Prima pagină » Știri » Familia Patriciu confirmă că Dinu Patriciu va fi înmormântat la București

Familia Patriciu confirmă că Dinu Patriciu va fi înmormântat la București

Familia Patriciu confirmă că Dinu Patriciu va fi înmormântat la București
Familia Patriciu confirmă că Dinu Patriciu va fi înmormântat la București

„Îi informăm pe toți cei care i-au fost apropiați că funeraliile lui Dinu Patriciu vor avea loc în București la o dată și într-un loc care vor fi comunicate de îndată ce formalitățile vizând aducerea trupului său neîsuflețit din Marea Britanie în România se vor finaliza”, se spune în comunicatul familiei Patriciu.

Familia Patriciu își exprimă, din nou, dorința ca despărțirea de omul de afaceri să aibă loc „în condiții de maximă sobrietate și decență”.

„În același timp, îi rugăm pe reprezentanții presei, a căror nevoie de a fi informați o înțelegem și o respectăm, să dea dovadă de decență și să se abțină de la exercitarea de presiuni asupra mamei îndurerate a lui Dinu Patriciu, în scopul obținerii diferitelor detalii. Rugăm insistent să nu mai fie deranjată nici cu apeluri telefonice și nici prin solicitări făcute la domiciliu”, spune familia Patriciu.

Totodată, familia Patriciu mulțumește tuturor celor care, până în prezent, și-au manifestat durerea față de decesul omului de afaceri, compasiunea față de rudele acestuia, precum și interesul de a participa la ceremonia funerară.

Surse apropiate lui Dinu Patriciu au declarat, joi, pentru agenția MEDIAFAX, că omul de afaceri va fi înmormântat în România, cel mai probabil la Cimitirul Bellu din Capitală, unde familia acestuia are o capelă.

Omul de afaceri Dinu Patriciu a murit la vârsta de 64 de ani, pe 19 august, într-o clinică londoneză.

„Dinu Patriciu a murit înconjurat de membrii familiei, în urma unei infecții pulmonare, pentru care fusese spitalizat în ultimele zile”, potrivit unui comunicatul remis  la momentul respectiv de familia Patriciu.

Conform comunicatului, funeraliile lui Dinu Patriciu vor avea loc în cercul restrâns al familiei.

„Pe această cale, familia face un apel îndoliat la respectarea dorinței defunctului, ca ultimul său drum să ocolească neînțelegerile, lipsa de decență și agresivitatea de care acesta a avut prea mult parte în ultimii ani de viață și suferință”, se mai spunea în comunicatul familiei Patriciu.

Dinu Patriciu suferea de mai mulți ani de cancer. În decembrie 2012, el a fost supus unui transplant de ficat.

Medicul curant al lui Dinu Patriciu, Mihai Voiculescu, a declarat că omul de afaceri a fost extrem de supărat după eșecul suferit în afacerea lanțului de magazine Mic.ro și i s-a înrăutățit astfel boala, dar și că și-a periclitat sănătatea din cauza stilului de viață, în special a alimentației.

Mihai Voiculescu a mai spus că Patriciu a murit la Spitalul Royal Free din Londra, cel mai probabil din cauza unei infecții după transplantul de ficat.

Dinu Patriciu, fondator al PNL și cel care a înființat Rompetrol, cea mai mare afacere privată construită și vândută vreodată de un antreprenor român, a fost prezent patru ani consecutiv în topul Forbes al celor mai bogați oameni din lume.

Patriciu a avut afaceri în domeniile petrolier, bancar, imobiliar și media. Omul de afaceri deținea active imobiliare în Germania, Suedia și Polonia, evaluate la circa 1,1 miliarde de euro în mijlocul crizei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Țara în care tocmai a fost inaugurată cea mai frumoasă linie de tramvai din lume
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...