Prima pagină » Știri » Depozitul din Târgoviște al părinților Soranei Cârstea, percheziționat în dosarul de evaziune

Depozitul din Târgoviște al părinților Soranei Cârstea, percheziționat în dosarul de evaziune

Depozitul din Târgoviște al părinților Soranei Cârstea, percheziționat în dosarul de evaziune
Anchetatorii au percheziționat, în ancheta privind evaziunea fiscală, și depozitul alimentar din Târgoviște al părinților jucătoarei de tenis Sorana Cârstea, de unde au ridicat mai multe documente, reprezentanții firmei nefiind printre cei duși la audieri, au declarat, joi, surse judiciare.

Anchetatorii au percheziționat timp de mai multe ore depozitul alimentar al familiei Cârstea, iar la final au fost ridicate documente, care vor fi verificate în cadrul anchetei, potrivit Mediafax.

Perchezițiile au fost făcute în dosarul de evaziune fiscală și punere în circulație de produse din carne alterată, cauză în care anchetatorii au descins, miercuri, la 102 adrese din 18 județe.

Direcția de Investigare a Infracțiunii de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, joi, că în urma audierilor din acest dosar au fost reținute zece persoane, pentru care procurorii vor cere instanței arestarea preventivă.

Procurorii DIICOT au precizat că, în această cauză, printre cei cercetați sunt un inspector de la Oficiul pentru Protecția Consumatorilor Cluj și un consilier de la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară.
Potrivit DIICOT, inspectorul de la OPC Cluj este suspectat de trafic de influență și constituire de grup infracțional organizat.

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că N.V.V. a pretins și a primit foloase materiale (produse de carmangerie) de la inculpatul C.B, cu scopul de a interveni pe lângă un inspector din cadrul OPC Bistrița-Năsăud, pentru a aplica sancțiunea avertismentului la o societate comerciala datorită încălcării unor prevederi legale privind punerea în vânzare a produselor din carne printr-un magazin de desfacere”, a precizat DIICOT.
În cazul consilierului de la ANSV, în cursul zilei de miercuri s-a dispus extinderea și începerea urmăririi penale, fiind suspectat de favorizarea făptuitorului.

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că, după ce a luat la cunoștință despre faptul că urmează a se efectua un control la magazinele aparținând unei societăți comerciale, privind punerea în vânzare a produselor de carne alterate, a anunțat pe suspectul C.R.B (administratorul societății comerciale) asigurând acestuia timpul necesar pentru a ascunde marfa alterată”, au mai arătat procurorii.

Procurorii DIICOT de la Structura Centrală continuă, joi, audierea membrilor celor două grupări infracționale organizate suspectate de evaziune fiscală, spălare de bani, punere în circulație de produse alterate și trafic de influență.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că, până joi dimineață, procurorii au audiat peste 30 de persoane și au emis ordonanțe de reținere pentru zece dintre acestea.
Procurorii DIICOT – Structura Centrală au făcut, miercuri, 102 percheziții domiciliare în 18 județe, în cadrul unor acțiuni vizând destructurarea a două grupuri infracționale organizate formate din 80 de persoane, specializate în infracțiuni de evaziune fiscală, spălare de bani, punere în circulație de produse alterate și trafic de influență, informează instituția, într-un comunicat de presă.
Prejudiciul produs de membrii celor două grupări a fost estimat la peste 15 milioane de euro.
Potrivit anchetatorilor, membrii grupărilor infracționale organizate, structurate pe mai multe paliere, ar fi achiziționat, prin intermediul unor societăți comerciale din România, carne și ouă din Olanda, Polonia, Marea Britanie, Germania, fără să plătească TVA, conform prevederilor legale, operațiunile reale fiind evidențiate în actele contabile. Ulterior, marfa ar fi fost vândută către beneficiarul final, prin adăugarea TVA.
„După achiziționarea reală a mărfurilor din alte state UE, membrii grupării înregistrau livrări fictive către firme «fantomă» din alte state comunitare – coordonate de către exponenții palierului extern, neidentificați, până în prezent. Marfa din România era livrată scriptic în Bulgaria, Ungaria sau Cipru, pentru neîncărcarea societăților românești cu TVA de plată, marfa fiind, în fapt, vândută pe piața românească fără înregistrarea în documentele contabile – «la negru»”, a precizat DIICOT.

De asemenea, susțin procurorii, există suspiciunea că rețeaua achiziționa marfă, fără plata TVA, din Olanda, Polonia, Marea Britanie și Germania, direct prin firme „fantomă” ale rețelei și apoi o vinde pe piața internă, „la negru”, la un preț apropiat de valoarea cu TVA, însă mult sub prețul pieței, „fapt ce reprezintă concurență neloială în raport cu societățile comerciale ce derulează același tip de activitate însă fără încălcarea prevederilor legale”.

O altă modalitate de acțiune a rețelei presupunea livrarea, de către marii producători de pe piața de carne din România, de marfă către societăți comerciale din Bulgaria și Ungaria, de unde marsa se întorcea în România, prin societăți de tip „paravan”, care ulterior erau abandonate, iar produsele erau vândute pe piața internă fără înregistrarea tranzacțiilor în documentele contabile, potrivit DIICOT.
„Această modalitate de acțiune presupunea concursul direct al producătorilor autohtoni de carne și produse de origine animală la activitățile ilicite derulate de gruparea în cauză”, au precizat procurorii.
Anchetatorii mai arată că, în derularea activităților ilegale, membrii rețelei ar fi folosit mai multe firme deținute în mod direct sau prin interpuși, „asupra cărora decideau când și cum vor fi implicate în cadrul fiecărui circuit financiar ilicit, cantitățile și prețul pe fiecare partidă de marfă tranzacționată, întocmeau sau dispuneau întocmirea de documente fictive prin care să justifice circulația mărfurilor și ordonau plățile”.

„Activitățile ilegale cu privire la care există suspiciunea implicării grupării impun înregistrări de achiziții/livrări de bunuri ori servicii fictive și neînregistrarea unor tranzacții în actele contabile ale societăților controlate și plăți pentru astfel de operațiuni, cu scopul de a scoate sume de bani din gestiunea firmelor cu o altă destinație decât cea declarată, pentru a diminua baza impozabilă ori pentru a șterge urmele unor tranzacții frauduloase, vânzări sub prețul de achiziție, distrugerea unor documente în baza cărora au circulat mărfurile și altele similare”, potrivit DIICOT.

Anchetatorii susțin că există suspiciuni de punere în circulație de produse alterate, care erau trimise către abatoare pentru a fi procesate și amestecate cu alte produse ce erau ulterior puse în consum.

De asemenea, produse de carne alterate ar fi fost trimise unei firme de catering aparținând soției unuia dintre membrii grupării, pentru a fi preparate și oferite spre consum.
DIICOT susține că activitățile infracționale au fost sprijinite și de angajați de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, precum și de lucrători din cadrul Poliției de Frontieră.

În urma acțiunii DIICOT, Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor a făcut mai multe controale la depozitele de carne, din București și din județele Iași, Bistrița-Năsăud și Cluj. În urma acțiunii, aproape 230 de tone de carne și produse din carne, între care și marfă expirată din noiembrie 2013, au fost retrase de pe piață.
Potrivit lui șefului interimar al ANPC, Marius Dunca, joi, vor fi controlate supermaketurile din toată țara.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Vladimir Putin are un nou nepot. Tatăl copilului se numește Zelenski. Informațiile apărute în presa rusă
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O vastă colecție de gravuri din era glaciară, descoperită sub graffiti modern într-o peșteră din Spania
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi