Prima pagină » Economic » Curtea de conturi: Bugetul pe 2017 a înregistrat un deficit de 35,7 miliarde lei – 4,2% din PIB

Curtea de conturi: Bugetul pe 2017 a înregistrat un deficit de 35,7 miliarde lei – 4,2% din PIB

Curtea de conturi: Bugetul pe 2017 a înregistrat un deficit de 35,7 miliarde lei - 4,2% din PIB
Execuția bugetului de stat la data de 31 decembrie 2017 s-a încheiat cu un deficit de 35.773,4 milioane lei (4,2% din PIB), în creștere cu 7,447 miliarde lei față de rezultatul anului 2016, relevă raportul Curții de Conturi pe anul 2017, publicat luni.

Documentul arată că în urma analizei datelor privind execuția bugetului de stat la 31 decembrie 2017 s-au constatat următoarele: încasările realizate, în sumă de 108.645,4 milioane lei, sunt cu 6.455,7 milioane lei (5,7%) sub nivelul prevederilor bugetare definitive; plățile efectuate, în sumă de 144.418,8 milioane lei, sunt cu 7.134,4 milioane lei (4,8%) sub nivelul creditelor bugetare definitive; deficitul bugetar, în sumă de 35.773,4 milioane lei, este cu 678,7 milioane lei (1,9%) sub nivelul prevederilor bugetare definitive.

„Însă, comparând încasările realizate, plățile efectuate până la finele anului 2017 și deficitul înregistrat, cu sumele absolute ale veniturilor, cheltuielilor și deficitului, aprobate prin Legea nr. 6/2017, rezultă o nerealizare a veniturilor estimate inițial de 7,2%, o diminuare a cheltuielilor cu 3,8% și, implicit, o depășire a deficitului inițial de 8%. De altfel, și ca procent din PIB, deficitul bugetului de stat înregistrat la sfârșitul anului 2017 (4,2% din PIB) a fost mai mare cu 7,69% față de cel aprobat prin Legea nr. 6/2017 (3,9% din PIB)”, arată raportul.

Finanțarea deficitului bugetului de stat s-a asigurat în proporție de 97,4% din surse interne și de 2,6% din surse externe.

În perioada analizată, pentru finanțarea deficitului bugetului de stat cumulat, în sumă de 188.304,1 milioane lei, ca surse de finanțare s-au utilizat împrumuturi de stat contractate de pe piața internă, în sumă totală de 53.119,6 milioane lei, certificate de trezorerie emise pentru populație și nerăscumpărate la scadență și transformate în certificate de depozit, în sumă totală de 782,5 milioane lei, împrumuturi temporare din Contul curent general al Trezoreriei Statului, în sumă totală de 130.223,4 milioane lei, iar, ca surse de finanțare externă, împrumuturi de stat contractate de pe piața externă, în sumă totală de 4.961 milioane lei.

„Din analiza datelor se remarcă faptul că în perioada 2015-2017 finanțarea deficitului bugetar nu s-a realizat în proporție echilibrată din surse interne și externe”, arată raportul.

Totodată, se observă faptul că deficitul cumulat al bugetului de stat înregistrează o evoluție ascendentă, de la o valoare absolută de 46.661,3 milioane lei în anul 2015 la o valoare absolută de 77.521,6 milioane lei în anul 2017, mai arată raportul.

Din analiza indicatorilor cuprinși în anexele la situațiile financiare ale celor 61 de ordonatori principali de credite, întocmite potrivit contabilității pe bază de angajamente, au rezultat o serie de neconcordanțe sau abateri, care însă nu afectează semnificativ realitatea datelor conținute în Contul general anual de execuție a bugetului de stat (care conține, așa cum am precizat anterior, doar indicatorii de venituri, respectiv de cheltuieli, indicatori realizați efectiv potrivit înregistrărilor din Trezoreria Statului).

Curtea de Conturi a exprimat o opinie cu rezerve, cu paragraf de evidențiere a unor aspecte asupra Contului general anual de execuție a bugetului de stat, în conformitate cu atribuțiile prevăzute la art. 26 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, și potrivit standardelor proprii de audit.

În cazul unui număr de 24 de ordonatori principali de credite, reprezentând 38,7% din numărul ordonatorilor principali ai bugetului de stat, abaterea procentuală între prevederile inițiale și plățile efective depășește 10%, ceea ce indică un nivel destul de scăzut al acurateței programării bugetare.

Pe ansamblu se observă o execuție bugetară de 95,29%, dacă ne raportăm la prevederile finale, și de 96,18%, dacă ne raportăm la prevederile inițiale, fapt ce ar putea conduce la ideea că ordonatorii principali de credite și-au făcut inițial o programare bugetară foarte apropiată de necesitățile reale. Însă o analiză în structură evidențiază faptul că au existat ordonatori principali de credite pentru care s-a subestimat semnificativ necesarul de credite bugetare și ordonatori pentru care s-a supraestimat semnificativ necesarul de credite bugetare.

Curtea de Conturi a recomandat Ministerului Finanțelor să efectueze o analiză la nivelul fiecărui ordonator principal de credite, care înregistrează o abatere mai mare de 10% față de prevederile inițiale, pentru a identifica elementele care au determinat acest nivel de abatere și luarea, după caz, a măsurilor necesare pentru corectarea deficiențelor în programare. De asemenea, va fi analizată și perspectiva implementării unui sistem de sancționare a ordonatorilor principali de credite care înregistrează, în mod nejustificat, la finele exercițiului bugetar, diferențe mai mari de 10% față de nivelul de cheltuieli prognozat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ATENȚIE, șoferi! România, traversată de transporturi AGABARITICE de până la 130 de tone. Traseele pe care circulă
Digi24
„Hitler era un criminal leneș care se trezea la prânz”. De ce multe lucruri pe care le știm despre ascensiunea naziștilor sunt greșite
Cancan.ro
Ella Vișan, desfigurată după un accident cumplit! La un pas de moarte, după ce a căzut 100 metri în gol
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
RĂCEALA și GRIPA bat la ușă! Cum îți pregătești organismul pentru sezonul rece
Click
Care era numele real al lui Mircea Albulescu. Regretatul actor ar fi împlinit astăzi 92 de ani
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!