INTERVIURILE GÂNDUL. Ioana Pârvulescu, invitata Cristinei Stănciulescu: „Cel mai greu este să scrii o carte pentru copii”

Redactor:
Silviu Bănilă

Ioana Pârvulescu este invitata Cristinei Stănciulescu la INTERVIURILE GÂNDUL. În ultima parte a interviului exclusiv (publicat în premieră pe canalul YouTube al GÂNDUL), scriitoarea vorbește despre provocarea de a scrie cărți pentru copii și mecanismul prin care începe să lucreze la un roman.

Cristina Stănciulescu: Aveți cărți care se intitulează „Viața începe vineri”, „Viitorul începe luni”. Aveți o relație cu zilele săptămânii, le particularizați într-un anume fel?

Ioana Pârvulescu: Da. Fiecare zi a săptămânii are valoarea ei. Lunea nu îmi place. Viitorul începe luni. Vineri e o zi mult mai plăcută. E început de sfârșit de săptămână, dar sigur că nu asta e valoarea în romanul meu.

„Sunt copil de duminică”

Fiecare zi a săptămânii înseamnă pentru mine ceva. Sunt copil de duminică. Ar fi trebuit să scriu ceva și despre duminică. Copiii de duminică sunt foarte norocoși.

Cel mai greu e să scrii o carte pentru copii. În ciuda aparențelor, oamenii au senzația că e ceva la care nu se coboară un scriitor adevărat. Părerea mea e exact pe dos. O carte bună pentru copii ajungi să o scrii la o anumită experiență. Sper să locuiesc într-o carte pentru copii.

Cristina Stănciulescu: Există o temere pe care o aveți?

Ioana Pârvulescu: Totdeauna temerile mele au fost legate de cei pe care îi iubesc. Cei de ai mei. Și astea sunt nesfârșite. Temerile legat de cei din jur sunt foarte mari. În ce mă privește, neavând mari așteptări, nedorindu-mi lucruri cu tot dinadinsul, nu am spaime legate de mine.

„Abia aștept să scriu. Începutul nu mă sperie”

Cristina Stănciulescu: Ce e mai greu la un roman? Primul cuvânt, titlul, finalul?

Ioana Pârvulescu: Toate sunt grele. Unii au crampa primului cuvânt. Eu nu am. Mă gândesc mult înainte să încep o carte. Abia aștept să scriu. Mai întâi tot preiau și așa cumva ea se conturează neclar și apoi se cristalizează. Începutul nu mă sperie, sfârșitul îl gândesc dinainte. Am observat că scriitorii obosesc la sfârșit. Și dacă știm foarte multe începuturi bune ale cărților, acele cărți nu au sfârșitul pe măsura începutului.

Să ne gândim doar la „Război și pace” sau la „Moby Dick” sau la orice. Eu gândesc o scenă finală dinainte. O scriu dinainte.

Dar în orice roman sunt foarte multe piedici și toată povestea e să le depășești. Să găsești soluții. În privința titlului, aici încă de când scriam rubrica săptămânală în „România Literară”, aveam două situații: una când găseam titlul și umpleam pagina, alteori când aveam subiectul și nu găseam un titlu, îmi lua mai mult decât scrierea întregului articol. De obicei fac liste.

„Am schimbat finalul cărții IDIOTUL de Dostoievski”

Cristina Stănciulescu: Ce final ați schimba al cărei cărți?

Ioana Pârvulescu: Aș schimba finalul cărții „Idiotul” de Dostoievski. Ceea ce am și făcut. Eram atât de nemulțumită în copilărie, mă rog, eram la liceu când am citit prima oară „Idiotul” și Prințul Mîșkin mi s-a părut un personaj atât de total și special și e interesant că am rămas cu părerea asta și azi, după nu știu câte recitiri și am fost atât de dezamăgit că el s-a reîmbolnăvit și a ajuns la sanatoriu, nu îmi venea să cred că Dostoievski i-ar fi dorit așa ceva unui asemenea personaj, drept care am rescris finalul, nu mai țin minte cum, cu siguranță mult mai prost, din toate punctele de vedere, dar dacă aș putea, l-aș schimba de dragul acestui personaj. Dacă e adevărat că Dostoievski s-a luat în „Idiotul” după tema cristică și Prințul Mîșkin e un Iisus Hristos, lui Iisus i s-a dat șansa să reînvie, dar Prințul Mîșkin rămâne pe cruce.

Cristina Stănciulescu: Vă mulțumesc pentru prezență și aceste cărți excepționale. Aveți una la care vă întoarceți mereu?

Ioana Pârvulescu: Nu am una favorită, nu prea îmi recitesc cărțile, numai de nevoie. Nu e o experiență ușoară pentru un scriitor să-și recitească cărțile. Greu de spus de ce. Simți un fel de răspundere. E ca și cum ai construi o lume și apoi dacă o vezi că nu funcționează cum trebuie, eu nu am auzit de scriitori care să declare că mor să-și recitească la infinit cărțile. Recitesc dacă am nevoie sau dacă cineva îmi spune „vai, mi-a plăcut capitolul acela extraordinar”. Dar altfel prefer să citesc cărțile altora, sunt lumi pe care nu le cunosc.

Cristina Stănciulescu: Mulțumesc foarte mult.

Ioana Pârvulescu: Mulțumesc și eu.

Urmăriți interviul integral pe canalul nostru de Youtube!

INTERVIURILE GÂNDUL. Ioana Pârvulescu, invitata Cristinei Stănciulescu la „Gânduri Bune” – A șasea parte

Inchide