Ghiță, o nouă înregistrare: Cum a ajuns Kovesi la DNA. Frăția Ghiță-Coldea-Kovesi-Ponta-Udrea

Publicat: 05/01/2017, 21:02

În noua înregistrare, Sebastian Ghiță spune că Victor Ponta ar fi fost șantajat de Florian Coldea pentru a o propune pe Laura Codruța Kovesi în funcția de procuror șef al DNA, în numele reprezentanților Statelor Unite ale Americii. Actul de propunere al acesteia în funcție a fost redactat la sediul Guvernului, mai spune Ghiță.

„Eu sunt persoana care a însoțit-o pe Elena Udrea la biroul lui Victor Ponta și despre care Elena Udrea a declarat public. Ce nu s-a spus public până acum e faptul că Victor Ponta a fost șantajat pentru a o numi pe Laura Codruța Kovesi. Practic, în fața mea, Florian Coldea i-a spus că dacă nu o va numi pe Kovesi la DNA atunci vizita pe care Ponta o avea programată în America, pentru a se întâlni cu Biden sau cu Obama, va fi anulată. Mai mult, lui Victor Ponta i s-a spus că anunțul cu privire la vizita în America va fi făcut alegerilor prezidențiale iar chestiune asta îl va distruge. (…) Documentul cu propunerea de numire a Laurei Codruța Kovesi, documentul înaintat lui Traian Băsescu, a fost scris la Guvern, pe calculatorul din secretariatul lui Victor Ponta. Am asistat la redactarea lui pe hârtie oficială și apoi am mers la vila SRI cu indicativul K2 unde se aflau Florian Coldea și Victor Ponta. Ponta ne spusese, Elenei Udrea și mie, la întâlnirea pe care a avut-o la biroul său, >. Victor Ponta a avut dreptate. Laura Codruța Kovesi a încercat să înlăture din viața publică pe toți cei care într-un fel sau altul au ajutat-o. M-am dus apoi cu documentul la Victor Ponta l-am găsit cu Florian Coldea acesta a sunat-o pe Laura Codruța Kovesi și i-a spus să vină imediat la București. Așa a a fost numită Laura Codruța Kovesi”, a declarat Sebastian Ghiță.

Fostul deputat a povestit cum i-a cunoscut pe prim-adjunctul directorului SRI, Florian Coldea, și pe procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi și cum au petrecut mai multe vacanțe împreună.

„Persoane de rang înalt din SRI mi l-au prezentat pe Florian Coldea în 2008. Eram tineri, aveam copii mici și am legat o relație de prietenie. Amândoi credeam într-o Românie mai bună și ne propuneam oricât de mult puteam ca România să crească, să se dezvolte și noi să ne găsim un loc în țara noastră. Șapte ani de zile copiii noștri au crescut împreună. Nu voi da poze cu ei pentru că nu au nicio vină copiii. În schimb, veți vedea alte dovezi ale relației mele cu Florian Coldea din vacanțele făcute împreună. Așa am ajuns să o cunosc pe Laura Codruța Kovesi și să mă împrietenesc și cu ea. M-am întâlnit cu ea de sute de ori la sediul SRI, la mine acasă, la cramă, în vie, am chefuit împreună, am fost pe pontonul SRI din Deltă, la vilele SRI de la Neptun, la vilele de la Sinaia și multe alte lucruri. Așa am ajuns să fiu direct implicat în numirea Laurei Codruța Kovesi la SRI în 2014, eram prieten cu ea, eram prieten cu Florian Coldea și prieten cu Victor Ponta”, a mai spus Ghiță.

Laura Codruța Kovesi a fost propusă la conducerea Direcției Naționale Anticorupție în anul 2013 de Victor Ponta, acesta fiind, la momentul respectiv ministru interimar al Justiției. Propunerea a stârnit neînțelegeri în interorul USL, deoarece ministerul revenea PNL, iar Victor Ponta anunțase că decizia va fi luată de următorul ministru plin. Cu toate acestea, Ponta a luat o decizie care a surprins pe toată lumea și a transmis către CSM numele Laurei Codruța Kovesi pentru DNA.

Poliția Română a anunțat joi că Sebastian Ghiță a fost dat în urmărire națională, fiind căutat de polițiști pentru punerea în aplicare a mandatului de arestare preventivă dispus, joi, de magistrații instanței supreme. Cinci polițiști au ajuns, joi după-amiază, la domiciliul lui Sebastian Ghiță, împreună cu soția omului de afaceri. Fotografia fostului deputat apare pe site-ul Poliției Române, la secțiunea persoane urmărite.

Sebastian Ghiță a fost pierdut, în noaptea de 19 spre 20 decembrie 2016, de polițiștii care îl filau pe DN1, în timp ce se îndrepta către casă de la un eveniment al SRI, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX. La mai bine de o săptămână de la dispariție, au apărut înregistrări în care Sebastian Ghiță vorbea despre sistemul judiciar din România și despre personaje cheie din justiție, din SRI și din mediul politic. Sebastian Ghiță este judecat pentru dare de mită, folosire, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, șantaj, cumpărare de influență, dar și de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, procurorii acuzându-l că ar fi coordonat o adevărată rețea în județul Prahova, oferind o „bucățică de putere” publică într-o zonă de interes în schimbul asigurării protecției.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
A fost la un pas să moară din cauza unui produs de slăbit popular la...
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte;...
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
EXCLUSIV: Cât plătesc românii pentru o sticlă de apă plată în restaurantele din București. Prețurile...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Viorica de la Clejani este în doliu: Mereu mi-a fost frică, parcă a presimțit...
Va fi obligatoriu în toată România. Încălcarea legii se pedepsește cu amenzi uriașe
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Gestul disperat făcut de David Pușcaș pentru a avea bani de chirie: "Eram în momente...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
O nouă specie de dinozauri este printre cele mai mici descoperite vreodată