Doisprezece suporteri care s-au bătut înaintea meciului Steaua – Rapid au fost reținuți

Doisprezece suporteri care s-au bătut înaintea meciului Steaua - Rapid au fost reținuți
Publicat: 30/04/2013, 16:28
Actualizat: 04/07/2013, 06:18

Doisprezece din cei 13 suporteri ai echipelor Steaua și Rapid ridicați marți, în urma unor percheziții au fost reținuți, fiind acuzați că s-au bătut înaintea meciului din 14 aprilie, de pe stadionul Giulești, pe o stradă din Sectorul 5, în urma conflictului violent fiind avariate nouă mașini.

Suporterii echipelor Steaua și Rapid care s-au luat la bătaie în 14 aprilie, în zona străzilor Ion Nedeleanu și Vasile Topliceanu, din Sectorul 5 al Capitalei, au fost identificați, fiind duși marți la audieri în urma unor percheziții la opt adrese.

La finalul audierilor au fost reținuți 12 dintre cei 13 suporteri, pentru ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniștii și ordinii publice și încăierare, aceștia urmând să fie prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă, potrivit Poliției Capitalei.

Anchetatorii au găsit la percheziții mai multe arme albe care ar fi fost folosite în activitățile violente.

Poliția Capitalei a fost sesizată în 14 aprilie că, în zona străzilor Ion Nedeleanu Ion și Vasile Topliceanu a avut loc un conflict violent între două grupuri de suporteri, în urma căruia au fost avariate nouă autovehicule aflate în zonă.

„Au fost identificați toți participanții la acest conflict, stabilindu-se, totodată, că o parte dintre aceștia au mai săvârșit fapte de natură penală sau contravențională, prevăzute de legea pentru combaterea violenței în sport”, a precizat Poliția Capitalei.

Dintre cei 13, șapte sunt suporteri ai echipei Steaua și șase sunt suporteri ai Rapidului. Aceștia au fost surprinși în timpul incidentelor din 14 aprilie de camerele de supraveghere sau au fost filmați de oamenii care locuiesc în zonă.

Potrivit unor surse din Poliție, printre persoanele reținute se numără și un sportiv al echipei de rugby Steaua București.

Meciul dintre Rapid și Steaua, din 14 aprilie, de pe stadionul Giulești – Valentin Stănescu, terminat la egalitate, scor 1-1 (1-0), în derbiul etapei a XXVI-a a Ligii I, a fost marcată de incidente atât la început, cât și spre final.

Partida a început cu o întârziere de aproximativ cinci minute, din cauza fumigenelor, făcliilor și artificiilor aprinse de suporterii de la tribuna a II-a și peluza a doua. Șase torțe au ajuns pe teren, în jumătatea echipei Steaua, fiind necesară intervenția pompierilor pentru a le îndepărta. La solicitarea arbitrului Sebastian Colțescu, organizatorii i-au avertizat pe suporteri prin stația de amplificare, în două rânduri, să nu mai arunce cu artificii și torțe în teren pentru că FC Rapid riscă sancțiuni.

Și la începutul reprizei secunde s-au aprins torțe și fumigene în peluza a doua, dar fără să fie aruncate pe teren.

Jocul a fost întrerupt aproximativ cinci minute, din minutul 83, din cauza obiectelor contondente aruncate de fani pe teren. După ce fundașul stelist Iasmin Latovlevici a refuzat să execute un aut pentru că erau aruncate diverse obiecte spre el, s-a aruncat o sticlă în teren, iar Chiricheș a căzut lovit de un obiect mic. În direcția managerului Mihai Stoica s-a aruncat inclusiv cu un scaun.

Arbitrul Sebastian Colțescu a decis întreruperea meciului, după care a avut loc un meleu între jucătorii și oficialii celor două echipe. Arbitrul i-a invitat pe jucători la vestiare și le-a cerut să nu mai stea în mijlocul terenului. Jucătorii steliști și managerul Mihai Stoica au încercat să ducă o parte din obiecte către oficialii LPF, dar au fost împiedicați de jucătorii și oficialii rapidiști. Imediat după marcarea golului egalizator, Mihai Stoica a ieșit de pe banca de rezerve și a fost lovit de o sticlă aruncată din tribune.

FC Rapid a fost amendat cu 60.000 de lei de Jandarmeria București, după incidentele de la meciul cu Steaua. Clubul a fost sancționat pentru că nu a interzis amplasarea bannerelor publicitare pe gardul care delimitează terenul de tribună și pentru că a permis accesul în arena sportivă a persoanelor aflate în stare de ebrietate sau care aveau asupra lor materiale pirotehnice.

De asemenea, firma de pază a fost sancționată cu amendă în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor stabilite de jandarmi privind prevenirea și combaterea violenței pe stadion.

Totodată, Jandarmeria Capitalei anunța că a identificat două persoane cărora le-au fost întocmite acte de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încercare de a introduce, deținere și folosire de articole pirotehnice în incinta arenei sportive, faptă pentru care aceștia riscă închisoare de la 2 la 5 ani și interzicerea accesului la competițiile sau jocurile sportive pe o perioadă de la 1 la 3 ani. Cele două persoane au fost conduse le sediul secției de poliție competentă teritorial, unde pe baza ordonanței de reținere pentru 24 de ore, emisă de procurorul prezent la desfășurarea meciului, ele au fost reținute pentru continuarea cercetărilor.

Au mai fost aplicate nouă sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.750 de lei, pentru proferarea și scandarea de injurii la adresa forțelor de ordine, precum și refuzul de a se supune la efectuarea controlului corporal preventiv și al bagajelor.

În 16 aprilie, de Comisia de Disciplină a LPF a sancționat clubul Rapid cu disputarea a șase etape fără spectatori și 90.0000 penalitate sportivă, iar managerul FC Steaua, Mihai Stoica, cu cinci luni de suspendare și 10.000 de lei penalitate, declarau pentru MEDIAFAX surse din cadrul ligii.

Incidentele de la partida Rapid – Steaua i-au adus, de asemenea, team-managerului FC Rapid, Dănuț Perjă, o suspendare de o lună și o penalitate de 320 de lei. Antrenorul echipei Rapid, Marian Rada, tehnicianul Stelei, Laurențiu Regchecampf și team-managerul stelist Marius Ianuli au primit fiecare sancțiuni cu 320 de lei penalitate sportivă.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
6 sfaturi pentru o viață cât mai lungă de la un bărbat de 110 ani....
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la...
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un...
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de...
Sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Anunțul a fost dat de directorul Poștei...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora...
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Secretul Laurei Cosoi în timpul sarcinii! Cum reușește să se mențină într-o formă de zile...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Un drog „neobișnuit de puternic” a omorât un om și a băgat alți opt în...