Prima pagină » Știri » Lovitură pentru Robert Turcescu. Sancțiunea pe care moderatorul a primit-o joi

Lovitură pentru Robert Turcescu. Sancțiunea pe care moderatorul a primit-o joi

Lovitură pentru Robert Turcescu. Sancțiunea pe care moderatorul a primit-o joi
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis, în ședința de joi, să amendeze B1 TV cu 70.000 de lei, pentru lipsă de imparțialitate și echilibru în edițiile din 12 și 25 decembrie ale emisiunii "Sub semnul întrebării", realizată de Robert Turcescu.

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis, în ședința de joi, să amendeze B1 TV cu 70.000 de lei, pentru lipsă de imparțialitate și echilibru în edițiile din 12 și 25 decembrie ale emisiunii „Sub semnul întrebării”, realizată de Robert Turcescu.

Sancțiunea a fost aplicată pentru încălcarea articolului 40, alineatul 3 din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, potrivit căruia „Moderatorii programelor au obligația să nu folosească și să nu permită invitaților să folosească un limbaj injurios sau să instige la violență”, și a articolului 66, alineatul 1 din Cod – „În programele de știri și dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea imparțialității, echilibrului și favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică”.

Amenda de 70.000 de lei a fost aplicată la propunerea Laurei Georgescu, președintele CNA, și a fost adoptată cu șapte voturi „pentru” (Laura Georgescu, Lorand Turos, Monica Gubernat, Christian Mititelu, Cristina Trepcea, Răsvan Popescu și Radu Călin Cristea), în timp ce Florin Gabrea, Narcisa Iorga, Viorel Vasile Buda și Valentin Jucan au votat „împotrivă”.

O altă propunere, făcută de Narcisa Iorga – somație publică -, nu a întrunit numărul minim necesar de voturi pentru a fi aplicată.

Potrivit CNA, în ediția din 13 decembrie a emisiunii „Sub semnul întrebării” a fost invitat actorul Dan Puric, care a făcut afirmații precum: „Eu am spus că România nu are, nu este un stat, este un stat mafiot condus de niște securiști nenorociți și îmi asum această afirmație pentru că dezastrul despre care tu vorbești și primarul cu incompetența lui e consecința vânzării de țară”.

Moderatorul emisiunii, Robert Turcescu, i-a răspuns: „Ba un amic mi-a spus că suntem conduși de un grup infracțional, atenție, nu organizat, ci dezorganizat. Asta e și mai grav, adică ăștia nici nu au ordine în ceea ce fac în momentul de față”.

Membrii CNA au considerat că Robert Turcescu nu și-a îndeplinit rolul de moderator, așa cum impune legislația audiovizualului.

Pe de altă parte, în emisiunea „Sub semnul întrebării” din 25 decembrie au fost invitați: Sabin Orcan – jurnalist B1, Sorin Ioniță – președinte Expert Forum, Andreea Pora – jurnalist, Mihail Neamțu-președinte Noua Republică. Potrivit CNA, subiectul emisiunii a fost adoptarea noilor modificări a Codului Penal de către Camera Deputaților în timp ce premierul era plecat din țară.

Robert Turcescu și-a început emisiunea spunând: „(…) O săptămână în care am avut zile negre pentru democrația românească și pentru statul de drept în ciuda kilogramelor de vopsea cu care încearcă la momentul de față liderii politici aflați astăzi la putere să cosmetizeze realitatea ultimelor zile. A fost încă o tentativă eșuată, cel puțin până acum din fericire, de lovitură nu de stat, ci de lovitură puternică, de croșeu, aplicată statului de drept în România (…)”.

În emisiune, Robert Turcescu a mai afirmat: „Ăștia care au pus la cale practic o lovitură de stat, au amputat Codul Penal ridicându-se deasupra legilor (…) ajungem să trăim într-o țară în care niște demenți dau foc la țară și trebuie să vină pompierul de serviciu de la Ambasada Statelor Unite?”.

De asemenea, membrii CNA au considerat că moderatorul nu și-a respectat rolul impus de legislația audiovizualului.

Prezent la ședința CNA de joi, Rareș Anița, directorul de programe al B1 TV, a spus că subiectele abordate în cele două emisiuni au fost de interes public.

„În emisiunea din 12 decembrie sunt opinii critice la adresa Guvernului și a clasei politice, susținute de faptele din acea perioadă”, a spus Rareș Anița. „Legat de această ultimă emisiune, în care a fost invitat Dan Puric, ea a făcut parte dintr-o serie de trei emisiuni făcute special cu ocazia sărbătorilor, în care au fost invitate personalități culturale, între care și Dan Puric, care este un invitat aproape tradițional pentru perioada sărbătorilor. A fost o discuție într-adevăr uneori cu accente critice la adresa actualei clase politice, dar noi credem că ea se înscrie într-o firească libertate de expresie”, a mai spus Rareș Anița.

În sancțiunea de 70.000 de lei, CNA a decis să rețină și emisiunea „Ring TV”, difuzată pe 26 și 27 octombrie, în care a fost abordat procesul lui Cristian Cioacă, acuzat de uciderea soției sale, Elodia Ghinescu, membrii Consiliului considerând că nu a fost respectată legislația audiovizualului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trebuie să oprească acest circ”. Moșteanu îl acuză pe Grindeanu că a răspândit informații false despre economia României
Digi24
Lidera AfD, atac la imigranții români din Germania: „Ne jefuiesc... ”
Cancan.ro
Ispita Gabriella, mesaj cu subînțeles pentru Prințul Marco?! 'Au trecut 164 de zile de când îți aprind lumânări'
Prosport.ro
FOTO. „Am căzut din picioare”. Apariția jucătoarei de tenis în costum de baie i-a dat pe spate pe fani
Adevarul
Cum a ajuns președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, să cumpere în Italia proprietăți de peste un milion de euro. Un fost punct vamal îi poartă numele
Mediafax
Cum învață copiii românilor din Germania să nu-și uite rădăcinile. Proiectul unei biserici românești
Click
Mihai Trăistariu, șocat de prețurile din bazarul din Istanbul, de unde Marcel Ciolacu a cumpărat blana cu bucluc: „S-au scumpit toate”
Digi24
Cine se afla la bordul avionului privat care s-a prăbușit „ca o rachetă” în Florida
Cancan.ro
'Sfârșitul Lumii va fi pe 13 noiembrie 2026'. În 1960, un matematician renumit a calculat data exactă a Apocalipsei
Ce se întâmplă doctore
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este Suzuki Swift hibrid mașina ideală pentru oraș? Ce primești pentru 8.500 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile omului, sub semnul întrebării după o descoperire recentă în Egipt
Mediafax Italia
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Mediafax Spania
Proiectul prin care Franco voia să construiască o bombă atomică!