Prima pagină » Știri » Dobrițoiu: Gradele militare acordate pe nedrept vor fi retrase

Dobrițoiu: Gradele militare acordate pe nedrept vor fi retrase

Dobrițoiu: Gradele militare acordate pe nedrept vor fi retrase
Ministerul Apărării Naționale va organiza o comisie care va analiza modul în care fosta conducere a instituției a acordat gradele militare, cele acordate pe nedrept urmând să fie retrase, a declarat, joi, la Galați, ministrul de resort, Corneliu Dobrițoiu.

Ministerul Apărării Naționale va organiza o comisie care va analiza modul în care fosta conducere a instituției a acordat gradele militare, cele acordate pe nedrept urmând să fie retrase, a declarat, joi, la Galați, ministrul de resort, Corneliu Dobrițoiu.

„Fenomenul este unul foarte amplu. Noi vom organiza o comisie de analiză a fiecărui caz în parte, în așa fel încât la sfârșitul acestui proces de scurtă durată să adoptăm măsurile administrative și legale necesare în scopul retragerii gradelor oferite în mod oneros și redării demnității și respectului pentru gradul militar”, a declarat, joi, ministrul Apărării, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit lui Dobrițoiu, chiar dacă aceste grade au fost acordate unor cadre în rezervă, ele nu sunt mai puțin importante, iar avansarea de la soldat sau absolvent la gradul de colonel este una jignitoare pentru armată.

„De regulă, avansările cadrelor militare în rezervă se fac în urma unor activități de pregătire a rezervei, activități care se încheie cu unele aprecieri de serviciu. În baza acestor aprecieri oamenii se avansează în câte o treaptă, nu ca Făt-Frumos, Fiul Iepei, să crească într-o noapte cât alții în zece ani. Fiecare grad are impactul lui emoțional și valoarea lui simbolistică, ori în momentul în care cineva care nici nu a trecut prin armată, sau când a văzut armata a excclamat «Uite, mamă, trec soldații!», a ajuns de la soldat sau de la absolvent la gradul de colonel este mult prea mult, iar instituția aceasta nu merită jignită în acest fel”, a cocnchis Dobrițoiu.

Ministrul Apărării Naționale s-a aflat, joi după-amiază, la Galați, unde a participat la ceremonia de repatriere din Afganistan a militarilor care fac parte din Elementul de Comandă și Control Zabul și a Batalionului 1 Manevră.

Evenimentul a avut loc la sediul Batalionului 300 Infanterie Mecanizată „Sfântul Andrei”, din Galați. La acțiune au luat parte, pe lângă cei 650 de militari și cadre militare în activitate și în rezervă, reprezentanți ai autorităților locale și rude ale militarilor.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
A confirmat! AUR îl ia în calcul pe CĂLIN GEORGESCU pentru funcția de PREMIER
Digi24
Mesajul surprinzător al lui Friedrich Merz: „Nu le-aş recomanda copiilor mei să meargă în SUA, la studii sau la muncă”
Cancan.ro
Presa străină, ȘOCATĂ de prestația Alexandrei Căpitănescu la Eurovision. Ce au relatat jurnaliștii britanici 😲 ⤵️
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
Pactul Bolojan-Orban: Planul secret pentru reîntregirea PNL și eliminarea influenței PSD
Mediafax
Favorita la câștigarea Eurovisionului ar putea influența retragerea Israelului din concurs
Click
Cele mai norocoase și fericite zodii ale verii 2026. Li se schimbă viața în bine, destinul le surâde pe toate planurile, au parte de iubire, bani și reușite neașteptate
Digi24
Traian Băsescu spune cine este „liberalul 100%” pe care l-ar vedea în funcția de premier. „Nu-l pune nimeni sub semnul întrebării”
Cancan.ro
Presa străină, ȘOCATĂ de prestația Alexandrei Căpitănescu la Eurovision. Ce au relatat jurnaliștii britanici 😲 ⤵️
Ce se întâmplă doctore
Imagini rare cu Oana Zăvoranu în anul 2000, înainte de operațiile estetice. Acum e total schimbată
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
De ce doi șoferi cu aceeași mașină plătesc RCA diferit? Cât costă asigurarea auto în 2026 și care sunt tarifele de referință
Descopera.ro
Trucul simplu pentru plantele de apartament atunci când plecăm de acasă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Singurul loc din lume din care se va putea vedea eclipsa totală de Soare din 12 august 2026