INTERVIURILE GÂNDUL. Ioana Pârvulescu, invitata Cristinei Stănciulescu: „Îmi păzesc toți prietenii cu gânduri bune” / Secretele cursului de Belle Epoque

Ioana Pârvulescu este invitata Cristinei Stănciulescu la INTERVIURILE GÂNDUL. În prima parte a interviului exclusiv (publicat în premieră pe canalul YouTube al GÂNDUL), scriitoarea vorbește despre provocările cursului de Belle Epoque, pe care îl predă la Facultatea de Litere a Universității din București și necesitatea de a crede într-un viitor mai bun.

Cristina Stănciulescu: Invitată la GÂNDURI BUNE este scriitoarea Ioana Pârvulescu. Dacă ați citit celebra carte „În intimitatea secolului 19” sau „Viața începe vineri” sau „Viitorul începe luni” sau „În țara Miticilor. De șapte ori Caragiale” sau „Prevestirea”, ultimul roman apărut, atunci știți cine este Ioana Pârvulescu.

Pe lângă faptul că este o scriitoare de anvergură, Ioana Pârvulescu este și profesoară la Facultatea de Litere a Universității din București, unde, printre alte cursuri, predă și un curs foarte gustat de studenți, un curs despre Belle Epoque.

Ioana Pârvulescu: În primul rând vreau să vă spun că îmi place titlul emisiunii, GÂNDURI BUNE, sunt specialist în gânduri bune, îmi păzesc toți prietenii cu gânduri bune, pe cât se poate.

„Sigur că nu există epoci perfecte și mi-e teamă de utopii…”

Cristina Pârvulescu: De ce Belle Epoque?

Ioana Pârvulescu: E o întrebare cu care mă lupt de multă vreme, nu atât eu, ci mă lupt cu prejudecățile celorlalți, pentru că primul lucru care le vine în minte oamenilor este că belle epoque era o epocă la fel de proastă ca toate celelalte din istoria omenirii, nu există epoci bune și așa mai departe. Sigur că nu există epoci perfecte și sigur că mie mi-e teamă de utopii mai mult decât de orice, ca una care am trăit în utopia comunistă și știu ce înseamnă utopia, dar, pe de altă parte, și în istoria omenirii, ca în istoria oricărui om, există vârste mai bune și vârste mai puțin bune. De pildă, pentru mine, vârsta ideală este vârsta adultă, nu tinerețea.

Tinerețea, o vârstă a primejdiilor și neliniștilor

Tinerețea mi se pare o vârstă plină de primejdii, defecte, neliniști, nu am tânjit niciodată după tinerețe. Vârsta adultă dobândește așa un fel de plinătate și te poți bucura mai bine de ea.

Așa cum se întâmplă în viața unui om… și în viața omenirii au fost vârste mai bune și vârste mai puțin bune. În Belle Epoque, oamenii s-au simțit, pe dinăuntru, mai bine.

Nu era vorba de ce se întâmpla pe dinafară, pentru că erau boli și atunci, precum gripe, de tipul celei pe care o trăim noi astăzi. Mă refer la starea lor de spirit. În Belle Epoque, toți oamenii citeau ziarele, de la rege la ultimul om din ultima cocioabă.

„În Belle Epoque se scriau romane despre anul 2000, utopice”

Ziarele erau la ordinea zilei și acolo vedeau că de la o zi la alta lumea se schimbă în bine. Li se prezentau tot felul de noutăți tehnice, tehnologice, care să le ușureze viața. În acea perioadă se și scriau romane despre anul 2000, utopice, în care se credea că se vor rezolva absolut toate problemele, că totul va fi un vis frumos, se credea chiar și în nemurire.

Când crezi într-un viitor frumos, faci sacrificii cu inima deschisă. Eu nu am văzut în miile de scrisori pe care le-am citit din această epocă, în ziare, în jurnale, nu am văzut oameni care să nu creadă în acest viitor sau care să facă sacrificiul cu supărare, cum se face azi.

Să crezi că viitorul e mai bun decât prezentul și să crezi că copiii tăi o vor duce mai bine decât tine și că tot ce faci tu, toate sacrificiile tale le vor aduce lor bine.

Urmăriți interviul integral pe canalul nostru de Youtube!