Prima pagină » Știri » Fura din buzunare în autobuze din București. Ce au aflat despre el după ce l-au reținut

Fura din buzunare în autobuze din București. Ce au aflat despre el după ce l-au reținut

Fura din buzunare în autobuze din București. Ce au aflat despre el după ce l-au reținut
Un bărbat de 69 de ani, eliberat condiționat anul trecut după ce a executat 12 ani de închisoare pentru omor, a fost prins în flagrant de polițiștii bucureșteni, miercuri, în timp ce, împreună cu un complice, fura din buzunare într-un autobuz, potrivit unor surse din Poliție.

Conform Poliției Capitalei, polițiștii Compartimentului Flagrant al Brigăzii de Poliție pentru Transportul Public au observat, miercuri dimineață, în jurul orei 8.30, doi bărbați suspecți, cunoscuți ca infractori, care așteptau într-o stație RATB.

„În fapt, în jurul orei 08:30, polițiști din cadrul Compartimentului Flagrant al Brigăzii de Poliție pentru Transportul Public, acționând pentru prevenirea și combaterea furturilor din buzunare, genți și poșete, comise în stațiile și în mijloacele de transport în comun, au observat doi bărbați, cunoscuți cu preocupări de natură infracțională, care, prin comportamentul afișat, le-au atras atenția”, se arată într-un comunicat emis de Poliția Capitalei.

Cei doi au fost urmăriți până în jurul orei 17:30, când unul dintre ei a furat din buzunarul hainei unui călător suma de 172 de lei, după care i-a dat imediat o parte din bani complicelui său.

Cei doi au fost imobilizați de polițiști și reținuți pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, unul din bărbați, în vârstă de 69 de ani, se numește Gheorghe Iordache, zis Grecu și era eliberat condiționat după ce a executat 12 ani de închisoare pentru un omor comis în 1992, având un rest de pedeapsă de aproximativ cinci ani și jumătate (peste 2.000 de zile).

În aprilie 1992, Iordache a intrat împreună cu o femeie și doi bărbați în apartametul unei femei în vârstă de 62 de ani, sub pretextul că o vor ajuta să obțină viză pentru a-și vizita rudele din străinătate. Aceștia intenționau să-i pună somnifere în băutură și s-o jefuiască. Pentru că planul a dat greș, Gheorghe Iordache a lovit-o de mai multe ori după care a sufocat-o.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
FOTO. MII de oameni la manifestația pro-Georgescu din Capitală! Persoane ridicate de jandarmi, circulație blocată în zona Palatului Parlamentului
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
„Luptă cu celulele cancerigene!” Lidia Fecioru a dezvăluit leguma ieftină care are numeroase beneficii pentru organism
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Răsturnare de situație în cazul morții Valentinei Tănăsie, tânăra găsită într-o valiză! Vlad Bălțățeanu a recunoscut ce i-a făcut iubitei sale: „Au fost câteva lovituri”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O fosilă de bufniță ne-ar putea dezvălui momentul în care acești vânători silențioși au devenit nocturni
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...