Întâlnire istorică la instanță. Torționarul Vișinescu față în față cu victima sa: „Nu aveai voie să privești cerul”

La acest termen instanța l-a audiat pe Valentin Cristea singurul supraviețuitor de la Râmnicu Sărat, singurul deținut politic în viață. Pentru prima dată după 50 de ani Vișinescu și victima sa s-au întâlnit față în față. Deținutul și-a văzut temnicerul. Valentin Cristea a povestit ororile prin care a trecut la Râmnicu Sărat unde comandat era Alexandru Vișinescu. Torționarul a rămas impasibil la mărturia emoționantă a fostului deținut. Nici episodul în care a relatat moartea chinuitoare a lui Jenică arnăutu nu l-a mișcat pe fostul comandant. S-a multumit să mai ridice ochii sa pufnească puțin sau să-și admire pălăria maro.

La finalul depoziției Valentin Cristea a luat loc în aproprierea lui Vișinescu. Fostul torționar a insistat să dea mâna cu victima sa. Politicos Cristea i-a dat mâna dar era vizibil jenat de contactul cu tartorul de la Râmnicu Sărat. Vișinescu a îngăimat că nu tot ce a spus instanței e adevărat. Fostul deținut s-a ridicat și a plecat. Instanța s-a oferit să îi asigure o escortă ca să fie ferit de presă, Valentin Cristea fiind extrem de bolnav.

Redăm mai jos declarația dată de Cristea în fața înstanței

„Mențin toate declarațiile date în fața procurorurului. Am fost dus acolo în toamna lui 56 și am fost ținut timp de trei luni. Nu știam că am fost dus acolo pentru că am fost dus într-o dubă închisă. Am fost readus la București unde mi s-a dat încă o condamnare de 2 ani. Am stat 6 ani acolo. Am revenit la Râmnicu Sărat în toamna lui 57. Am fost dus de la Văcărești la Jilava și apoi la Râmnicu Sărat.

Am aflat că sunt acolo a doua oară când am ajus acolo. Familia nu a știu că sunt acolo. Nu am putut să corespondez cu familia. Nu am primit pachete, scrisori sau vizite. Nu știam nimic despre ei. Am fost supus unor restricții. Nu aveai voie să privești cerul. Singurul drept care îl aveau deținuții era acela la plimbare. Asta însemna scoaterea deținuților în curtea interioară pentru 10-15 minute. În acest timp eram obligați să mergem în cerc fără să privim cerul, nu puteam nici să ne aplecăm să culegem ceva de pe jos. Eram sub paza unei santinele.

Nu am comunicat verbal cu vreun alt deținut. Nu se putea pentru că noi eram închiși etanș în aceste celule. Eram scoși o singură dată pe săptămână la duș dar tot așa unul câte unul. Comunicam prin morse sau prin codul morse tușit. Am folosit ce se numește acea tuse morse.

De dimineață până seara aveai voie să te plimbi în celulă dar nu să te așezi pe pat ci doar pe o băncuță. Dacă nu respectam se dădeau pedepse.În legătură cu mâncarea pe care o primeam, era puțină și proastă, astfel că tot timpul sufeream de foame. pentru mâncare, fiecare deținut avea la dispoziție un castron, o lingură și o scândură din lemn, folosită pentru pâine sau mămpligă, toate fiind marcate cu numărul celulei în care era întemnițat, pentru a se evita lăsarea de semne, pe acele obiecte, care să permită deținuților să comunice între ei.

Dimineață primeam un surogat de cafea și o feliuță de pâine. La prânz și seara primeam același fel de mancare: un arpacaș, o varză murată care era și sărată și amară imposibil de mâncată, și o mâncare de cartofi si uneori fasole. Îmi amintesc de cazul lui Jenică Arnăutu care era încarcerat în celula alăturată. Suferea de ulcer și a cerut să nu i se mai pună sare în mancare. I s-a refuzat cererea și a intrta în greva foamei. A fost hrănit forțat. I se băga un tub pe gât și i se turna un lichid nutritiv. Am reușit să conversez cu el până cu trei zile înainte să se stingă.

Când am intrat în penitenciarul Râmnicu Sărat la o înălțime de 1,77 aveam o greutate de 70 de kilograme. Când am ieșit cântăream numai 51-52 de kilograme. Penitenciarul nu avea medic ci la câteva zile venea un medic civil. Primea un simulacru de aistență medicală. Eram consultați sumar. O singură dată am primit o sticluță cu picături.

Aveam o pereche de pantoloni, o cămasă, o pereche de bocanci și un fel de manta. Ele nu se schimbau doar lenjeria intimă se spăla o singură dată pe săptămână. La un moment dat au fost aduși deținuții politici din lotul Aiud: Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Alexandru Alexandrini, Ioan Puiu, Ioan Bărbuș, Horia Măcelariu, preotul Balica. Ion Bărbuș.

Izolarea avea un caracter atât de sever încât nu puteam să schimb nici o vorbă cu gardienii. Aceștia aveau bocancii înveliți în pâslă albă ca să nu se audă cum se mișcă de la o celula la alta. L-am întâlnit sporadic pe domnul Vișinescu în timpul vizitelor anuale ale procurorului în celulele din penitenciar. L-am mai întâlnit odată la eliberarea din penitenciar când era acolo.

Sancțiunile erau aplicate de gardieni pe baza unor rapoarte care probabil erau vizate de comandantul penitenciarului. Când eram sancționat mi se lua salteaua și eram obligat să dorm pe grilajul patului. La penitenciarul Văcărești care era de drept comun condițiile erau mai bune decat cele de la Râmnicu Sărat, mâcarea era mai bună aveai si asistență medicală.

Se spune despre el ca ar fi făcut parte din plutonul de execuție al lui Ion Antonescu. Cred ca Vișinescu are și structura care i -a permis să îndeplinească funcția de comandant de penitenciar. Nimeni nu te obliga să ocupi o asemenea funcție. Are o inclinație spre violenta. Poate.”

Gândul l-a intervievat în 2013 pe Valentin Cristea acesta a povestit pe larg toată istoria suferințelor sale de la Râmnicu Sărat

Până în urmă cu un an, Vișinescu își ducea o bătrânețe liniștită într-un bloc din centrul Capitalei și puțini dintre cei care îl întâlneau își puteau închipui că, în urmă cu ceva vreme, acesta era unul dintre cei mai temuți torționari din România. Gândul a dezvăluit anul trecut că Alexandru Vișinescu a instituit un regim criminal în închisoarea de la Râmnicul Vâlcea în care erau încarcerați în vremea comunismului deținuții politici. Tot atunci, Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc depunea o plângere la Parchetul General prin care Vișinescu este considerat responsabil pentru moartea a 12 deținuți politici, printre care și liderul țărănist Ion Mihalache. Acum, Vișinescu este chemat în fața judecătorilor să răspundă în fața acestor acuzații pe care le-a egat în permanență.

Ce s-a întâmplat la ședința de miercuri 5 noiembrie

Instanța a decis audierea Nicoletei Eremia, soția fostului general Ion Eremia, care a fost încarcerat la Penitenciarul Râmnicu Sărat în perioada în care unitatea a fost condusă de Vișinescu. Aceasta a mai dat o declarație în fața instanței, în care a arătat de ce dorește să fie parte civilă în cauză și a precizat că cere daune de 100.000 de euro, din care 20.000 de euro daune morale și 80.000 de euro daune materiale.

Procurorul de ședință a citit rechizitoriul. ANAF a cerut instanței să nu fie introdusă ca parte resposabilă civilmente, adică în cazul în care Vișinescu este condamnat instituția să nu plătească despăgubiri. Întrebat de instanță dacă dorește să facă vreo declarație, Vișinescu a spus că nu dorește. Instanța a dispus citirea declarației de la Parchet.

În declarația dată la Parchetul General, Vișinescu a încercat să inducă ideea că nu este vinovat de moartea deținuților politici de la Râmnicu Sărat. La fel ca Ion Ficior, Vișinescu a încercat să explice că toate condițiile din penitenciar erau stabilite conducerea Administrației Penitenciarelor.

În declarația dată la parchet Vișinescu a încercat să acrediteze ideea că el a activat în cadrul Securității și nu Admnistrației Penitenciarelor. „Cauzele deceselor au fost din cauze naturale. Sancțiunile le aplicam în urma rapoartelor gardienilor. Sancțiunile erau mai mult formale”, a declarat Vișinescu

Gândul a publicat, anul trecut, pe 30 iulie, în cadrul unui proiect media în premieră pentru România, derulat în parteneriat cu IICCMER, profilul complet al torționarului Alexandru Vișinescu, fost comandant al închisorii comuniste de la Râmnicu Sărat. La aceeași dată, Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc a cerut Parchetului începerea urmăririi penale împotriva torționarului, pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav.

În cei șapte ani în care a condus penitenciarul, Vișinescu a instaurat un regim de tortură și teroare. Despre închisoarea unde și-a pierdut viața fostul lider țărănist Ion Mihalache, a vorbit și Ion Diaconescu care a sintetizat condițiile de detenție: „Bătăi și terorizări fizice, care – la fel frigul și foamea – au fost generale. Bătăile erau pe categorii, pă… și nu permanente, să-nțelege. Apoi, izolarea. Izolarea fantastică – să trăiești ca-ntr-un mormânt. Și mai a fost și promiscuitatea, care… mă rog, este reprezentată prin acele tinete care stăteau în mijlocul celulelor și-așa mai departe.”

După 50 de ani de uitare, gândul l-a găsit pe Vișinescu trăind liniștit într-un bloc din centrul Capitalei, cu o pensie de peste 3.200 de lei pe lună, și a obținut primele imagini filmate cu temutul fost comandant de la Râmnicu Sărat. După mediatizarea cazului său, Vișinescu a reacționat violent la încercările reporterilor gândul de a vorbi cu el, înjurându-i și încercând să-i lovească. Ulterior, fostul torționar a răspuns întrebărilor, într-un interviu luat în fața casei sale.

Gândul i-a găsit și pe ultimii doi supraviețuitori ai lagărului de la Râmnicu Sărat care au povestit despre condițiile inumane și teroarea instituită de Vișinescu în închisoare.

Investigația istorică a dosarului Vișinescu a fost coordonată de către Andrei Muraru, fostul director al IICCMER, Dan Țălnaru, director general al institutului, Adelina Țânțariu, director în cadrul IICCMER.

După ce gândul a prezentat, cazul lui Alexandru Vișinescu acesta a fost preluat de întreaga presă din România, fiind de asemenea prezentat pe larg și în presa din internațională, Washington Post și Associated Press alocând spații largi subiectului.

Campania gândul a pornit de la un comunicat al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului din aprilie care anunța operațiunea de depistare și cercetare a torționarilor comuniști. O temă care în ultimii 10 ani a dispărut din spațiul public.