Elena Udrea, aflată sub control judiciar, s-a prezentat la Secția 2 Poliție

Elena Udrea, aflată sub control judiciar, s-a prezentat la Secția 2 Poliție
Publicat: 30/01/2015, 10:21

Elena Udrea a ajuns la Secția 2 Poliție în jurul orei 10.00, așa cum a stabilit cu polițiștii supraveghetori, după ce procurorii au luat în cazul ei măsura controlului juduciar.

Întrebată dacă va face dezvăluiri, așa cum a scris pe pagina ei de Facebook, Elena Udrea a spus dosar că abia a început ziua.

„Așa cum v-am promis aici, pe Facebook, voi spune adevărul despre tot ce se întâmplă – care sunt motivele reale ale vânătorii a cărei țintă am devenit. Voi face asta într-un interviu pe care îl voi acorda astăzi. Nu vă pot spune, deocamdată, unde, (în orice caz nu la cineva care m-a menajat de-a lungul timpului) – nu de alta, dar știu că sunt destui cei care ar vrea să mă împiedice să spun unele lucruri. Și ar fi păcat să nu aflați ce se întâmplă astăzi cu adevărat în România, ce luptă se duce în subteranele puterii și care este miza reală”, a scris Elena Udrea pe Facebook.

Deputatul Elena Udrea este urmărită penal pentru spălare de bani și fals în declarațiile de avere, fiind acuzată că a dobândit și folosit bunuri despre care știa că provin din infracțiuni.

Elena Udrea a fost dusă joi, cu mandat, la DNA, unde procurorii i-au adus la cunoștință acuzațiile și au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, respectiv până la 29 martie.

Pe durata controlului judiciar, Elena Udrea trebuie să respecte mai multe obligații, una dintre acestea fiind să se prezinte la Direcția Națională Anticorupție și la Secția 2 Poliție București ori de câte ori este chemată. De asemenea, ea trebuie să informeze de îndată DNA și Secția 2 Poliție București cu privire la schimbarea locuinței și să se prezinte la Secția 2 conform programului de supraveghere întocmit de organul de Poliție.

Udrea nu are voie să plece din Capitală decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent și nici să se apropie de ceilalți inculpați, alți participanți la comiterea infracțiunii, martorii din dosar sau să comunice cu aceștia direct sau indirect. În cazul în care va încălca obligațiile, Elena Udrea riscă arestul la domiciliu sau cel preventiv.

„Din probatoriul administrat până la acest moment, rezultă că inculpatul Cocoș Dorin a săvârșit infracțiunea de trafic de influență, sumele de bani obținute cu titlu de folos necuvenit din săvârșirea acestei infracțiuni fiind utilizate în achiziția de imobile și pentru creditarea societăților. De asemenea, există acte (contracte de împrumut, chitanțe, contracte de vânzare – cumpărare imobile) și declarațiile de avere din perioada 2009 – 2014, din care rezultă că suspecta Udrea Elena Gabriela cunoștea proveniența fondurilor utilizate pentru achiziționarea de bunuri comune, având cunoștință și de intenția inculpatului Cocoș Dorin de obținere a unor chitanțe false privind restituirea pretinsului împrumut pe care l-ar fi luat de la unul din cei doi mituitori”, a arătat DNA, într-un comunicatul de presă.

Potrivit documentelor procurorilor DNA, Elena Udrea, fost ministru, în prezent deputat, era obligată să își declare averea, însă aceasta nu a notat, în declarațiile de avere din 2010, împrumuturile acordate de fostul său soț, Dorin Cocoș, firmei acestuia SC Euro Hotels International Co SRL, în condițiile în care Udrea declara încasarea de dividende de la această societate.

„Având în vedere obligația legală de a-și declara averea, faptul că, în perioada 2009 – 2013, Udrea Elena Gabriela a declarat achiziționarea mai multor bunuri imobile a căror valoare depășește veniturile obținute ca ministru, deputat sau din activitatea didactică se prezumă că aceasta a utilizat veniturile din alte surse – împrumuturi, dividende, asumându-și răspunderea pentru proveniența acestora”, se arată în documentele citate.

Anchetatorii au probe că Dorin Cocoș a săvârșit infracțiunea de trafic de influență, iar sumele de bani obținute cu titlu de folos necuvenit din săvârșirea acestei infracțiuni ar fi fost utilizate în achiziția de imobile și pentru creditarea societăților.

Procurorii au precizat în documentele citate, obținute de MEDIAFAX, că în perioada 2009-2010, Dorin Cocoș a încheiat 16 contracte de împrumut cu SC Euro Hotels International Co SRL, în valoare totală de 544.000 de lei, toate fiind acordate pentru o perioadă de 11 luni.

În acest context, procurorii prezintă și acuzațiile din dosarul Microsoft, arătând că, în 2009, Dorin Cocoș, în baza unei înțelegeri cu Gheorghe Ștefan și cu Gabriel Sandu, ar fi pretins de la Claudiu Florică și Dinu Pescariu nouă milioane de euro pentru el, 3.996.360 de euro pentru Ștefan și 2,7 milioane de euro pentru Sandu. Banii ar fi fost ceruți de Dorin Cocoș pentru a-și exercita influența asupra lui Gabriel Sandu, precum și asupra altor persoane din Guvern și, respectiv, din Ministerul Comunicațiilor și Ministerul de Finanțe, pentru a asigura firmelor susținute de Florică adjudecarea contractului de licențiere Microsoft din anul 2009. Cocoș ar fi primit de la Florică, prin intermediul lui Pescariu, suma de nouă milioane de dolari.

„Sumele de bani au fost transferate din contul D-CON.NET în contul Barringwood Investment Ltd, de unde suma de 3.996.360 euro a fost transferată în contul DD Land Oil Corporate LTD, suma de 2.700.000 euro în contul firmei Essim Partners C, iar suma de 9.000.000 de euro a fost remisă lui Dorin Cocoș. Disimularea banilor s-a făcut prin contracte fictive”, se mai arată în documentele citate.

Anchetatorii susțin și că din verificarea extraselor de cont rezultă că, în mai 2012, Dinu Pescariu a efectuat o plată în sumă de 2,5 milioane de euro către Gheorghe Stelian, persoană implicată în proiecte imobiliare împreună cu Dorin Cocoș.

„În cursul anului 2010, o persoană din anturajul lui Gheorghe Stelian a preluat creanța aferentă creditului de 3,26 milioane de euro contractat de Udrea Elena Gabriel la BRD-Group Societe Generale SA”, au mai scris procurorii în documentele citate.

Dorin Cocoș este arestat preventiv în dosarul Microsoft, alături de primarul suspendat al municipiului Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan. În arest preventiv au fost, până în 25 ianuarie, și fostul ministru al Comunicațiilor Gabriel Sandu și omul de afaceri Dumitru Nicolae, aceștia fiind în prezent în arest la domiciliu.

În dosarul Microsoft mai sunt vizați alți opt foști miniștri: senatorii Șerban Mihăilescu și Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu și Adriana Țicău.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
„Hammer time”: O bombă de fabricație franceză lansată de ucraineni distruge o clădire plină de...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se...
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv,...
Tatăl Andreei, studenta la Medicină, ucisă cu bestialitate, nu s-a putut dezlipi de sicriul cu...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Intră în vigoare de la 1 APRILIE. Schimbarea care afectează direct extrem de mulți români
Grigore Caramalac, crima organizată, sportul şi propaganda rusească în Republica Moldova (II)
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Tatăl lui Mirel Dragomir, despre crima sângeroasă comisă de fiul său: "Nu pot să-l privesc...
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să...
Test de cultură generală. Care a fost prima țară care a trecut la ora de...