Prima pagină » Știri » Dosarul medicului suspectat de uciderea unei fete de 16 ani, redeschis la cererea Tribunalului Vaslui

Dosarul medicului suspectat de uciderea unei fete de 16 ani, redeschis la cererea Tribunalului Vaslui

Dosarul medicului suspectat de uciderea unei fete de 16 ani, redeschis la cererea Tribunalului Vaslui
Dosarul medicului Octavian Marcu, suspectat de uciderea unei adolescente de 16 ani, care a dispărut în martie 2013, a fost redeschis, joi, de Parchetul Tribunalului Vaslui, la solicitarea Tribunalului, întrucât "în speță există suspiciuni cu privire la realitatea susținerilor" bărbatului.

Tribunalul Vaslui a dispus redeschiderea dosarului în care chirurgul Octavian Marcu, de la Spitalul de Urgență Bârlad, este suspectat de uciderea unei adolescente de 16 ani, judecătorii acceptând astfel plângerea formulată de mama fetei împotriva soluției procurorilor de clasare a cazului, dată în februarie 2014.

„La cererea Tribunalului Vaslui, dosarul a fost redeschis, cercetările urmând să continue sub aspectul celor indicate de instanță”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Vaslui, Alice Ruja.

În motivarea instanței se arată că „soluția de clasare a cauzei, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, este neîntemeiată, deoarece probatoriul administrat în cauză nu este suficient pentru a se ajunge la concluzia că asupra minorei nu a fost săvârșită nicio acțiune specifică elementului material caracteristic laturii obiective a infracțiunii de omor”.

Judecătorii Tribunalului Vaslui au ajuns la această concluzie întrucât, după data dispariției fetei, nu există nicio probă certă că aceasta ar fi încă în viață.

„În speță există suspiciuni cu privire la realitatea susținerilor lui Marcu Octavian, în condițiile în care, cu prilejul efectuării testului poligraf, la întrebarea relevantă a cauzei, respectiv la întrebarea dacă a omorât-o pe minoră, acesta a prezentat modificările specifice comportamentului simulat, așa cum rezultă din cuprinsul raportului de constatare tehnico-științifică. De asemenea, în una din declarațiile sale a învederat că ar fi încredințat-o pe minoră unor persoane de altă naționalitate”, se mai arată în motivarea instanței.

Pe lângă reascultarea completă a unor convorbiri telefonice, magistrații vasluieni solicită procurorilor, odată că reluarea cercetărilor, să efectueze, dacă este cazul, excavări pe terenul deținut de medicul Octavian Marcu, în localitatea Bădeana, unde au fost săpate două fântâni, acoperite după dispariția adolescentei, motivat de lipsa apei potabile.

De asemenea, anchetatorii vor trebui, dacă situația o impune, să facă verificări cu ajutorul scafandrilor profesioniști pe fundul unui baraj de acumulare din județul Vrancea. În localitatea unde se află lacul respectiv, medicul chirurg a mers în mod repetat la locuința unei persoane, susține instanța, care avea grijă de terenul lui Octavian Marcu.

Procurorii Parchetului Tribunalului Vaslui au clasat, în februarie 2013, dosarul penal în care s-au făcut cercetări pentru omor în cazul adolescentei de 16 ani, din localitatea vasluiană Ciocani, care a fost dată dispărută în urmă cu un an și jumătate. Fără a reuși să dea de urma adolescentei, anchetatorii au decis închiderea cazului, în care medicul Octavian Marcu era principalul suspect, după ce mai multe persoane au declarat că ar fi văzut-o pe adolescentă la două săptămâni de la data dispariției. Mai mult decât atât, iubitul adolescentei ar fi primit de la aceasta tot atunci un mesaj pe telefonul mobil prin care susținea că este în București, unde lucrează într-un club. Mesajul a fost trimis de pe o cartelă preplătită, susțineau procurorii, fără a se cunoaște cine a cumpărat-o și din ce loc anume.

„Din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, nu a rezultat niciun indiciu că minora ar fi fost omorâtă, ci, dimpotrivă, sunt indicii că aceasta era în viață după data dispariției, probe fiind declarațiile celor trei martori și mesajul recepționat de iubitul său. În consecință, s-a dispus clasarea cauzei pentru infracțiunea de omor și declinarea competenței către Parchetul Judecătoriei Bârlad pentru continuarea cercetărilor, cu suspect Marcu Octavian, pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor”, preciza atunci procurorul de caz de la Parchetul Tribunalului Vaslui, Alice Ruja.

Fata de 16 ani a dispărut, în condiții suspecte, la începutul lunii martie 2013, în timpul unei pauze la liceul din Bârlad unde învăța și făcea zilnic naveta, ultimul care a văzut-o fiind medicul Octavian Marcu. Procurorii care au desfășurat cercetările în acest caz susțineau că medicul a condus-o atunci, potrivit propriilor declarații, cu mașina personală de la școală până la ieșirea din municipiul Bârlad. În aceste condiții, medicul Octavian Marcu a fost principalul suspect în dosarul penal pentru omor deschis de Parchetul Vaslui la începutul lunii iulie 2013.

Procurorii au întocmit și dosar penal și pentru relații sexuale cu un minor. Potrivit procurorilor vasluieni, adolescenta a întreținut relații sexuale cu Octavian Marcu în camera de gardă a acestuia din incinta Spitalului de Urgență Bârlad. Anchetatorii au mai stabilit, conform declarațiilor medicului chirurg, că fata încasa între 50 și 100 de lei pentru fiecare partidă de sex oral pe care o avea cu Octavian Marcu.

În urma anchetei, polițiștii și procurorul de caz au mai stabilit că adolescenta a fost supusă, tot la spitalul din Bârlad, unei intervenții de întrerupere de sarcină, Octavian Marcu apelând la serviciile ginecologului Mihail Andronachi.

Procurorii au făcut mai multe percheziții în 13 iulie 2013 la proprietățile medicului Octavian Marcu. Inițial, cercetările au fost începute de polițiști în luna martie 2013, în urma unei plângeri depuse de părinții adolescentei care au sesizat că fiica lor nu s-a mai întors acasă de la școală, în condițiile în care făcea zilnic naveta la liceul din Bârlad. La începutul lunii iulie, ancheta a fost preluată de Parchetul Tribunalului Vaslui.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Despăgubiri uriașe pentru un spital, după moartea unei paciente! Femeia a căzut din pat
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Băuturile energizante ascund un risc de 11 ori mai mare de stop cardiac
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...