Prima pagină » Știri » „EROI NECUVÂNTĂTORI”. Marcel Vela anunță adoptarea a trei cai şi doi câini care au fost în serviciul MAI

„EROI NECUVÂNTĂTORI”. Marcel Vela anunță adoptarea a trei cai şi doi câini care au fost în serviciul MAI

„EROI NECUVÂNTĂTORI”. Marcel Vela anunță adoptarea a trei cai şi doi câini care au fost în serviciul MAI

Ministrul de interne Marcel Vela a anunţat duminică adoptarea a cinci animale de pe site-ul în care sunt prezentate animalele de serviciu sau destinate serviciului scoase din funcţiune sau declasate care aparţin instituţiilor şi structurilor publice din România, care pot fi adoptate ca urmare a Legii 217 din 14 noiembrie 2019.

„Cu un deosebit respect pentru toate necuvântătoarele, alături de colegii mei, am promovat legea 217/14 noiembrie 2019 privind întreţinerea animalelor de serviciu sau destinate serviciului scoase din funcţiune sau declasate care aparţin instituţiilor şi structurilor publice din România. Aceasta a fost promulgată de către preşedintele României, domnul Klaus Iohannis pe 13 noiembrie 2019. În baza acestei legi, eroii noştri îşi pot petrece anii de pensie alături de persoanele interesate, care le pot iubi necondiţionat, dacă acestea nu au fost deja păstrate de către instructorii sau conductorii lor, cei alături de care au crescut. Mai mult decât atât, pentru a avea o situaţie clară, am dispus colegilor din MAI să realizeze un site unde să fie prezentate toate animalele care pot fi adoptate. La câteva luni de la lansarea acestei iniţiative, sunt fericit să vă anunţ că cinci animale au fost deja adoptate şi le mulţumesc din suflet acelor oameni care au făcut acest gest”, a precizat Marcel Vela pe Facebook, scrie Agerpres.

El le-a prezentat apoi pe cele cinci animale adoptate – trei cai şi doi câini – alături de o listă în care sunt prezentate alte trei animale „în curs de adopţie”.

„Nu trebuie să uităm nicio clipă de aceşti eroi necuvântători, care dau dovadă de cea mai pură expresie a camaraderiei. Esenţa loialităţii a fost pusă cu siguranţă în rândul animalelor. Pentru ele nu contează cine eşti, ce statut social ai, dacă trăieşti modest sau nu. Pentru ele tu reprezinţi tot universul, de aceea îţi oferă totul şi, spre deosebire de noi oamenii, nu aşteaptă nimic în schimb, poate doar timpul şi afecţiunea noastră”, a mai spus Marcel Vela.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu cât se va ieftini energia electrică în 2026? Explicația ministrului Bogdan Ivan
Digi24
Barack Obama explică afirmațiile despre extratereștri și Area 51, după valul de reacții pe rețelele sociale
Cancan.ro
Au apărut noi detalii despre cazul românului care a încercat să răpească o fetiță în Italia. Bărbatul ar fi acționat la...
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
România, aproape invizibilă la München: „Mi-e teamă că la noi nu se înțelege cât de mare este schimbarea de atitudine a Germaniei”
Mediafax
Vor continua să crească prețurile apartamentelor în timp ce vânzările acestora scad? Ce spune un CEO cu 20 de ani de experiență în imobiliare
Click
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Digi24
Poveste de film: A vândut tot ce avea în SUA și s-a mutat în România, după ce iubita lui a fost deportată. „I-a luat 10 zile”
Cancan.ro
Câți bani a primit eliminata Larisa Uță, de la Antena 1, pentru cele 6 săptămâni petrecute la Survivor 2026
Ce se întâmplă doctore
Apariția incendiară a Andreei Bănică în costum de baie la 47 de ani a stârnit reacții: „De ce simți nevoia să te vedem dezbrăcată?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
2026: O singură bandă are prioritate în sensul giratoriu, dar mulți șoferi o evită. Cum se aplică noua regulă din Codul Rutier
Descopera.ro
Ce vrea să construiască NASA pe Soare?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Eram cu iubita în pat, când am primit un mesaj...
Descopera.ro
Progres major în cazul uneia dintre principalele cauze ale paraliziei