Prima pagină » Știri » Ingredientele alcoolului contrafăcut vândut în magazine: soluție de parbriz, spirt și loțiune cosmetică. Au obținut 5 milioane de euro cu această rețetă

Ingredientele alcoolului contrafăcut vândut în magazine: soluție de parbriz, spirt și loțiune cosmetică. Au obținut 5 milioane de euro cu această rețetă

Ingredientele alcoolului contrafăcut vândut în magazine: soluție de parbriz, spirt și loțiune cosmetică. Au obținut 5 milioane de euro cu această rețetă
Un număr de 22 de persoane au fost reținute de DIICOT Galați, în dosarul de evaziune cu un prejudiciu de 5 milioane de euro, în care sunt vizate și firme care au contrafăcut alcool etilic, prin filtrarea de alcool sanitar, loțiuni cosmetice și soluții pentru parbrize, apoi l-au vândut în magazine.

În acest dosar, procurorii DIICOT Galați au audiat zeci de persoane, iar 22 dintre acestea au fost reținute, afirmă surse judiciare.

Un număr de 16 din cele 22 de persoane au fost deja arestate preventiv, celelalte șase urmând să fie duse în instanță cu propunerea de arestare.

În acest dosar, 110 percheziții au avut loc marți în Capitală și în județele Brăila, Constanța, Tulcea, Bacău, Harghita, Covasna, Brașov, Mureș și Maramureș, la locuințele unor persoane și la sediile unor societăți comerciale, pentru destructurarea unor grupuri infracționale organizate specializate în evaziune fiscală, producere și deținere de bunuri accizabile în afara unor antrepozite fiscale și spălare de bani.

Conform procurorilor DIICOT, prin activitatea ilegală grupările infracționale vizate au pus în pericol sănătatea populației.

Anchetatorii au stabilit că mai multe persoane din Brăila au constituit un grup infracțional organizat „în vederea determinării și înlesnirii comiterii de către alte nuclee organizate a infracțiunilor de evaziune fiscală și de deținere și producere, în afara unor antrepozite fiscale, a unor bunuri supuse accizării”.

„Astfel, aceștia au înlesnit comiterea unor activități economice evazioniste de mare amploare în domeniul comercializării nefiscalizate a alcoolului etilic și a produselor derivate, începând cu denaturarea ilicită (parțială cu încălcarea normelor legale în materie) a alcoolului etilic, urmată de livrarea disimulată a acestuia sub apartenența unor diverse produse (alcool sanitar, loțiuni cosmetice, soluție spălare parbriz) prin intermediul unor lanțuri de magazine de tip hipermarket către diverși producători de băuturi contrafăcute, în baza unor înțelegeri prealabile cu aceștia”, precizau procurorii DIICOT.

După achiziționarea en-gross, aceste produse au fost filtrate și comercializate clandestin ca alcool etilic, sub formă de băuturi alcoolice, bugetul de stat fiind prejudiciat în urma sustragerii de la plata obligațiilor fiscale cu titlul de accize.

În urma cercetărilor au fost identificate nucleele infracționale aflate în diverse zone ale țării care s-au aprovizionat de la grupul de firme utilizat de membrii grupului infracțional din municipiul Brăila, cu importante cantități de alcool medicinal, pe care ulterior l-au supus procedeelor de „renaturare”.

Procurorii DIICOT Galați au identificat astfel de nuclee infracționale în Tulcea și Constanța, Brașov, Covasna, Harghita și Mureș.

De asemenea, membrii grupului infracțional din municipiul Brăila au interacționat, pe linie infracțională, cu o altă grupare constituită în județul Maramureș. „Această colaborare cu ramura infracțională din județul Maramureș a început în momentul în care Direcția Generală a Vămilor a retras autorizația de producție a alcoolului etilic emisă pentru societatea producătoare de alcool din municipiul Brăila”, mai spuneau procurorii DIICOT.

Astfel, alcoolul sanitar produs de SC Marex SA Brăila a fost livrat, prin intermediul SC Stejar Prodimpex SRL București, SC Larlexmar SRL Brăila și Vidiavi Company SA Brăila, către nucleele infracționale, fie în mod direct, fie prin intermediul unor societăți comerciale „fantomă” . De asemenea, alcoolul sanitar în cantități mari a fost livrat prin intermediul unor retaileri, iar apoi a fost filtrat de membrii grupurilor infracționale beneficiare, fiind obținut astfel alcool etilic, care a fost valorificat către diferite persoane.

Cumpărătorii alcoolului etilic obținut prin filtrarea alcoolului sanitar produs de SC Marex SA Brăila și valorificat prin intermediul societăților intermediar a fost utilizat prin înglobarea în diferite băuturi alcoolice care au fost puse în vânzare către populație, mai notează anchetatorii.

Totodată, a fost identificat și un mecanism de spălare a banilor care constă în preluarea și transferul activelor societăților comerciale implicate în activitățile de evaziune fiscală de către un grup infracțional organizat.

Prejudiciul calculat până în prezent este de peste 5.000.000 de euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rusia LOVEȘTE din nou. Piața motorinei tremură, iar Europa așteaptă impactul asupra prețurilor
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Lovitură de teatru pentru aceste zodii! Universul le dă planurile peste cap
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Rod Stewart se retrage. Când va avea ultimul concert?
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!