Prima pagină » Știri » Fost europarlamentar, trimis în JUDECATĂ pentru deconturi FALSE la PE, în valoare de 50.000 euro

Fost europarlamentar, trimis în JUDECATĂ pentru deconturi FALSE la PE, în valoare de 50.000 euro

Fost europarlamentar, trimis în JUDECATĂ pentru deconturi FALSE la PE, în valoare de 50.000 euro
Fostul europarlamentar PDL Petru Luhan a fost trimis marți în judecată de procurorii anticorupție pentru deconturi de peste 50.000 de euro pe care le-a făcut la Parlamentul European, pentru care a oferit documente false, transmite DNA într-un comunicat remis marți MEDIAFAX.

Petru Constantin Luhan, fost membru în Parlamentul European, este acuzat de procurorii DNA de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente false, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, transmite DNA.

Potrivit rechizitoriului, în perioada 17 martie 2010 – 6 martie 2012, Petru Constantin Luhan, în calitatea menționată mai sus, cu rea-credință, a depus la Parlamentul European 37 de cereri false prin care a solicitat rambursarea unor cheltuieli de transport.

La cererile respective, Luhan a atașat mai multe documente justificative, adică facturi fiscale, chitanțe, bonuri de combustibil false, prin care și-a supraevaluat costurile unor bilete de avion și s-au atestat deplasări cu autoturismul între localitatea sa de domiciliu și Strasbourg sau Bruxelles, deplasări care, în realitate, erau efectuate cu avionul.

În urma acestor deconturi, Luhan a obținut de la Parlamentul European 50.368 euro, spun procurorii DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INCREDIBIL! Echipajul s-a ÎMBĂTAT înainte de un zbor de peste ocean. Avionul NU A MAI DECOLAT
Digi24
Cum s-a produs tragedia în urma căreia Gabi Mureșan și-a pierdut viața. Filmul evenimentelor
Cancan.ro
DOLIU în lumea muzicii! A murit Bonnie Tyler
Prosport.ro
Cauza morții lui Gabi Mureșan. Filmul tragediei care zguduie România
Adevarul
Capcana din solul României. Avertisment dur de la un expert american de top
Mediafax
Erdogan le-a oferit liderilor NATO revolvere personalizate
Click
Tot mai multe locuințe renunță la căzi și cabinele clasice de duș. Tendința din Europa care schimbă designul băilor moderne
Digi24
Avertisment dur al Rusiei după summitul NATO de la Ankara: „Deciziile iresponsabile pot duce la o catastrofă”
Cancan.ro
Filmul tragediei. Ce a făcut Gabi Mureșan înainte să moară? Gestul care l-a costat propria viață. Apropiații sunt în stare de șoc
Ce se întâmplă doctore
Rezultate Bacalaureat 2026. Rata de promovare a crescut la 74,8%, iar 45 de absolvenți au obținut media 10
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Schimbare MAJORĂ la înmatricularea mașinilor noi. Ce trebuie să știe șoferii?
Descopera.ro
Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e puțin ofticat în noaptea nunții: – Din cate văd, dragă...
Descopera.ro
Toxinele unor organisme marine din Antarctica ar putea ajuta la tratarea melanomului