Prima pagină » Știri » De ce a fost arestat Piedone. Ce scrie în referatul DNA

De ce a fost arestat Piedone. Ce scrie în referatul DNA

De ce a fost arestat Piedone. Ce scrie în referatul DNA
De ce a fost arestat Piedone. Ce scrie în referatul DNA

Anchetatorii DNA arată în referatul cu propunerea de arestare a fostului primar al sectorului 4 și a celor două angajate ale primăriei implicate în emiterea autorizației de funcționare pentru Colectiv că aceștia, „în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cunoscând că sunt încălcate condițiile legale de funcționare, și-au asumat încălcarea legii și au emis autorizația pentru SC Colectiv Club SRL, asumându-și consecința funcționării clubului în condiții de nesiguranță publică”.

Procurorii precizează că beneficiarii au depus cererea și documentația pentru autorizare, în 6 noiembrie 2014, când erau în vigoare dispozițiile Hotărârii Guvernului României nr. 1739/06.12.2006, art. 1 lit. g și ale Legii nr.159/2007, dispoziții potrivit cărora „declarația pe proprie răspundere a solicitantului nu mai putea fi efectuată în referire la : «îndeplinirea condițiilor de funcționare prevăzute de legislația specifică în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor (P.S.I.)» așa cum prevedeau bunăoară dispozițiile legale din 2004”.

„Deci, o eventuală declarație pe proprie-răspundere nu mai putea să fie luată în considerare de autoritățile competente să elibereze autorizația de funcționare în anul 2015, deoarece din anul 2007, pentru avizul PSI, solicitanții aveau obligația legală să aducă acte doveditoare, prevederile Legii nr.159/ 2007 fiind exprese”, se mai arată în documentul citat.

Practic, notează anchetatorii, „activitatea celor trei inculpați în raport cu fișa postului fiecăruia s-a desfășurat în totală contradicție și ignorare a dispozițiilor legale imperative referitoare la securitatea la incendiu”.

În referat se arată că „societatea Colectiv Club este unitate de alimentație publică situată în București, sector 4, de tip bar/club, având o suprafață totală de 425 mp din care spațiu de servire 335 mp”.

„La data de 14.01.2015, sub nr. 3909 a fost eliberat acordul de funcționare, iar la aceeași dată autorizația de funcționare nr. 369, fără a exista autorizarea privind securitatea la incendiu care trebuia emisă de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, conform Hotărârii Guvernului României nr. 1739/06.12.2006, art. 1 lit. g. Deși actul normativ menționat condiționează eliberarea autorizației de funcționare de obligativitatea autorizării pentru clădiri sau spații amenajate în clădiri având destinația de alimentație publică cu aria desfășurată egală sau mai mare cu 200 mp, securitatea la incendiu a fost nesocotită la eliberarea autorizației”, se mai arată în documentul procurorilor.

Rezultă așadar, scriu anchetatorii, că „atât acordul de funcționare nr. 3909/14.01.2015, cât și autorizația de funcționare nr. 369/14.01.2015 nu puteau fi emise, întrucât încalcă, în mod flagrant, dispozițiile care reglementează apărarea împotriva incendiilor, neexistând vreun document care să facă dovada că I.G.S.U a autorizat din punctul de vedere al securității la incendiu activitatea în acel
imobil”.

„Întrucât în spațiul respectiv s-au desfășurat mai multe manifestări cultural- artistice la care au participat mai multe persoane, în condiții vădite de insecuritate publică, a fost pusă, permanent, în pericol viața, sănătatea și integritatea corporală a spectatorilor și persoanelor angajate, aflate în incinta clubului. Totodată, au fost afectate și interesele legitime ale Primăriei Sectorului 4 București ca instituție publică abilitată de lege să asigure desfășurarea în condiții de siguranță publică și cu respectarea tuturor normelor legale a oricărei manifestări cu participarea publicului și s-a creat pentru reprezentanții S.C. Colectiv Club S.R.L. posibilitatea desfășurării activităților de alimentație publică și obținerea unui folos necuvenit în cuantum de 62.298 lei”, mai notează procurorii DNA.

Tribunalul București a decis, sâmbătă, arestarea preventivă a fostului primar Cristian Popescu Piedone și a două angajate de la Primăria Sectorului 4 – Aurelia Iofciu, șefa Serviciului autorizări comerciale, și Luminița Larisa Ganea, angajată la același serviciu, – în dosarul instrumentat de DNA privind autorizarea clubului Colectiv.

Fostul edil este acuzat de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și fals intelectual, iar cele două angajate ale Primăriei Sectorului 4, de complicitate la cele două infracțiuni reținute în cazul lui Cristian Popescu Piedone.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Nu mai este o PRIORITATE”. Președintele unei țări din NATO schimbă direcția privind aderarea la UE
Digi24
Hacker inventiv, prins în Sinaia cu numere de înmatriculare diplomatice: Șoferul avea montat un sistem prin care plăcuțele se roteau
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Lovitura pentru Dominic Fritz, problemă majoră pentru USR. Cum va afecta decizia CCR schimbarea conducerii partidului: „Poate fi chiar o oportunitate”
Mediafax
Imagini ca în FILME! Un comandant ucrainean EVACUEAZĂ singur doi militari răniți pe linia frontului
Click
Situație neașteptată pentru o familie de români aflată în vacanță în Grecia. „Stăm cu mașina în casă”
Digi24
Primele informații în cazul morții lui Hayden Panettiere. Ce spun polițiștii despre anchetă și cine a sunat la urgențe
Cancan.ro
Cei 3 pești aparent sănătoși, care însă ne distrug creierul. Vlad Ciurea trage un semnal de ALARMĂ
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice și-a făcut Andreea Popescu după divorțul de Rareș Cojoc! „Mi-a căzut părul enorm”. Fanii nu o mai recunosc!
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată Ferrari CZ26, cel mai nou model UNICAT realizat de italieni?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
Cum vrea cel mai mare producător de alimente din lume să profite de ascensiunea medicamentelor pentru slăbit