din fonduri publice (inclusiv din cei încasați de la SC Hidro Prahova SA) ar fi fost tranzitați, la dispoziția omului de afaceri, fără a avea la bază justificări economice reale, scoși în numerar și folosiți în interesul personal al acestuia.

Conform surselor citate, în vara anului 2012 ar fi fost dați 300.000 de lei, la sediul Primăriei Sectorului 1, în baza unei înțelegeri între Gheorghe Boeru și Vlad Octavian Moisescu, fostul trezorier al PNL, și Ioana Costescu, consilierul personal al primarului Andrei Chiliman. Moisescu ar fi intrat în posesia banilor prin intermediul persoanelor sale de încredere, Ioana Costescu și consilierul local Ion Brad, de la Consiliul Local Sector 1.

Sursele citate susțin că banii ar fi fost împărțiți, 30% ajungând la primarul Chiliman, câte 15% la Moisescu, Costescu și Brad, 10% la PNL Sector 1. Diferența de 15% ar fi fost folosită pentru diverse cheltuieli legate de remunerarea suplimentară a funcționarilor care ar fi sprijinit, în diferite modalități, activitățile ilicite.

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a fost reținut, joi seară, de procurorii DNA Ploiești, după mai mult de patru ore de audieri, în dosarul în care este acuzat de trafic de influență, cauză în care este cercetat și Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta.

Surse judiciare au declarat că pe numele primarului Andrei Chiliman a fost emisă, la ora 20.10, ordonanță de reținere pentru 24 de ore, sub acuzația de trafic de influență.

La ora transmiterii acestei știri, la DNA Ploiești mai sunt audiați Ion Brad și Ioana Costescu, ambii fiind aduși cu mașini ale Poliției.

De asemenea, la sediul DNA Ploiești a fost adus, în jurul orei 21.00, și Vlad Moisescu, acesta spunând că nu a luat mită pentru trafic de influență.

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a fost dus la DNA Ploiești joi după-amiază, fiind preluat de anchetatori de la Aeroportul „Henri Coandă” Otopeni, unde a ajuns cu o cursă de la Bruxelles.

Întrebat, la ieșirea din aeroport, despre acuzațiile care îi sunt aduse de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Chiliman a răspuns: „Nu am făcut niciodată așa ceva”.

Andrei Chiliman, membru al PNL, este primar al Sectorului 1 București din iunie 2004, fiind la al treilea mandat. El a fost și deputat de București timp de două legislaturi: 1996-2000 și 2000-2004.

Liberalul Andrei Chiliman este vizat de o anchetă a DNA Ploiești, procurorii anticorupție făcând percheziții, joi, la sediul primăriei, la locuința edilului și la locuințele altor trei suspecți din acest dosar, printre care Vlad Moisescu și Ioana Costescu.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că primarul Sectorului 1 este suspectat de trafic de influență și de alte fapte de corupție, în același dosar în care este cercetat Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta.

Numele comun din acest dosar, care face legătura între cazul privind canalizarea de la Comarnic și activitatea Primăriei Sectorului 1, este al omului de afaceri Gheorghe Boeru, audiat și reținut săptămâna trecută de DNA, alături de fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Prahova Adrian Semcu.

Direcția Națională Anticorupție a arătat, într-un comunicat de presă, că Serviciul Teritorial Ploiești face cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind infracțiuni asimilate celor de corupție și infracțiuni de corupție comise în perioada 2006 – 2015, în cauză fiind făcute șapte percheziții în București, dintre care una la sediul unei instituții publice.

În 18 februarie, Iulian Herțanu a fost arestat preventiv, alături de omul de afaceri Vladimir Ciorbă, în dosarul vizând fraudarea de fonduri europene pentru lucrări de canalizare la Comarnic, executate de firma sa, SC Grossman Engineering Group. În 23 aprilie, Iulian Herțanu a fost plasat în arest la domiciliu, în urma unei decizii a instanței supreme, aceeași măsură fiind luată și în cazul lui Vladimir Ciorbă.

Miercuri, la DNA Ploiești s-au prezentat mai mulți inculpați din acest dosar, inclusiv Iulian Herțanu, în privința căruia procurorii au dispus înlocuirea arestului la domiciliu cu controlul judiciar, măsură dispusă și pentru alți doi inculpați din acest dosar.

În același dosar, sunt cercetați sub control judiciar deputatul Sebastian Ghiță, deputatul PSD Vlad Cosma și tatăl acestuia, președintele Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, directorul de producție al Hidro Prahova, Virgiliu Iuliu Roman, precum și omul de afaceri Liviu Munteanu. De asemenea, în dosar este cercetat și Ilie Drăgan, om de afaceri care are legături cu firmele implicate în derularea proiectului de extindere a canalizării de la Comarnic.

Potrivit anchetatorilor, Virgiliu Roman, Sebastian Ghiță, Vlad și Mircea Cosma au sprijinit grupul infracțional din care făcea parte Iulian Herțanu ca să acceseze și să primească fonduri europene în cadrul contractului de extindere a rețelei de canalizare din orașul Comarnic, proiect în valoare de aproape zece milioane de euro.

Procurorii susțin că, în perioada 2011 – 2015, președintele Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, fost președinte al filialei județene a PSD, a făcut demersuri (intervenții pentru numirea în funcții a unor persoane, obținerea de informații confidențiale – activități derulate direct sau prin intermediul consilierilor săi personali) la funcționari ai SC Hidro Prahova și a exercitat presiuni (amenințări cu privire la înlocuirea din funcție) asupra directorului general al societății, pentru ca aceștia să atribuie ilegal asocierii SC Grossmann Engineering Group SRL – SC Euroconstruct Trading 98 SRL contractul de lucrări pentru extinderea rețelei de canalizare în orașul Comarnic. De asemenea, Mircea Cosma a făcut presiuni pe durata derulării contractului pentru prelungirea termenelor de execuție și efectuarea ilegală de plăți.

Proiectul privind extinderea rețelei de canalizare la Comarnic, în valoare de aproximativ zece milioane de euro, avea termen de finalizare februarie 2014, însă lucrările, care nu au fost finalizate, au fost sistate la sfârșitul anului trecut.

În dosarul privind fraudarea de fonduri europene, la sfârșitul lunii februarie, au fost audiate la DNA Ploiești atât mama premierului Victor Ponta, Cornelia Naum, cât și sora acestuia, Alexandra Herțanu.

Cornelia Naum, mama premierului Ponta, este asociată, alături de ginerele său, Iulian Herțanu, în firma „Hertanu Projects” SRL. Herțanu mai este asociat în firma Liquid Studios SRL, unde are doi asociați, în timp ce soția sa, Alexandra Florina Herțanu, sora premierului Victor Ponta, este asociată în firma SC Exfin 2000 SRL, unde deține 49 % din acțiuni, iar o altă persoană, Natalia Maier, deține 51 % din acțiunile firmei.

În urmă cu o săptămână, directorul SC Hidro Prahova, Adrian Semcu, și omul de afaceri Gheorghe Boeru au fost reținuți de procuorii DNA Ploiești, fiind suspecți tot în dosarul în care sunt inculpați Iulian Herțanu, Sebastian Ghiță, Vlad Cosma și Mircea Cosma. Ulterior, instanța supremă a decis ca Semcu și Boeru să fie plasați în arest la domiciliu.

În stenogramele din documentele procurorilor care instrumentează acest dosar, obținute de MEDIAFAX, apar numele unor politicieni importanți, precum Victor Ponta sau Crin Antonescu.

Astfel, într-o interceptare din 21 ianuarie 2011, dintre Adrian Semcu și fostul viceprimar al municipiului Ploiești Nicoleta Cătălina Bozianu, cei doi fac referire la fostul lider PNL Crin Antonescu și la președintele PSD Victor Ponta, care discută despre încheierea contractului de „Asistență tehnică pentru managementul proiectului, proiectare, supervizare lucrări” din cadrul proiectului cu fonduri europene. Din discuții rezultă că Antonescu știa despre „toate dedesubturile” lui Sebastian Ghiță, iar acesta din urmă ar fi vorbit cu Victor Ponta.

Fostul președinte PNL Crin Antonescu declarat pentru MEDIAFAX că nu este implicat în niciun fel în dosar și că discuțiile cu Victor Ponta erau politice și vizau strict stabilirea candidaților USL pentru alegerile locale.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
Care este starea de sănătate a Regelui Charles al III-lea. Familia Regală Britanică a făcut...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la...
Băsescu îl spulberă iar pe Geoană. Întrebarea la care trebuie să răspundă
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Un studiu arată că vitamina D ar putea crește rezistența la cancer