Prima pagină » Știri » Ieșenii, chemați să aleagă uniformele șoferilor și vatmanilor regiei de transport

Ieșenii, chemați să aleagă uniformele șoferilor și vatmanilor regiei de transport

Ieșenii, chemați să aleagă uniformele șoferilor și vatmanilor regiei de transport
Șoferii și vatmanii regiei de transport din Iași vor purta uniforme, trei modele fiind postate pe pagina de Facebook a Primăriei, unde ieșenii sunt așteptați să voteze, timp de o săptămână, varianta preferată, în timp ce unii dintre vatmani susțin că sunt alte priorități privind transportul public.

Viceprimarul cu atribuții de primar al Iașiului, Mihai Chirica, a anunțat că toți vatmanii și șoferii regiei locale de transport vor purta uniforme speciale, trei modele ale acestora fiind postate pe pagina de Facebook a Primăriei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Timp de o săptămână, ieșenii vor putea alege prin vot modelul preferat, votul urmând a se încheia vineri, 15 ianuarie.

Uniformele de iarnă sunt compuse din patru piese, cămașă cu mânecă lungă, pulover sau vestă, sacou și pantaloni, în timp ce ținuta pentru vară include cămăși cu mânecă scurtă pentru bărbați și fustă pentru femei.

„Toate modelele sunt frumoase, toate îmi plac. Noi avem o culoare pentru regia de transport, este verde, pentru că ținta noastră este ca transportul să devină ecologic. Vrem să avem un transport în condiții civilizate la Iași”, a explicat viceprimarul Mihai Chirica, adăugând că noile costume vor fi comandate de regia locală de transport și vor fi gata până în primăvară.

Mai mulți vatmani au comentat această inițiativă, spunând că uniforma pentru iarnă nu este călduroasă, iar în plus conducătorul mijloacelor de transport ar trebui să aibă o ținută lejeră.

„Meseria asta nu prea îți permite să te îmbraci elegant, trebuie ceva comod”, a comentat Petru Avădanei, vatman în cadrul regiei locale de transport.

Un alt vatman susține că altele sunt prioritățile regiei ieșene de transport.

„Transportul public e la pământ, dar vrem uniforme pentru vatmani și șoferi? Dar căldura în vagoane, macaze electrice funcționale, echipament de protecție pentru operațiunile de cuplare la stradă, veste reflectorizante? Rețeaua fir-contact din oraș e la pământ. Mulți stâlpi care susțin rețeaua sunt înclinați și reprezintă un pericol public. Prioritatea în trafic a mijloacelor de transport a fost rezolvată? Numărul de vatmani și șoferi este suficient pentru nevoile orașului? Cred că astea sunt probleme care ar trebui rezolvate, domnule Mihai Chirica!”, susține vatmanul Adrian Crengăniș, într-o postare pe rețeaua de socializare.

Regia ieșeană de transport se află în insolvență, iar parcul de tramvaie și autobuze este învechit. Regia nu a mai achiziționat mijloace de transport noi în ultimii ani, iar unele tramvaie care circulă prin oraș au fost fabricate în anii 1960 și trebuie scoase din uz.

Reprezentanții Primăriei ieșene afirmă că nu sunt bani pentru a cumpăra tramvaie noi, șefii municipalității anunțând că în acest an vor fi achiționate câteva autobuze noi.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Succesul nu se măsoară în viteza unei vizite”. Când va merge Nicușor Dan la Casa Albă
Click
Nicușor Dan i-a interzis unui jurnalist să mai participe la conferințele de la Cotroceni. Cine este Ovidiu Vanghele
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Nu tot ce ai acumulat în timpul căsătoriei se împarte la divorț! Lista bunurilor protejate de lege
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial