Prima pagină » Știri » Doi parapantiști au rămas agățați în copac, la 20 de metri înălțime. Cum au reușit să alerteze autoritățile

Doi parapantiști au rămas agățați în copac, la 20 de metri înălțime. Cum au reușit să alerteze autoritățile

Doi parapantiști au rămas agățați în copac, la 20 de metri înălțime. Cum au reușit să alerteze autoritățile
Detalii în Gândul

Șeful Salvamont Bușteni, Gheorghe Haiduc, a declarat, pentru Mediafax, că salvamontiștii au fost alertați, sâmbătă, că două persoane au rămas agățate cu parapanta într-un brad.

„Chiar ei au sunat. Sunt doi bărbați, se dădeau în tandem cu parapanta și au rămas agățați în copac, în apropierea stației de telecabină. Au spus că nu sunt răniți”, a declarat Haiduc.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Florin Chivu, a declarat că și pompierii intervin.

Potrivit acestuia, cei doi parapantiști se află la o înălțime de aproximativ 20 de metri.

La fața locului s-a deplasat și un echipaj al Ambulanței Prahova.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Buget 2026 sub tensiune: PSD acuză Guvernul că ignoră creșterea salariului minim și taie venituri
Digi24
Cine este „aventurierul” din Ormuz, magnatul care își riscă flota uriașă de petroliere în Golful Persic, în ciuda războiului din Iran
Cancan.ro
Familia Andreei Esca, datorii de 2 milioane €. Imperiul știristei de la ProTV se clatină!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu rivala Simonei Halep!
Adevarul
Armele teribile cu care Iran terorizează lumea. General de intelligence: „Ar fi ceva cumplit, nimeni n-a mai făcut-o așa fățiș”
Mediafax
Iranul susține că a vizat orașe israeliene și o bază aeriană din Iordania
Click
Horoscop 6-12 martie. Fecioarele ar putea rezolva o situație dificilă din trecut, schimbări pentru Vărsători, noi începuturi pentru Pești
Digi24
Libia, Panama, Irak, Grenada, Afganistan, Venezuela. Istoria zbuciumată a operațiunilor americane de schimbare a regimurilor
Cancan.ro
Diana, o tânără de 25 de ani, s-a îndrăgostit de un bărbat de 76 de ani! Povestea care a stârnit un val de controverse
Ce se întâmplă doctore
Imagini ireale cu Daniela Gyorfi! Operațiile estetice au schimbat-o TOTAL. Fanii s-au șocat când au văzut-o
Ciao.ro
Sunt mame devotate! Ziua de 8 martie o dedicam lor, celor mai puternice femei din showbiz-ul românesc
Promotor.ro
De ce sunt așa scumpi carburanții? Explicațiile unui expert
Descopera.ro
Dragostea cimpanzeilor pentru cristale ne-ar putea ajuta să înțelegem fascinația propriilor noștri strămoși pentru aceste pietre
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Adam se trezește de dimineața cu o mahmureală groaznică: – Unde sunt coastele mele???
Descopera.ro
Cuvintele care ne calmează cu adevărat: Ce se întâmplă în creier atunci când auzim „te înțeleg”?