Prima pagină » Știri » Dosarul morții lui Condrea, preluat de Parchetul General

Dosarul morții lui Condrea, preluat de Parchetul General

Dosarul morții lui Condrea, preluat de Parchetul General
Dosarul privind accidentul patronului Hexi Pharma, Dan Condrea, în urma căruia omul de afaceri a decedat, va fi preluat de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a declarat pentru MEDIAFAX Procurorul General al României, Augustin Lazăr.

„Dosarul va fi preluat de Secția de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sub coordonarea domnului procuror Romulus Varga. Un procuror de la parchetul local s-a deplasat la fața locului pentru a participa la cercetări. Autoturismul a fost ridicat și dus la sediul IPJ Ilfov. Toata probele ridicate de la fața locului au fost conservate”, a declarat Procurorul General al României, Augustin Lazăr, pentru MEDIAFAX.

Procurorul Romulus Varga, cel care va investiga accidentul în urma căruia a decedat patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, este unul dintre magistrații care se instrumentează dosarul privind zădărnicirea combaterii bolilor, în care societatea lui Dan Condrea a fost pusă sub învinuire.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că datele preliminare ar arăta că este vorba despre o sinucidere.

Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, și-a pierdut viața, duminică seară, într-un accident rutier petrecut în județul Ilfov, pe drumul ce leagă localitățile Buftea de Corbeanca, au anunțat surse din rândul polițiștilor, accidentul fiind semnalat în jurul orei 19.30. Mașina condusă de acesta a intrat într-un copac, impactul fiind atât de violent încât bărbatul și-a pierdut viața pe loc. Echipele de salvatori ajunse la fața locului au găsit o victimă desfigurată.

Claudia Burada, purtătorul de cuvânt al Poliției Ilfov a declarat că există doi martori ai accidentului. Unul dintre ei se afla la volanul unui autovehicul pe care mașina implicată în accident l-ar fi depășit cu puțin timp înainte de impact și este audiat, duminică seara, iar cel de-al doilea este un biciclist care trecea prin zonă.

După ce se va încheia cercetarea la fața locului, polițiștii vor dispune și o analiză ADN pentru a se stabili cu certitudine că este vorba despre Dan Condrea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Fără autobuze de noapte în București. Anunțul făcut de primarul general
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...