Prima pagină » Știri » Doisprezece polițiști de la patru secții, suspectați că au luat mită de la firme de pompe funebre pentru a oferi informații despre persoane decedate în accidente

Doisprezece polițiști de la patru secții, suspectați că au luat mită de la firme de pompe funebre pentru a oferi informații despre persoane decedate în accidente

Andrei Dumitrescu
Doisprezece polițiști de la patru secții, suspectați că au luat mită de la firme de pompe funebre pentru a oferi informații despre persoane decedate în accidente
Doisprezece polițiști de la patru secții din Capitală sunt suspectați că au luat mită de la firme de pompe funebre, în schimbul informațiilor despre persoane decedate în accidente, au declarat luni, pentru MEDIAFAX, surse din Poliție.

Doisprezece polițiști de la patru secții din Capitală sunt suspectați că au luat mită de la firme de pompe funebre, în schimbul informațiilor despre persoane decedate în accidente, au declarat luni, pentru MEDIAFAX, surse din Poliție.

Sursele citate au precizat că dintre cele 26 de persoane învinuite, 13 sunt angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, respectiv 12 polițiști de la secțiille 25, 20, 22 și 11 din Capitală și un angajat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Perchezițiile făcute de anchetatori în Capitală vizează patru firme de pompe funebre suspectate că ar fi dat mită unor polițiști, dar și unor angajați de la SMURD și Serviciul de Ambulanță București – Ilfov.

Peste 50 de persoane sunt audiate la sediul Poliției Capitalei, urmând ca, la finalizarea perchezițiilor, să fie aduse și altele, potrivit unor surse din rândul anchetatorilor.

Procurorii Parchetului Tribunalului București și polițiștii au făcut, luni dimineață, 17 percheziții domiciliare, într-un dosar în care sunt vizați agenți de poliție și angajați de la SMURD și Serviciul de Ambulanță București – Ilfov, acuzați că ar fi luat mită de la reprezentanții unor firme de pompe funebre.

Dosarul a fost constituit ca urmare a unei sesizări a Ministerului Sănătății, iar procurorii Parchetului Tribunalului București au început, în luna decembrie, urmărirea penală față de 26 persoane, pentru luare și, respectiv, dare de mită, primire de foloase necuvenite și folosire de informații care nu sunt destinate publicității, se arată într-un comunicat de presă al PTB.

Agenții de poliție și angajații Serviciului de Ambulanță și SMURD cercetați în acest caz sunt suspectați că transmiteau date despre persoane decedate reprezentanților unor firme de pompe funebre, care îi contactau pe aparținătorii acestora, pentru a încheia contracte de prestări servicii funerare.

„Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că învinuiții, angajați ai Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD), ai Serviciului de Ambulanță al Municipiului București – Ilfov (SABI) sau agenți de poliție din cadrul Ministerului de Interne, transmiteau, în baza unei înțelegeri prealabile, către reprezentanți ai unor firme de pompe funebre date cu caracter personal și medical privind persoane decedate, precum și date privind aparținătorii acestora (nume, adresă, număr de telefon), de care luau cunoștință în exercitarea atribuțiilor de serviciu. La rândul lor, reprezentanții firmelor de pompe funebre, învinuiți în cauză, contactau aparținătorii persoanei decedate în vederea încheierii unor contracte de prestări servicii funerare”, a precizat Parchetul Tribunalului București.

În cazul în care era încheiat un contract de servicii funerare, agenții de poliție și angajații Serviciului de Ambulanță și SMURD care transmiteau datele primeau mită o sumă de bani de la reprezentanții firmelor de pompe funebre, în baza înțelegii anterioare, se mai arată în comunicatul citat.

Ministerul Sănătății a primit sesizări privind firme de pompe funebre care erau anunțate despre accidente, de către angajați SMURD și SABI, precum și de polițiști, înainte ca decesul să fie declarat, pentru datele transmise luând între 500 și 600 de lei, a declarat pentru MEDIAFAX secretarul de stat Raed Arafat.

„Am primit aceste sesizări de câteva luni. Era vorba de unele firme de pompe funebre care erau anunțate despre un posibil deces înainte ca acesta să se fi produs, adică să fi fost declarat decesul de către medici”, a spus secretarul de stat din Ministerul Sănătății.

Managerul Serviciului de Ambulanță București – Ilfov, Alis Grasu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că sprijină ancheta autorităților, pentru rezolvarea acestui caz, cu atât mai mult cu cât faptele comise de angajați ai instituției sunt interzise prin regulamentul intern și fișele de post.

„Conducerea SABI sprijină ancheta autorităților competente ale statului în acest caz. Regulamentul intern și fișa postului interzic aceste fapte”, a spus Alis Grasu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Victorie DEFINITIVĂ pentru România în dosarul Roșia Montană! Gabriel Resources PIERDE și ultima cale de atac
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
„Luptă cu celulele cancerigene!” Lidia Fecioru a dezvăluit leguma ieftină care are numeroase beneficii pentru organism
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Ungaria ar putea primi 10 miliarde de euro din fondurile europene de redresare
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...