• Publicat:
Știri

Este România din 2018 cea pe care NE-O IMAGINAM în 1989?

Este România din 2018 cea pe care NE-O IMAGINAM în 1989?
Cinci tineri clujeni, despre Revoluția din 1989 și România anului 2018. Vezi în ce valori crede noua generație și de ce visele celor din 1989 nu seamănă cu realitatea de azi

Revoluția din 1989 a cuprins Clujul pe 21 decembrie cu un marș al muncitorilor spre centrul orașului și o scânteie aprinsă de un actor cu pieptul dezvelit în fața mitralierelor. După 29 de ani, Monumentul eroilor din fosta Piață a Libertății e flancat de gheretele Târgului de Crăciun și ghirlande.

Câteva coroane cu flori erau rezemate vineri, la 29 de ani de la Revoluție, lângă „Stâlpii Împușcați”, loc unde câțiva trecători au aprins candele în amintirea eroilor Revoluției. Tinerii născuți după ’89, care trec prin piața din centrul Clujului, Piața Unirii, fostă Piață a Libertății, găsesc cu greu motive care să-i facă destul de hotărâți încât să-și riște viața protestând în stradă, poate tocmai pentru că nu au dat niciodată piept cu lipsa libertăților de care se bucură acum. Copii ai democrației, aceștia cred, însă, că România anului 2018 nu este cea pe care și-ar fi imaginat-o cei care au ieșit pe străzile marilor orașe în urmă cu 29 de ani.

Cinci tineri născuți în România după Revoluție au stat preț de câteva minute în dreptul celor șapte stâlpi cu urme simbolice ale unor gloanțe și au răspuns la trei întrebări:

Ce i-ar motiva să protesteze în stradă, chiar cu riscul morții?

Care sunt cele mai importante libertăți de care se bucură?

Este România anului 2018 cea pe care oamenii care au murit la Revoluție și-ar fi dorit-o?

Absolvent al Facultății de Automatică și Calculatoare din Cluj, Gabriel Deak spune că ar fi pregătit să-și dea viața pentru a apăra un drept fundamental – cel al libertății de exprimare. Tânărul crede că este libertatea din care se nasc și altele și de aceea e atât de prețioasă. Mai mult, consideră că cei din generația sa trebuie să fie conștienți de parcursul țării de la Revoluție și până în prezent și să nu cadă în capcana ideologiilor socialiste și comuniste.

„Probabil că sunt mai multe, destul de profunde, primul care îmi vine în minte și e important e libertatea de exprimare. De fapt, orice libertăți fundamentale, orice încălcare ar exista ar genera o reacție. Probabil, un cumul de interdicții ar face ca și niște libertăți minore să genereze o reacție care să justifice inclusiv martirajul. De ce libertatea de exprimare? Mi se pare că e un drept care le generează pe toate celelalte, din care se naște abilitatea de a negocia ce ne permitem și cum conviețuim. Mi se pare că există probleme în România în domeniul acesta. Cetățean fiind, fără funcție publică sau influență, nu mi se pare că libertatea de exprimare mi-e îngrădită.

În schimb, mă alarmează ce văd la niveluri mai înalte, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) mi se pare că e o instituție care nu ar trebui să existe sau să acționeze în modul în care o face – mă refer la amendarea anumitor politicieni. Părerea mea e că orice poate fi spus ar trebui exprimat, cu singura responsabilitate revenind fiecărui individ care să decidă dacă vrea să asculte. Cu siguranță, clasa politică, dar asta nu e ceva nou, e doar o variantă reciclată a ce ne-a lăsat ’89. Suntem mult mai bine decât am fost atunci și nu ne dorim – sper că e un consens – să ne întoarcem la un regim comunist. Cred că sloganul este „e mai bine, dar s-ar putea mult mai bine„. E o problemă a generației mele, pentru că noi am trăit doar prin poze și povești ce s-a întâmplat atunci și nu avem conceptul privării de libertate. Mi se pare că trebuie cunoscute toate aceste lucruri și apreciat că ne-am distanțat mult de cultura de atunci. Nu știu dacă e utopia pe care au întrezărit-o tinerii de atunci sau dacă există vreo șansă să ajungem acolo,” a spus Gabriel Deak.

La doar 18 ani, Milena Coste are opinii politice destul de conturate și, deși nu se arată pregătită să înfrunte milițieni înarmați pentru asta, crede că dreptul de a fi respectat și cel de a-ți croi propriul drum sunt destul de importante pentru a ieși în stradă.

„Pe mine lucrul care mă deranjează cel mai tare la situația actuală e modul în care suntem înșelați, într-un fel, mințiți, nu ni se iau în serios opiniile. Pentru asta aș lupta, să ne remarcăm ca și popor. Pentru asta merită să ieși în stradă. Ar fi dreptul la liberă opinie, pe care îl avem dar totuși nu este respectat, în ideea în care nu se ia în considerare în măsura în care ar trebui. Libertatea de urmare a propriilor interese, pentru că avem totuși posibilitatea să practică ceea ce dorim. Asta ar trebui să se amplifice în viitor. Nu mi se pare că e ceea ce au avut în viziune oamenii respectivi care au luptat în Revoluție, care au murit pentru noi. Încă avem de-a face cu probleme precum corupția, lucru foarte cunoscut. Care ar trebui să fie modificările majore? În sistemul politic, respectarea legilor, să nu se mai modifice lucrurile după bunul lor plac”, a spus tânăra.

România de azi diferă de cea imaginată de revoluționarii din ”89 la nivel conceptual, crede Gina Șipoș (28 de ani) care speră că postura de părinte va putea să o motiveze suficient încât să-și riște viața pentru bunăstarea copilului ei.

„În momentul de față, nu mi se pare că am asemenea motivații, probabil dacă aș avea copii și viitorul lor ar fi călcat în picioare de chestii care nu-s normale… Libertatea să cred ceea ce vreau eu să cred, fără să îngrădesc pe celălalt de lângă mine și fără să fiu îngrădită de celălalt. Nu știu dacă și-au imaginat libertatea din ziua de azi și nu cred despre conceptul de libertate că e definit cum îl defineau ei atunci. Libertatea noastră de azi e mult mai vastă, în sens nu neapărat bun. Nu se mai potrivesc conceptele – pentru cei au luptat cei de atunci și pentru ce luptăm noi acum. Cei de atunci luptau mai mult pentru moralitate, acum mi se pare că e mai mult despre „să fac ce vreau eu pentru că asta vreau” și gata!„.

Mentalitatea este prima și cea mai importantă schimbare necesară în România, consideră Alexandru Vezetan (23 de ani). Tânărul își îndeamnă generația să nu se lase călcată în picioare și să ia atitudine.

„Unul din motivele pentru care aș ieși în stradă să-mi apăr libertățile ar fi că trebuie să fim uniți atunci când unii oameni neglijează drepturile pe care le avem. Consider că majoritatea tinerilor ar trebui să ia atitudine în viața de zi cu zi. Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le avem e că pot să îmi decid viitorul fără să o facă altcineva. Asta apreciez și din cauza asta am respect pentru toți oamenii care au ieșit în stradă la Revoluție. E foarte discutabil. România de azi consider că nu e neapărat România pe care și-au dorit-o oamenii care au ieșit în acel moment în stradă, și asta nu e din vina lor. Ce ar trebui să se schimbe? În primul rând, mentalitatea tuturor, să fie mult mai deschisă. Ar trebui să nu mai aibă atâtea prejudecăți și consider că o țară ca să se schimbe trebuie să pornească de la noi”, spune tânărul.

Bogdan Cătălin Avrămesc (27 de ani) a participat la mai multe proteste în București, cu riscul de a se confrunta cu „agitatorii” din mulțime. Tânărul recunoaște că nu poate să spună în acest moment ce l-ar determina să-și pună viața în pericol, însă crede că atunci când „cuțitul e la os” reacțiile pot să fie inclusiv de acest gen.

„Sincer, nu prea știu dacă cu riscul de a-mi pierde viața, dar am ieșit la proteste, în București, unde lucrez, inclusiv la primele proteste din Piața Universității. Mi-am dat seama că sunt niște pericole, pentru că mai sunt și oameni care instigă la violențe. Deocamdată, nu suntem puși în situația să riscăm multe. La un moment dat, dacă ți se îngrădește prea mult (un drept – n.red.). În momentul de față, poți spune „nu, nu aș face asta”, dar când te ajung grijile și le aduni, nu știi ce poți face. Eu nu mă cunosc așa de bine să spun acum că nu aș face-o. Este libertatea de liberă circulație, de a pleca și a te întoarce în țară. E și libertatea de exprimare, dar lumea nu mai încearcă să spună adevărul ci să te manipuleze. Nu cred că e, în totalitate, țara pe care și-au dorit-o (eroii Revoluției – n.r.).

Unele chestii au mers spre bine, altele spre prost. Consider că încă sunt lucruri care se pot îndrepta, cei de la conducere încearcă să tragă pentru ei. Mai dau și pentru populație, dar mai mult luptă pentru propriile interese”, a spus el.

Ce îl poate împinge pe un om să își pună viața pe linie

Psihologul Daniel David crede că asumarea riscului de a muri într-un protest are mai multe cauze, care se pot manifesta fie independent, fie cumulat.

„În cazul unor protestatari, valorile asumate, care transcend individul, pot fi astfel de cauze. În cazul altora, ura este un mecanism important. Aceasta derivă din frustrarea (blocarea) unor scopuri sau dorințe personale intense, care pot fi mai mult sau mai puțin legate de anumite valori transpersonale. Uneori frica sau panica poate juca un rol cauzal. Aceasta derivă din identificarea unui pericol într-un context în care bătălia dintre pericol și individ intră în logica „totul sau nimic„. De asemenea, dezamăgirea, determinată de pierderea a ceva (sau de greșeli personale), poate merge până acolo încât individul să fie dispus să se sacrifice în încercarea de a redobândi ceea ce a pierdut (sau de a corecta ceea ce a greșit). În fine, uneori contextul (de exemplu, presiunea sau modelarea mulțimii, incapacitatea de a fugi din mulțime etc) devine cauza principală a sacrificiului”, a explicat pentru Mediafax psihologul clujean.

Acesta a punctat că, în situația în care condițiile unei noi Revoluții ar fi întrunite în România, este greu de spus unde s-ar aprinde scânteia, așa cum Timișoara a fost punctul zero în 1989.

„Profilul psihocultural al românilor, prin prisma unor atribute psihoculturale relativ universale, este destul de similar, dacă luăm ca analiză vechile provincii istorice. Sigur, apar diferențe dacă coborâm nivelul de analiză la județe sau orașe. Cu siguranță, o „revoluție” poate să apară în zonele în care populația este mai emancipată și își simte amenințată în mod major emanciparea. Dar poate să apară și în zone aflate în faza unor valori de supraviețuire, când presiunea devine prea puternică (în acest caz adesea protestul apare în forma unei revolte sau răscoale) și/sau când prin comparație cu zonele mai emancipate acestea încep să se simtă puternic nedreptățite„, a conchis Daniel David.

Revoluția din 1989 în Cluj-Napoca

Ziua de 21 decembrie 1989 a marcat începutul Revoluției la Cluj-Napoca, aproape imediat după discursul de la București al lui Nicolae Ceaușescu, întrerupt de huiduielile mulțimii adunate la mitingul organizat de PCR în fața sediului Comitetului Central.

În jurul orei 14.00, pe platforma industrială a orașului, muncitorii care au ieșit din schimbul întâi de la Combinatul de Utilaj Greu (CUG) s-au adunat în fața întreprinderii, iar lor li s-au alăturat cei care ar fi urmat să intre în schimbul al doilea. Sute de oameni s-au încolonat și au pornit pe jos spre centrul orașului.

Punctul fierbinte al Revoluției de la Cluj-Napoca a fost, însă, Piața Libertății (acum Piața Unirii), unde întreruperea discursului lui Nicolae Ceaușescu a fost întâmpinată, aproape de ora 13.00, de scriitorii clujeni, de la geamul Asociației Scriitorilor și al revistei Tribuna, cu scandarea „Victorie„, iar ulterior, în jurul orei 15.00, grupul de 10-15 persoane, condus de actorul Călin Nemeș, a constituit catalizatorul revoltei. Acesta s-a adresat trecătorilor din piață și le-a cerut să se solidarizeze cu timișorenii, strigând „Timișoara, Timișoara”, iar la apariția militarilor și-a desfăcut haina și s-a îndreptat spre aceștia.

La Cluj, au murit 13 oameni în timpul Revoluției din 1989.

Gândul vă propune o imagine completă a Revoluției din Decembrie 1989. O radiografie a ultimului deceniu al comunismului în România și o reconstituire a ultimelor sale zile. Vă prezenta evenimentele așa cum au fost surprinse pe peliculă, dar mai ales cum au fost văzute și trăite de cei care ieșit  în stradă, care și-au pierdut părinții, copiii sau prietenii în lupta pentru libertate, precum și de personajele cheie care au marcat, ulterior, destinul primilor ani de democrație. Citiți pe revolutions.ro, ce s-a întâmplat în fiecare zi a Revoluției din Decembrie 1989.

 

Inchide