INTERVIU | Scriitorul sârb Svetislav Basara: Cei traumatizați nu se prea văd așa de clar precum cei care se prefac

„Basara este în literatură ceea ce Kusturica este în cinematografie: un nebun, un geniu, un anarhist, un insolent, un untertainer, un sentimental”, remarca franțuzoaica Martine Laval, în săptămânalul francez Télérama.

Sârbul Svetislav Basara a vorbit pentru Mediafax despre negarea unității literaturii din fosta Iugoslavie și despre utilizarea balcanică a traumei, dar și despre raportul complicat pe care îl are cu literatura contemporană: „nu înțeleg literatura contemporană și nu îmi doresc să o înțeleg”. Scriitorul a fost invitatul Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași 2019 (FILIT), organizat în perioada 2 – 6 octombrie.

Redăm mai jos interviul acordat de Svetislav Basara agenției Mediafax:

Reporter: Ce fel de raport există între activitatea dumneavoastră ca ambasador, jurnalism și literatură, trei zone care au de-a face în moduri atât de diferite cu expresia?

FLASH NEWS Trump amenință Iranul cu „faza a doua” dacă nu încheie un acord nuclear. În cât timp se poate ajunge la o înțelegere între Washington și Teheran

23:15

INEDIT Situație bizară în Slobozia. Două persoane ar fi ajuns la urgențe cu un pistol și un morcov în anus. Care este reacția spitalului

23:11

Svetislav Basara: Să fii ambasador nu are nimic de-a face cu expresia. Este doar ceva ce ai de făcut pentru o scurtă perioadă de timp. Mie nu mi-a afectat viața în niciun fel. Am continuat să fac aceleași lucruri pe care le făceam și înainte. Nu sunt prea mulți cei care reușesc să trăiască din vânzarea de cărți. Unii predau, alții scriu pentru ziare și reviste. Pur și simplu așa merg lucrurile. Când ești scriitor, nu prea faci asta în fiecare zi, în fiecare moment. Din păcate, așa ceva ți se întâmplă în rare momente din viață. Când se petrece asta, nimic altceva nu mai contează. Te concentrezi asupra muncii. Dar trebuie să ai cum să aștepți acele momente. Să apuci să trăiești destul ca să ajungi să scrii.

Reporter: Dar momentul în care ați fost ambasador a fost unul delicat pentru Iugoslavia…

Svetislav Basara: Da, este adevărat. S-a întâmplat după răsturnarea regimului Milosevic. A fost nevoie să înlocuim o bună parte din corpul diplomatic. Au fost înlocuiți ambasadori, miniștri. Eu am preluat postul temporar, mi-am făcut treaba și am uitat de acest post în ziua în care m-am întors la Belgrad.

Reporter: Și ce v-a afectat identitatea?

Svetislav Basara: Este o întrebare dificilă. Nu prea am luat în serios acele titluri ca „extraordinar” și „plenipotențiar” Acum sunt în vârstă, dar toată viața este o căutare a identății. Nu ajungi niciodată la identitate, nu intri în posesia ei. Pe parcurs ești obligat să faci multe, chiar și lucruri pe care nu îți dorești să le faci. Așa e viața. Serbia e o țară mică așa că este esențial să ajungem la traducători. De ei depinde. În materie de limbi slave, toată lumea vrea să învețe rusă și poloneză. Sârba este la capătul listei. Cei care o studiază sunt o minoritate plină de pasiune. Ei găsesc unele volume și fac eforturi uriașe să găsească editori. Să găsești un traducător bun este chiar mai greu decât să găsești un editor priceput.

Reporter: Ce urmărea efortul pe care l-ați făcut împreună cu alți scriitori din fosta Iugoslavie pentru promovarea unei limbi comune?

Svetislav Basara: După ce s-a împărțit Iugoslavia în cinci părți, fiecare s-a trezit cu propria limbă, dar limba este aceeași. Ar fi mult mai bine pentru literatura noastră dacă s-ar recunoaște faptul că avem aceeași limbă. Am avea 20 de milioane de cititori. Altfel, avem 6 sau 7 milioane în Serbia, 5 sau 4 milioane, în Croația, 3 sau două milioane de cititori în Bosnia și Herțegovina, câteva sute de mii în Muntenegru, ar mai fi și în diaspora. Ca toate lucrurile din fosta Iugoslavie și literatura este atomizată. Vorbim despre patru literaturi, dar, în mod fundamental, este aceeași literatură. Nimeni nu vrea să audă de unitate, nici măcar lingvistică, ca să nu mai vorbim de cea politică.

Reporter: Și cum poate literatura să schimbe această situație?

Svetislav Basara: Fiecare trăiește în țara lui. Croații o au pe a lor, este o balcanizare în sensul adevărat al cuvântului. Nu, literatura nu poate să unească pe nimeni. Este Fata Morgana.

Reporter: Și atunci ce rol joacă ironia din cărțile dumneavoastră?

Svetislav Basara: Multe momente sunt tragice, dar peste tot poți să găsești urme de sarcasm, de ironie, de nonsens. Este felul în care îmi ușurez eu viața. Dacă m-aș plânge de dimineață până seara, ce aș obține? Așa că prefer să mă uit vesel la ce se întâmplă.

Reporter: Care e atmosfera astăzi în literatura sârbă? Se îndepărtează noii autori de trauma socială de la începutul secolului?

Svetislav Basara: Nuuu, toți sunt traumatizați. Cei tineri sunt chiar și mai traumatizați decât cei mai în vârstă. Serbia și Balcanii sunt o zonă în care, dacă nu ești traumatizat, te prefaci că ești traumatizat. Nu există viață fără traumă. Că te prefaci sau ești cu adevărat traumatizat, asta este. Persoanele care au fost cu adevărat traumatizate parcă nu se văd în aceeași măsură precum cei care se prefac.

Reporter: În cărțile dumneavoastră sunt implicate nuanțe foarte diferite din domeniile care vă interesează, din psihologie, teologie…

Svetislav Basara: Mai ales din teologie, în ultimii douăzeci de ani am citit mai mult teologie și biografii. Sunt sursa mea continuă de inspirație. Zilele acestea citesc o biografie a lui Curzio Malaparte, incredibilă, scrisă de Mauricio Serra. Din cartea asta afli atâtea lucruri despre fascism, pe care nici nu ți le poți imagina. Chiar și despre Pogromul din Iași. Sigur, este important să fie scrise și bine. Mai puțin citesc beletristică. Și, dacă o fac, recitesc Gabriel Garcia Marquez, recitesc Thomas Bernhard, recitesc Augusto Roa Bastos, Mario Vargas Llosa. Literatura contemporană nu mă interesează, fie ea sârbă sau europeană. Nu este pe gustul meu, cum se spune. Ei scriu despre lucruri care nu mă interesează. De exemplu tipul acela, Houellebecq, se pricepe, scrie bine, am citit o carte a lui, „Harta și teritoriul”. Apoi am luat alt roman al său și am citit 30 de pagini despre problemele unuia care se masturbează și are probleme nerezolvate cu… mai du-te-n măta! Nu mă lua așa! Scrie bine despre lucruri de care nu îmi pasă. Ca să nu mai spun de mulți alți autori. Chiar nu înțeleg literatura contemporană și nu îmi doresc să o înțeleg.

Reporter: Este acesta un mod de a vă păstra integritatea în condițiile în care v-ați format într-un moment în care discursul public era mai degrabă extremist?

Svetislav Basara: Nu. Scrisul este modul prin care îmi păstrez concentrarea. Ca să nu mă împrăștii. Ca să nu mă atașez prea mult de ce este în jurul meu. Problema noastră este lipsa de concentrare. O parte din viața noastră o cedăm telefoanelor mobile. Platformele sociale erau inevitabile. Nu era chiar așa de frumos nici înainte să apară ele. Nici nu au apărut… noi le-am creat. Nu neapărat ca să comunicăm, mai mult ca să terminăm cu comunicarea. Comunicăm mai mult cu aparatul decât cu altcineva. Se mai întâmplă să găsim pe cineva la celălalt capăt… dar nu foarte des.

Reporter: Cu publicul ieșean cum ați comunicat? Seamănă cu cititorii dumneavoastră din Serbia?

Svetislav Basara: Cred că lucrurile arată mai bine aici. Evenimente de acest gen se organizează și în Serbia, dar nu trezesc atâta interes. Văd la Iași oameni cărora le place să citească, nu prea am ocazia asta în Serbia.

Svetislav Basara, născut pe 21 decembrie 1953, în localitatea Bajina BaÅ¡ta din Serbia, este unul dintre cei mai importanți prozatori sârbi contemporani, arată descrierea editorilor săi, care îl definesc drept „un spirit polemic parodic și oximoronic, care nu acceptă niciun compromis”. Este autor a peste patruzeci de volume de povestiri, romane, eseuri și piese de teatru, recompensat cu numeroase premii literare naționale și internaționale.

Volumul „Conspirația bicicliștilor/ Fama o biciklistima” (1987) a fost considerat cel mai bun roman al deceniului nouă al secolului trecut. Pentru „Mărirea și decăderea bolii Parkinson/ Uspon i pad Parkinsonove bolesti” i s-au decernat prestigiosul premiu al revistei NIN în anul 2006, premiul Bibliotecii Naționale din Serbia pentru cel mai citit roman al anului 2008 și renumitul premiu Laza Kostić în 2007. Piesele sale de teatru sunt jucate pe multe scene ale lumii, iar cărțile lui sunt traduse în limbile engleză, franceză, germană, maghiară, bulgară, italiană și macedoneană. În perioada 2001-2005 a fost ambasador al Serbiei în Cipru. În prezent, lucrează ca jurnalist la cotidianul Danas/Azi, semnând articolul de fond.

Ediția românească a romanului „Mărirea și decăderea bolii Parkinson” a fost publicată în 2017 de Editura Cartier, de la Chișinău, în traducerea Octaviei Nedelcu.

Foto: Svetislav Basara / Facebook