Prima pagină » Știri » Ianis Hagi s-a infectat cu SARS-COV-2

Ianis Hagi s-a infectat cu SARS-COV-2

Radu Cristian
Ianis Hagi s-a infectat cu SARS-COV-2
Mijlocaşul Ianis Hagi a fost testat pozitiv cu noul coronavirus la Skopje, scrie ProSport citând FRF.

Marţi, în jurul prânzului, Ianis Hagi a acuzat uşoare dureri de cap în cantonamentul naţionalei de la Skopje. A efectuat un test rapid sub coordonarea staff-ului medical al naţionalei, iar rezultatul este pozitiv. Tricolorul a intrat imediat în izolare. Până marţi, cu ocazia acestei acţiuni a naţionalei, Ianis efectuase cimci teste COVID, toate cu rezultat negativ.

Fără a prezenta simptome, colegii de masă ai lui Hagi, Răzvan Marin, Alexandru Cicâldău şi Dragoş Nedelcu au efectuat şi ei testare rapidă. Rezultatul este negativ pentru toţi trei.

Cu toate acestea, cei trei nu vor putea participa la antrenamentul oficial din această seară, potrivit normelor din Macedonia de Nord, fiind necesar într-o astfel de situaţie un rezultat negativ la o testare PCR. Astfel, ei au efectuat şi o testare PCR, rezultatul urmând să sosească până la ora jocului.

România întâlneşte, miercuri, de la ora 21.45, în deplasare, reprezentativa Macedoniei de Nord, în etpa a VI-a a Grupei J a Cupei Mondiale din 2022.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SCANDAL la Guvern! Sindicatul angajaților, atac la adresa lui Bolojan: La 17 august unde erați?
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
DRAMA neștiută a medicului rezident de 28 de ani care s-a aruncat de la etajul 14. De ce boală sufereau părinții lui
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
A fost salvat de două ori de la înec, dar s-a întors în mare cu steagul roșu arborat. Explicația psihologului
Mediafax
Gară imensă de 14,5 miliarde de euro, FĂRĂ aer condiționat! Proiectul care sfidează orice așteptare
Click
„A spus că iese și nu s-a mai întors”. Trupul ars al unei influencerițe, găsit între rândurile de viță-de-vie din Franța
Digi24
„O minune care mi-ar putea salva viaţa”. Câștigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 și-a ridicat banii
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Ce se întâmplă doctore
Îl mai ții minte pe Vierme de la Animal X? Cum arată acum, la 42 de ani, și cu ce se ocupă! E schimbat total și mulți nu l-au mai recunoscut
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Licitație pentru mașini electrice la Onești. Cum arată cerințele tehnice pentru cele șapte vehicule?
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Ruinele unei civilizații uitate, descoperite cu ajutorul tehnologiei LiDAR în pădurea amazoniană