Prima pagină » Știri » Doi foști șefi în cadrul CFR Călători, judecați pentru șantaj

Doi foști șefi în cadrul CFR Călători, judecați pentru șantaj

Doi foști șefi în cadrul CFR Călători, judecați pentru șantaj
Doi foști șefi în cadrul CFR Călători, judecați pentru șantaj

Procurorii DNA Brașov au dispus, vineri, trimiterea în judecată a lui Gheorghe Rădulescu, fost director al Sucursalei Regionale de Transport Feroviar de Călători (SRTFC) Brașov din cadrul CFR Călători, arestat la domiciliu, a lui Vasile Secară, fost președinte al directoratului CFR Călători, aflat sub control judiciar, și a lui Nicolae Berindean, fost șef oficiu juridic la CFR Călători, aflat de asemenea sub control judiciar.

Rădulescu și Secară sunt acuzați de șantaj, cel dintâi fiind acuzat în plus și de fals intelectual și uz de fals, iar Berindean, de complicitate la șantaj.

Potrivit procurorilor DNA, începând cu luna august 2014, Gheorghe Rădulescu Gheorghe, în calitate de director al SRTCF Brașov (numit la sfârșitul lunii iulie 2014) și Vasile Secară, beneficiind de ajutorul lui Berindean, au efectuat acte de constrângere morală (de ex. cercetare disciplinară pentru fapte prescrise și propunere de sancționare cu desfacerea contractului de muncă, acțiuni în evacuare din locuință de serviciu), asupra unui angajat al S.R.T.F.C. Brașov, cu scopul de a-l determina pe acesta din urmă să renunțe la un litigiu de muncă înregistrat la Tribunalul Brașov prin care solicita să fie repus în funcția de director al SRTFC Brașov.

Cei trei ar fi urmărit, prin efectuarea acestor constrângeri, ca Gheorghe Rădulescu să-și păstreze funcția de director în care tocmai fusese numit, evitând astfel o posibilă reintegrare în această funcție a lui Ioan Stegaru, fostul director al SRTCF Brașov.

Procurorii mai spun că, în data de 22.10.2014, Rădulescu, în cadrul cercetării disciplinare privind pe un angajat al instituției, a omis cu intenție să insereze în raportul de cercetare date despre o notă de relații, și a înaintat dosarul de cercetare la C.F.R. Călători S.A. în vederea aplicării de sancțiuni față de angajatul respectiv.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Brașov, cu propunere de a se menține măsurile preventive dispuse în cauză.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Telefonul l-a dat DE GOL! Cum a contribuit dispozitivul la căderea unui cancelar european
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Cancan.ro
Prințul întoarce armele: Reacție misogină a lui Marco la adresa Gabriellei. Cum a jignit-o și ce a spus despre aspectul fizic al ispitei
Prosport.ro
FOTO. Ioana, moștenitoarea imperiului Țiriac de 2 miliarde de euro, apariție spectaculoasă
Adevarul
De la un profit de 272 de milioane de euro la vânzarea cu 200 de milioane. Cum a ajuns Liberty Galați în pragul falimentului
Mediafax
„Sunt mândru de tine, doamna mea”. Claudiu Manda, mesaj pentru Olguța Vasilescu
Click
Mariana Mihuț a împlinit 84 de ani! Fermecat de frumusețea ei, Victor Rebengiuc a divorțat de prima soție: „Ne-am iubit mult!”
Digi24
După valul de frig și ploi, vom avea vreme de primăvară: temperaturi de peste 20°C
Cancan.ro
Localitățile din România în care ninge săptămâna viitoare. Meteorologii anunță 10 zile consecutive de ninsori
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Mira de la „Insula Iubirii” înainte. Transformarea prin care a trecut iubita lui Ian
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Criptarea care îți protejează contul bancar ar putea fi „spartă” de un calculator cuantic în 3 zile, sugerează un studiu
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!