Prima pagină » Știri » Doi minori de 13 ani au ajuns la spital după ce au băut țuică

Doi minori de 13 ani au ajuns la spital după ce au băut țuică

Adrian Popa
Doi minori de 13 ani au ajuns la spital după ce au băut țuică
Conducerea școlii a sunat la 112 după ce copiilor li s-a făcut rău în timpul orelor.

Cei doi, o fată și un băiat, au consumat alcool pe drumul spre școală. Băutura a fost luată de unul dintre cei doi elevi de acasă.

Conducerea școlii a sunat la 112 după ce copiilor li s-a făcut rău în timpul orelor, transmite Minitorulvn.ro.

O ambulanță i-a transportat la Spitalul de Urgență Bârlad, unde au fost diagnosticați cu „intoxicație acută voluntară cu alcool”.

„Din câte se pare, cei doi copii au băut alcool pe drumul spre școală, după ce băiatul a luat o sticlă de țuică de acasă. În momentul în care au ajuns la căldură li s-a făcut rău. Conducerea școlii va anunța primăria din localitate pentru ca asistentul social să facă o anchetă în acest caz și să se stabilească în ce condiții a ajuns ca unul dintre elevi să aibă băuturi alcoolice asupra sa”, a declarat șeful Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, Gabriela Placinta.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
De ce ne place cafeaua chiar dacă la început ni se pare amară?
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi