Prima pagină » Știri » GÂNDUL NEWS. Angajații din transporturile aeriene au avut cele mai mari creșteri salariale în 2021

GÂNDUL NEWS. Angajații din transporturile aeriene au avut cele mai mari creșteri salariale în 2021

În fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 20:30, vezi cele mai importante știri ale zilei, la GÂNDUL NEWS, o emisiune digitală menită să îți aducă în față cele mai interesante cinci subiecte ale momentului.

Aproape jumătate de milion de lei amenzi de la ANPC

Aproape jumătate de milion de lei amenzi de la ANPC pentru furnizorii de energie electrică și gaze care nu au aplicat în luna noiembrie schema de plafonare și compensare. Mai mult, Ministrul Economiei anunță că va propune în ședința de Guvern adoptarea unei ordonanțe de urgență care să prevadă sancțiuni de cel mult 4% din cifra de afaceri la furnizorii de energie electrică și gaze care nu au scăzut din facturile românilor plafonarea sau compensarea prețurilor.

Săptămâna viitoare voi propune guvernului sancțiuni drastice pentru cei care nu respectă legea. Pentru că pentru furnizarea de bunuri, ieri am spus că avem o OUG la care cei care practică aceste măsuri, mai puțin legale de promovare pot fi sancționați cu 4%, până la 2 milioane de euro, nu pot să accept că un furnizor de energie care afectează nu unul, nu 10, mii sau sute sau milioane de oameni, vor plăti amenzile reglementate de ANPC.

ANPC a identificat peste 2.000 de sesizări anul trecut, iar în ultima săptămână 450 de sesizări cu privire la erorile și modalitățile prin care cetățenii au primit facturi mai mari la energie. Cea mai mare amendă a fost de 50.000 de lei. Situația va fi remediată în cel mai scurt timp, iar oamenii nu vor fi nevoiți să achite facturile sau penalitățile pentru neplată. (Mai multe detalii aici…)

Gazele au umflat inflația în 2021

Rata anuală a inflației a urcat la 8.19% în luna decembrie, de la 7,8% în luna noiembrie. Asta deși proiecția BNR era de 7,5%, însă valul de scumpiri a dat peste cap economia. Gazele s-au scumpit cu peste 50%, mărfurile nealimentare cu peste 10%, mărfurile alimentare cu aproape 7%, iar serviciile cu aproximativ 5%, față de decembrie 2020. (Mai multe detalii aici…)

Pensionarii, cu toți banii în conturi

Poșta Română a finalizat cu trei zile înainte de termenul comunicat distribuirea pensiilor din sistemul public pentru luna ianuarie. Beneficiarii care nu au fost găsiți acasă își pot încasa banii de la ghișeele oficiilor poștale, până în data de 18 ianuarie. Față de intervalul obișnuit, Poșta Română a distribuit pensiile într-un interval de doar 8 zile lucrătoare. (Mai multe detalii aici…)

Angajații din transporturile aeriene au avut cele mai mari creșteri salariale

În noiembrie 2021, salariile s-au mărit cu aproape 35 de procente, de la aproximativ 4.300 de lei la aproape 5.800 de lei, conform datelor Institutului Național de Statistică. În aceeași perioadă salariul mediu net pe economie a crescut cu aproape 7%. În topul creșterilor salariale din ultimul an, după cele din transporturi aeriene, se află silvicultura si exploatarea forestieră, cu o apreciere de 33%, fabricarea de mașini, utilaje și echipamente, cu o creștere de 19,5% și domeniul agricultură, silvicultură și pescuit cu 15%. (Mai multe detalii aici…)

Vremea se încălzește, însă vântul continuă să bată cu putere în toată țara

Meteorologii au emis un nou cod portocaliu de vânt puternic, valabil de vineri până sâmbătă dimineața în 13 județe. La munte, la altitudini de peste 1.700 m, rafalele vor ajunge până la 140 km/h și vor viscoli zăpada. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 și 9 grade Celsius, iar minimele din timpul nopții vor fi cuprinse în general între -10 și 0 grade. În același timp, până sâmbătă seara este în vigoare un cod galben de vânt în șapte județe din Nord-Estul și Estul țării, acolo unde vântul va avea intensificări cu viteze de până la 90 km/h.

Nici în restul zonelor țării nu va fi mai bine din punct de vedere al vântului pentru că vor fi intensificări local în Sudul, Sud-Estul și Centrul țării și izolat mai ales în noaptea de vineri spre sâmbătă, în această noapte, se va forma polei. (Mai multe detalii aici…)

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Cel mai frumos loc de pe Pământ” – destinația europeană aproape lipsită de turiști, cu hoteluri de la 35 de euro pe noapte
Digi24
Cele două probleme care țin pe loc încheierea unui acord de pace Rusia - Ucraina, dezvăluite de Keith Kellogg
Cancan.ro
Și-a părăsit iubita medic pentru Rodica Stănoiu! Noi detalii despre 'puiuțul' fostei ministrese a Justiției
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume a primit o ofertă de nerefuzat
Adevarul
Trucul românesc care reduce cheltuielile de iarnă. „Am 21 de grade în casă și nu am dat drumul la căldură”
Mediafax
Alegeri Primăria București 2025. Prezența crește pe seară. Director INSCOP: Va câștiga cine a făcut ceva treabă în București / Cum arată situația în prezent
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
O crimă care pune gaz pe foc în procesul de mobilizare din Ucraina, în criză de soldați. „Sunt incredibil de ruşinată”
Cancan.ro
FBI intră pe fir în cazul lui Emil Gânj! Descoperiri ULUITOARE în telefonul criminalului din Mureș
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Cel mai bătrân STRĂMOȘ al RECHINILOR înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Un nou studiu sugerează că oamenii arhaici erau vânători pretențioși