LIVE TEXT 30 de ani de la Revoluție | Klaus Iohannis, la ședința solemnă din Parlament: Aflarea adevărului despre Revoluție, piatră de încercare pentru justiția română / Premierul: Am fi ajuns mai departe dacă românii ar fi văzut dreptatea pentru victimele comunismului / Barna: Dacă nu transformăm libertatea în bunăstare, Revoluția Română rămâne neterminată

LIVE TEXT 30 de ani de la Revoluție | Klaus Iohannis, la ședința solemnă din Parlament: Aflarea adevărului despre Revoluție, piatră de încercare pentru justiția română / Premierul: Am fi ajuns mai departe dacă românii ar fi văzut dreptatea pentru victimele comunismului / Barna: Dacă nu transformăm libertatea în bunăstare, Revoluția Română rămâne neterminată
Publicat: 16/12/2019, 14:28

Klaus Iohannis a declarat, luni,că la 30 de la Revoluție, nu a fost aflat adevărul despre ceea ce s-a întâmplat în timpul revoltei anticomuniste din 1989. „Statul român a întârziat nepermis de mult aflarea adevărului, iar aceasta este o piatră de încercare pentru justiția română”, a mai spus el.

„După 1990, au existat diferite inițiative prin care a fost onorată memoria celor care și-au dat viața în Decembrie 1989. S-au denumit străzi, s-au construit monumente de for public, s-au organizat evenimente de comemorare. Cu un singur lucru am rămas însă datori – nu am aflat adevărul despre ceea ce s-a întâmplat în timpul revoltei anticomuniste din 1989. Jertfa și sacrificiul românilor care au stat, cu piepturile goale, în fața gloanțelor, a tancurilor și a celor mai îngrozitoare forme de tortură nu pot rămâne fără răspunsurile la întrebările fundamentale care vizează Revoluția. Statul român a întârziat nepermis de mult aflarea adevărului, iar aceasta este o piatră de încercare pentru justiția română. Aflarea adevărului reprezintă o necesitate pentru victime și urmașii lor, pentru români, pentru viitorul nostru comun”, a declarat președintele Klaus Iohannis în discursul pe care l-a ținut la ședința solemnă a Parlamentului.

Potrivit șefului statului, o democrație veritabilă este construită pe bazele adevărului și ale dreptății, iar această „restanță majoră a justiției române reprezintă o fantomă care ne va urmări pe toți multă vreme de acum încolo”.

„Așadar, Justiția trebuie să stabilească adevărul și să-i tragă la răspundere pe cei vinovați!

Veți fi de acord cu mine că o țară construită pe sacrificiul eroilor și al martirilor români, care a îmbrățișat valorile statului de drept, o țară membră a Uniunii Europene și a NATO, care a ales calea democrației liberale, nu poate fi indiferentă la crimele și abuzurile comise de regimul comunist în Decembrie 1989. Comunismul a reprezentat chintesența răului absolut, iar eliberarea din ghearele unei conduceri criminale a fost posibilă doar prin revolta din Decembrie 1989. Toți acei români care s-au ridicat la luptă, începând cu 16 Decembrie ’89, mai întâi în Timișoara și apoi în celelalte orașe din țară, au avut credința că regimul care i-a aruncat în minciună, întuneric și frică poate fi învins, iar democrația poate fi cucerită într-un mod categoric. Valorile pentru care ei au luptat sunt temelia societății noastre, în care oricine poate exprima opinii diferite referitoare la trecut, prezent ori viitor. Această libertate însă nu poate să ducă în derizoriu adevărul”, a adăugat Iohannis.

El a mai spus că niciun partid politic, niciun grup, nicio entitate și niciun român nu au dreptul să nege existența acestui „eveniment cardinal pentru devenirea democratică a României”.

„În calitate de Președinte al României, resping cu fermitate orice opinie care pune sub semnul întrebării existența unei revoluții anticomuniste, plătite cu jertfă de sânge, pentru libertate și democrație, în Decembrie 1989″, a mai afirmat șeful statului.

Klaus Iohannis: Sacrificiul din Decembrie 1989 să nu rămână doar o pagină de istorie glorioasă

Președintele Klaus Iohannis a declarat, luni, la ședința solemnă a Parlamentului, că pentru ca sacrificiul din Decembrie 1989 să nu rămână doar o pagină de istorie glorioasă este nevoie ca idealurile Revoluției Române să fie piatra de temelie a tuturor proiectelor naționale.

„Apare însă imediat întrebarea fără de care nu ne putem clădi viitorul: ce facem cu acest adevăr? Pentru ca sacrificiul din Decembrie 1989 să nu rămână doar o pagină de istorie glorioasă, este nevoie ca idealurile Revoluției Române să fie piatra de temelie a tuturor proiectelor noastre naționale și să inspire tânăra generație”, a declarat Klaus Iohannis în timpul discursului său din Parlament.

El a mai spus că democrația câștigată în Decembrie 1989 înseamnă respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, înseamnă pluralism, separația puterilor în stat, protecția minorităților naționale și, nu în ultimul rând, dreptul de a alege.

„Românii au dovedit, atât prin forța cu care s-au opus atacurilor sistematice la adresa democrației și justiției, cât și prin alegerile lor, că sunt profund europeni, că sunt puternic atașați de valorile și principiile democratice și ale statului de drept, iar idealurile pentru care s-a murit în Decembrie 1989 sunt asumate deja în conduita noastră civică și ne definesc opțiunile. Rezultatele voturilor exprimate în scrutinele recente au arătat că România este o țară cu o democrație matură, consolidată, funcțională, puternic integrată în structurile euroatlantice și europene, o țară care respectă valorile europene și pe acest drum vom continua să dezvoltăm proiectul de reconstrucție. Dinamica acestui an a reconfirmat că românii, indiferent că trăiesc în interiorul sau în afara granițelor, nu își uită eroii și idealurile pentru care aceștia și-au dat viața. Alegerile din 2019 au validat tot ce am realizat împreună în toți acești 30 de ani”, a adăugat șeful statului.

El a apreciat că, printr-un efort colectiv, se poate clădi o societate sănătoasă și prosperă, în care politicienii să guverneze în interesul public și să își pună toată priceperea în slujba cetățenilor, parlamentarii să legifereze eficient, instituțiile să fie funcționale, magistrații să înfăptuiască justiția și să apere ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor, antreprenorii să respecte principiile economiei de piață, presa să fie liberă și să își exercite rolul de câine de pază al democrației.

„Aceasta este țara în care românii vor să trăiască și pe care vor s-o lase moștenire generațiilor viitoare. În cele trei decenii care au trecut de la căderea comunismului, România și-a câștigat locul binemeritat în rândul națiunilor democratice, a aderat la Uniunea Europeană, este membru NATO, iar cetățenii au învățat să își apere drepturile și interesele, să sancționeze rapid acțiunile care aduc atingere valorilor în care cred și să participe activ la viața cetății. Cu toate acestea, dintre proiectele noastre naționale întemeiate pe idealurile Revoluției Române, sunt încă multe pe care le mai avem de dus la bun sfârșit. Nu am însă nicio îndoială că vom reuși să le realizăm cu succes pe toate, cu o singură condiție esențială: aceea de a fi uniți! Doar împreună putem reconstrui această țară”, a mai transmis Klaus Iohannis.

El a criticat „tentativele disperate ale unor politicieni de a promova cultura minciunii și de călca în picioare principiile și valorile europene” din ultimii ani.

„Folosind un drept câștigat prin sânge, votul, românii au trasat clar direcția pe care țara noastră trebuie să o urmeze. Este un drum de la care nu avem voie să ne mai abatem”, a mai spus președintele Iohannis.

Orban: Am fi ajuns mai departe dacă românii ar fi văzut dreptatea pentru victimele comunismului

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, la ședința solemnă a Parlamentului care marchează 30 de ani de la Revoluție, că România ar fi ajuns mai departe dacă românii „ar fi văzut adevărul mai repede și ar fi văzut dreptatea triumfând pentru victimele regimului comunist”.

„Ca prim-ministru vreau să amintesc atât celor care au atribuția constituțională de a cerceta faptele și de a face dreptate, cât și celor care cred că aceste fapte trebuie uitate, sănătatea unei comunități, a unei națiuni, solidaritatea dintre membrii unei societăți puternice se întemeiază pe încredere și adevăr. Am fi ajuns mult mai departe, am fi fost mult mai uniți, am fi împlinit încă și mai multe aspirații și am fi suferit mai puțin în anii tranziției dacă românii ar fi văzut adevărul mai repede și ar fi văzut dreptatea triumfând atât pentru victimele regimului comunist, cât și pentru cele ale represiunii din ultimele zile ale dictaturii Ceaușiste”, a afirmat Ludovic Orban.

Prim-ministrul a declarat că „grupuri de interese” ar dori să facă uitate victimele Revoluției.

„Au existat forțe politice , grupuri de interese care au încercat să folosească revoltă populară în scopuri partizane și care astăzi ar dori să facă uitate victimele și eroii acelor zile, măreția și tragismul acelei revolte a maselor de români împotriva dictatorului nu pot fi însă anulate de tentativele ulterioare de acaparare și de deturnare a ceea ce s-a întâmplat în revoluție. Ne vom pleca întotdeauna capul în față miilor de victime ale represiunii, morți,răniți, văduve, orfani, al căror sacrificiu a readus democrația în România, dar expresia simbolică a recunoștinței noastre nu este de ajuns. Sacrificiul lor cere și dreptate, cere să aflăm în sfârșit tot adevărul despre represiunea, despre zilele tulburi, care și după căderea regimului au continuat să moară oameni. (…) Dreptatea pentru ei trebuie să vină de la instituțiile statului de drept și s-a lăsat deja mult prea mult timp așteptată”, a spus Ludovic Orban.

Liderul liberal a precizat că oricâte tentative au fost în spațiul public, „nimeni nu poate să îi uzurpe poporului român acest rol de creator al propriului destin”.

„În decembrie 1989 poporul român și-a recăpătat dreptul de aș hotăra viitorul și s-a arată demn de istoria să. Nimeni nu poate, oricâte tentative au apărut în spațiul public, să îi uzurpe acest rol de creator al propriului destin. Nimeni nu poate să șteargă din memoria noastră și a lumii, imaginea milioanelor de români de pe străzile României, euforia acelor zile, sentimentul de eliberare, care părea să alunge și foamea și frigul și pericolul gloanțelor care îi pândeau pe cei care deschideau un nou capitol în istoria țării”, a subliniat Orban.

Ciolacu, la ședința solemnă din Parlament: Libertatea de astăzi are în spate un preț plătit cu sânge

Marcel Ciolacu a afirmat, luni, în cadrul ședinței solemne a Parlamentului, că libertatea de astăzi a fost obținută cu „sângele tinerilor de la Revoluție” și că nimic din ceea ce trăim astăzi n-ar fi fost posibil fără sacrificiul acestora. Acesta a subliniat importanța unui proiect național.

„Anul Acesta se împlinesc 30 de ani de la revoluția din 1989. Pentru mulți dintre noi poate părea o perioadă foarte lungă. Multe s-au schimbat de atunci și puțini își aduc aminte de sentimentul acela de libertate care plutea în acele zile, de solidaritatea incredibilă a celor care au ieșit atunci în stradă, sau de visele lor. Viața și-a urmat în mod inevitabil cursul iar, odată cu schimbul de generații, amintirea acelor zile s-a estompat treptat și a ajuns un eveniment în cartea de istorie”, a afirmat Marcel Ciolacu, luni, în cadrul ședinței solemne a celor două Camere.

Președintele Camerei Deputaților a precizat că apărarea idealulilor revoluției a devenit „un concept extrem de abstract pentru mulți dintre cei care nu au absolut nicio amintire din decembrie 1989”.

„Tocmai de aceea, avem datoria de a le spune că libertatea de a alege cum să trăim și cum să ne construim fiecare destinul, își are originea în acele zile tulburi din 89. Nimic din ceea ce trăim astăzi n-ar fi fost posibil fără sacrificiul și jertfa celor care au reușit cu mânile goale, în fața tancurilor șu gloanțelor, să înlăture un regim abuziv. Vreau să nu uităm niciodată că libertatea de astăzi are în spate un preț greu, un preț plătit cu sânge de tinerii de la Revoluție”, a mai spus Ciolacu.

Marcel Ciolacu a mai declarat că a pune etichete și a căuta vinovați pentru ce s-a întâmplat în ultimii 30 de ani nu ajută la progresul țării și că este nevoie de un proiect de țară.

„Au trecut 30 de ani de la Revoluție. Sunt conștient că unele lucruri puteau fi făcute mai bine în acest timp.Dar să cauți mereu vinovați și să pui etichete, cred că acest lucru nu ne va ajuta foate mult să progresăm. Cel mai bine este să avem un proiect național, pornind de la toate lucrurile bune pe care le-am făcut în acest timp. Generația 1989 ne-a oferit o Românie liberă și este de datoria noastră să lăsăm generațiilor viitoare o Românie mai bună, mai frumoasă și mai prosperă”, a conchis președintele Camerei Deputaților.

Barna: Dacă nu transformăm libertatea în bunăstare, Revoluția Română rămâne neterminată

Dan Barna a afirmat, luni, în Parlament, că dacă libertatea obținută în 1989 nu se materializează în bunăstare, demnitate și civilizație, revoluția Română rămâne „neterminată”. „Acel «așa-i la noi» rămâne un laitmotiv al cotidianului după 30 de ani”, a mai spus liderul USR.

„În decembrie 1989, România s-a scuturat de o dictatură criminală care ne-a scos pentru o bună bucată de timp din istoria Europei. Am reușit atunci să aruncăm la gunoi acea dictatură și să ne recuperăm demnitatea pentru că în cele mai negre momente, românii au dovedit că au demnitiatte și au mândria să vorbească și atunci când au decis să vorbească i-a auzit o lume întreagă. 45 de ani regimul comunist a încercat să reproducă un om după chipul și asemănarea lui. Nu au reușite, nu aici, nu în România. Ceea ce au reușit însă este să confiște și să risipească potențialul de dezvoltare al acestei țări”, a afiramt președintele USR Dan Barna, luni, în ședința solemnă a Parlamentului dedicată împlinirii a 30 de ani de la Revoluția din 1989.

Acesta a mai precizat că nematerializarea libertărții în bunăstare sau civilizație dovedește că Revoluția Română este una „neterminată”.

„Da, avem libertate. Dar ce facem noi cu această libertate de 30 de ani. Nu am reușit oare să o administrăm așa cum se cuvine? Le oferim oare cetățenilor noștrii viața pe care o merită? Sunt sistemele noastre de educație, de sănătate, astfel încât cetățenii noștrii să se bucure de roadele libertății? Acest «așa-i la noi» este încă după 30 de ani un laitmotiv al cotidianului nostru. Câtă vreme e așa și câtă vreme nu vom reuși să transformăm libertatea în bunăstare, demnitate și civilizație, revoluția română acum după 30 de ani este tot o Revoluție neterminată”,a mai spus liderul USR.

Știrea inițială

La eveniment participă și Klaus Iohannis, Ludovic Orban, Principesa Margareta și fostul șef de stat Emil Constantinescu.

Parlamentul va adopta, cu această ocazie, o declarație consacrată marcării a 30 de ani de la victoria Revoluției Române din decembrie 1989, a anunțat președintele Senatului, Teodor Meleșcanu.

Tot la propunerea președintelui Senatului, Parlamentul a ținut un moment de reculegere „în memoria martirilor Revoluției Române”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Mama Andreei Morega, studenta ucisă la Timișoara, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Hidroelectrica, prima propunere de dividend de când este companie listată la Bursa de Valori: 13,99...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Anunț despre CARNEA DE PUI din magazine. Producătorii au spus care este ADEVĂRUL, de fapt
Teo Trandafir renunță. Greu își mai găsește locul
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Topirea calotelor glaciare modifică forma Pământului și îi accelerează rotația