Prima pagină » Știri » Director de la RADET, numit „dobitoc” de unul dintre denunțătorii din dosarul de corupție

Director de la RADET, numit „dobitoc” de unul dintre denunțătorii din dosarul de corupție

Director de la RADET, numit
Unul dintre directorii de la RADET, arestați preventiv miercuri de Tribunalul București pentru fapte de corupție, este numit de un denunțător "dobitoc", înainte ca acesta să-i dea mită.

Unul dintre directorii de la RADET, arestați preventiv miercuri de Tribunalul București pentru fapte de corupție, este numit de un denunțător „dobitoc”, înainte ca acesta să-i dea mită.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) arată în referatul prin care au cerut Tribunalului București arestarea celor trei directori ai Regiei Autonome de Distribuție a Energiei Termice (RADET) că, unul din oamenii de afaceri care l-a denunțat pe Ovidiu Daniel Gărduș, director de exploatare și mentenanță al RADET București, a susținut că acesta i-a sugerat, „exemplificând cu situații neconvenabile în care s-ar afla anumite firme a căror activitate depindea în oarecare măsură de hotărârile sale, că ar fi potrivit și în interesul denunțătorului să dezvolte o relație bună cu el”.

Astfel, Ovidiu Gărduș i-ar fi pretins denunțătorului 5.000 de lei, în luna februarie 2013.

Pe 25 februarie 2013 denunțătorul a purtat o discuție cu un angajat al său:

(…): Auzi, mă? Zi-i și tu (…), dacă tot mergem la RADET, să-ți scoată și ție 5.000 de lei să-i dăm dobitocului acela de… să-i dau în două tranșe.
(…): 5000?
(…): Da.
(…): Bine, îi spun.
(…): Nu cred că putem să scoatem mai mult. Să se ducă (…), să scoată și să-ți dea și ție 5.000 avans.

Ulterior, notează procurorii, Gărduș s-a întâlnit cu denunțătorul la un restaurant, context în care, potrivit denunțătorului, banii i-au fost dați directorului RADET, în afara localului.

Tot directorul Ovidiu Gărduș ar fi primit, pe 22 ianuarie 2013, încă 50.000 de lei, „de la reprezentantul altei societăți comerciale care avea contracte cu RADET București, după ce, anterior condiționase continuarea implementării contractelor de primirea acelei sume de bani”, se arată într-un comunicat al DNA.

„În același scop, al derulării în bune condiții a contractului, învinuitul Gărduș Ovidiu i-a pretins reprezentantului acestei ultime societăți comerciale să efectueze plata cazării în cuantum de circa 1.000 euro, pentru două camere duble la un hotel din Paris, cu ocazia unei excursii pe care învinuitul împreună cu alte persoane intenționau să o facă în luna aprilie 2013. Deși cererea fusese acceptată, excursia nu a mai avut loc din cauza inițierii prezentei anchete penale”, a mai afirmat DNA.

Pe 15 februarie 2013, cu ocazia unei întâlniri pe care Gărduș a avut-o cu unul dintre denunțători, la un restaurant din Capitală, în contextul discuției despre plecarea la Paris, directorul l-a informat pe denunțător că a plătit deja biletele de avion și că ar avea nevoie de sprijin pentru cazare.

Gărduș: De aia zic, cum facem, ori dacă e… poți tu…
denunțător: Să iau eu cazarea, să o plătesc de aici.
Gărduș: Dar poți? Nu apare…
denunțător: O să rog la agenție să-mi dea o factură…fără nume… să-mi dea activități, servicii turistice sau… o să rog să nu scrie numele…
……………………….
denunțător: Da, îmi dai și…nu trebuie să apară acolo…dacă e scandal, e scandal pentru toată lumea.
Gărduș: Nu, păi de-aia zic…
…………………………
Gărduș: Acesta… apare numele meu, sau cum facem?
denunțător: Deci o să-ți dea un voucher de rezervare, exact cu numele tău…
Gărduș: Și nu apare…
denunțător: Voucherul e voucher și factura e factură.
Gărduș: Da. 23 (…)
denunțător: La mine voucherul nu apare, în contabilitate nu apare voucherul, în contabilitate plimbă o factură…

Directorul general al RADET București, Ion Voicu, directorul economic Dan Mavrodin și directorul de exploatare și mentenanță Ovidiu Gărduș, acuzați că ar fi cerut mită de la două societăți comerciale, au fost arestați preventiv, miercuri, printr-o decizie a Tribunalului București.

Cei trei au fost reținuți, marți, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Ion Voicu, director general al RADET București, este acuzat de luare de mită, în formă continuată (trei acte materiale), iar Dan Mavrodin, director economic al aceleiași regii, de luare de mită și complicitate la luare de mită, ambele în formă continuată (câte trei acte materiale), s-a precizat într-un comunicat de marți al DNA.

În același dosar a fost reținut Ovidiu Daniel Gărduș, director de exploatare și mentenanță al RADET București, acuzat tot de luare de mită, în formă continuată (trei acte materiale), potrivit sursei citate.

Anchetatorii susțin că în februarie 2013, Ion Voicu și Dan Mavrodin, în calitate de directori ai RADET București, au pretins, „cu titlu de mită, de la reprezentantul unei societăți comerciale, suma de 600.000 lei (reprezentând 10% din suma pe care RADET București o datora societății respective în baza unui contract), pentru a începe efectuarea plăților aferente materialelor livrate”.

Procurorii DNA mai arată că, ulterior, procentul cerut a fost micșorat la 4%, stabilindu-se ca tranșele de bani să le fie achitate directorilor, de regulă, după efectuarea plăților. „În baza acestei înțelegeri, în perioada 13 februarie – 21 martie 2013, cei doi directori au primit, în trei tranșe, suma totală de 148.800 lei. Banii i-au fost remiși lui Mavrodin Dan, o parte din aceste sume fiindu-i date apoi lui Voicu Ion”, a mai arătat DNA.

Potrivit anchetatorilor, la 25 februarie 2013, Gărduș a primit de la reprezentantul aceleiași firme 5.000 lei, „ca urmare a unei pretinderi anterioare, în scopul de a nu exercita unele atribuții de serviciu ce ar fi avut consecințe negative asupra derulării contractelor încheiate de RADET București cu respectiva societate”.

La 22 martie, anchetatorii au făcut percheziții la RADET și la sediile unor firme, printre care și societatea de construcții Erbașu, precum și la locuințele unor persoane din București, Ilfov și Giurgiu. Atunci au fost ridicate contracte, documente de plată, facturi și devize de lucrări și sume de bani

Potrivit referatului cu propunere de arestare preventivă, la locuința lui Ion Voicu au fost găsite, în martie, 131.200 de lei, 18.335 de euro, 6.460 dolari și 80 de lire sterline.

„În autoturismul folosit de acesta, cu nr. de înmatriculare (…), a fost găsit un plic de culoare albă, cu inscripția olografă „VOICU+MAVRODIN”, inscripția MAVRODIN fiind tăiată. Acest aspect constituie un indiciu privind comiterea în coparticipație a unor fapte de corupție de către cei doi inculpați, conducând la ideea că în plicul respectiv s-a aflat o sumă de bani destinată acestora și pe care ar fi împărțit-o”, se arată în documentul citat.

La locuința lui Dan Mavrodin, au fost găsite sumele de 189.850 lei și 58.000 euro.

Au fost ridicate o multitudine de banderole pentru teancuri de bancnote, provenind de la mai multe bănci. Menționăm că în geanta tip rucsac pe care o folosește pentru serviciu au fost identificate următoarele sume de bani: 10.750 de lei, 12.500 de lei (într-un plic de culoare albă) și 22.600 de lei (într-un plic de culoare albă)”, se arată în referatul cu propunere de arestare preventivă a procurorilor DNA.

Patru oameni de afaceri i-au denunțat pe cei trei directori la DNA.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Distrugeri în lanț la instalații eoliene din România. Investitorii cer intervenția autorităților
Digi24
Controversă după ce edilul Robert Negoiță a fost testat antidrog de protestatarul Marian Ceaușescu. Expert: Rate prea mari de eroare
Cancan.ro
Ei sunt cei 10 finaliști Eurovision România 2026. TVR a făcut anunțul în urmă cu puțin timp
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase sportive a trădat SUA pentru China! A ales să concureze la Jocurile Olimpice pentru țara părinților nu pentru țara ei natală
Adevarul
„Sultanul“ Erdogan își pregătește fiul pentru a prelua conducerea Turciei. Scenarii pe culoarele puterii de la Ankara
Mediafax
Misiune istorică. O rachetă europeană a decolat spre spațiu cu 32 de sateliți la bord
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Digi24
„Răspunsul NATO va fi devastator”. Rutte spune ce se va întâmpla în cazul unui război cu Rusia
Cancan.ro
Primele imagini de la priveghiul lui Sorin și a Dianei Iacob 😢 Obiectul pe care l-a pus familia în sicriul cu trupul neînsuflețit al fetiței lor
Ce se întâmplă doctore
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce a pierdut lupta cu kilogramele în plus! Ce dietă strictă urmează
Ciao.ro
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România s-au aplecat prea mult și s-a văzut tot
Promotor.ro
Cel mai familist model Dacia (facelift 2026) poate fi comandat în România. În duel direct cu Citroen
Descopera.ro
O navă spațială dispărută de 60 de ani ar fi fost regăsită!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
Ce aduc suplimentele în alimentația zilnică și cum le alegem informat (P)