Prima pagină » Știri » DNA clasează dosarul EADS. Una din marile anchete anticorupție: NICI O FAPTĂ PENALĂ

DNA clasează dosarul EADS. Una din marile anchete anticorupție: NICI O FAPTĂ PENALĂ

Știrile după-amiezii: Scandalul numirii șefului de stat major. Vanghelie revine în politică. BVB, din nou pe roșu. Dosarul EADS, clasat. Captură de heroină în Australia

Dosarul EADS a fost clasat de procurori DNA la începutul lunii noiembrie, întrucât nu au reușit să dovedească vreo faptă penală săvârșită de acuzați.

„La data de 05 noiembrie 2018, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, au dispus clasarea dosarului penal la care faceți referire, conform art. 16 alin 1, lit. b („fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege”) și c („nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea”) din Codul de Procedură Penală. Considerentele pe care s-a întemeiat această soluție au avut la bază faptul că în urma cercetărilor efectuate, fiind epuizate toate mijloacele probatorii, nu au reieșit probe din care să rezulte, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele pretins a fi săvârșite întrunesc condițiile de tipicitate ale infracțiunilor de corupție și asimilate celor de corupție reținute cu ocazia începerii urmăririi penale față de faptă (in rem)”, arată DNA într-un răspuns pentru Mediafax.

„De asemenea, nu au fost constatate încălcări ale dispozițiilor legislației primare (având în vedere dispozițiile Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale) în ceea ce privește procedura de încheiere a contractelor privind realizarea studiului de fezabilitate și realizarea sistemului integrat privind frontiera de stat a României”.

În dosar erau vizați Dinu Pescariu, omul de afaceri Dinu Florică, Cătălin Harnagea (fost șef SIE) și fostul ministru de Interne, Vasile Blaga.

Dosarul EADS, una dintre anchetele a cărei detonare o anunța procurorul șef al DNA Laura Codruța Kovesi în 2014, promitea a fi una dintre anchetele de amploare, însă odată cu trecerea timpului, nu s-a mai auzit nimic de el.

În luna mai a anului 2004, grupul franco-german EADS a semnat cu Ministerul de Interne un contract în valoare de aproape un miliard de euro pentru securizarea frontierelor, întrucât România dorea să intre în Uniunea Europeană și întărirea granițelor era o condiție obligatorie.

Prima anchetă privind contractul cu EADS a fost demarată în 2005, la acel moment fiind vizate persoane din Ministerul de Interne. Verificările au fost demarate ca urmare a unei sesizării a conducerii MAI, potrivit căreia fondurile publice ar fi fost folosite în mod necorespunzător, iar cei care au participat la negocieri au încălcat termenii legali, valoarea contractului de securizare a frontierelor fiind supraevaluată.

MAI spunea că negocierea contractului a fost efectuată în euro, la suma de 650 de milioane de euro, fără a fi însă precizată detalierea bunurilor și serviciilor ce urmau a fi furnizate și nici detaliile necesare. Când Guvernul a oferit, fără licitație, acest contract, înțelegerea presupunea și furnizarea de instrumente și logistică pentru supravegherea frontierei țării și modernizarea de elicoptere, nave maritime și dotarea cu echipamente a polițiștilor de frontieră. Presa relata, la acea vreme, că modalitatea de semnare a contractului a declanșat o serie de nemulțumiri în lumea oamenilor politici.

Contractul cu EADS a fost desecretizat în februarie 2005, printr-o decizie a lui Călin Popescu Tăriceanu, iar în urma reluării negocierilor, s-a ajuns la o reducere de 100 de milioane de euro. Potrivit contractului, EADS furniza echipamente de supraveghere și securizare pentru 3.147 de kilometri de frontieră a României.

Anii au trecut, iar în 2013-2014 procurorii au reluat ancheta, după ce ar fi descoperit noi legături, dosarul EADS având multe aspecte în comun cu Microsoft.

Procurorii au verificat, în total, patru contracte încheiate de ministerele Educației, al Comunicațiilor și al Afacerilor Interne, aici regăsindu-se licențele Microsoft și sistemele EADS și SIVECO. Cel mai important este EADS, unde există suspiciuni legate de sume uriașe de bani primite ca mită de oficialii români în schimbul acordării companiei din Germania acestui contract. Anchetatorii susțineau că o serie de programe informatice ar fi fost cumpărate la prețuri supraevaluate, înclusiv sistemul pentru securizarea frontierei de stat.

Contractele cu Microsoft au debutat în vremea în care Adrian Năstase avea funcția de premier, fiind prelungite de aproape toate guvernele vreme de zece ani, iar unii dintre politicienii și oamenii de afaceri care ar fi avut legătură cu acest contract apar și în ancheta privind EADS.

Infracțiunile anchetate au fost trafic de influență, abuz în serviciu, luare și dare de mită, DNA precizând că este vorba de mită în valoare de 4 milioane de euro, iar însumată, mita plătită oficialilor români în cele patru contracte încheiate cu Microsoft și EADS ar putea fi de 60 de milioane de euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marine Le Pen, pe val în Franța, în ciuda CONDAMNĂRII! Cum o plasează sondajele pentru PREZIDENȚIALELE din 2027
Digi24
Avionul rus de ultimă generație, dezvoltat să înlocuiască aeronavele străine, nu poate zbura pe frig sau caniculă
Cancan.ro
3.300 lei amendă pentru toți șoferii din România care fac această greșeală când se urcă la volan. 90% nici nu știu că este greșit
Prosport.ro
Reacția francezilor despre afacerea mamut prin care frații Pavăl au plătit 823 de milioane de euro pentru Carrefour România
Adevarul
„Era o cămară întreagă cu șobolani roșii și galbeni”. Băsescu îl critică pe Bolojan și spune că Nicușor Dan „nu poate servi țara”
Mediafax
PERFORMANȚĂ! Cum au ajuns niște liceeni din București să IMPRESIONEZE lumea roboticii
Click
Cum l-au poreclit copiii pe Cabral Ibacka? Prezentatorul a aflat abia după despărțirea de Andreea: „A început negocierea”
Digi24
VIDEO „Noua Axă a Răului: Pactul secret”. Vladimir Putin și Xi Jinping pun la cale neutralizarea Starlink și un scut comun antirachetă
Cancan.ro
Plan Roșu pe Autostrada Soarelui. Un autocar cu 60 de pasageri s-a ciocnit cu un TIR
Ce se întâmplă doctore
Dieta de 6.000 de calorii a lui Erling Haaland. Ce mănâncă „mașina de goluri” a Norvegiei pentru a domina fotbalul mondial
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
2026: Când ți se SUSPENDĂ permisul pentru neplata amenzii? Normele aprobate de GUVERN
Descopera.ro
Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e puțin ofticat în noaptea nunții: – Din cate văd, dragă...
Descopera.ro
A fost lansată Coaliția Internațională pentru Drepturile și Protecția Copiilor în Era Inteligenței Artificiale