Marele pelerinaj electoral

Marele pelerinaj electoral
Publicat: 15/08/2014, 09:32
Actualizat: 02/09/2019, 21:28

Sute de mii de români se află, încă de ieri, la pelerinajele care au loc cu prilejul sărbătoriiAdormirea Maicii Domnului sau Sântămaria Mare.Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este prăznuită de ortodocși și catolici în fiecare an pe data de 15 august. Ea este cunoscută în Apus sub numele de Înălțarea cu trupul la cer a Maicii Domnului.

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului încheie un ciclu, redeschis de cea a Nașterii Maicii Domnului (8 septembrie). Mai multe lăcașuri de cult din țară care o au ca ocrotitoare pe Maica Domnului își serbează, vineri, hramul, în unele părți fiind organizate și pelerinaje.

Ponta, de la Putna la Cacica

Și în acest an, premierul Victor Ponta va fi prezent la Mânăstirea Putna, la slujba de Adormirea Maicii Domnului, de unde va merge apoi la sanctuarul național marian de la Cacica (jud. Suceava). Spre seară, șeful guvernului va merge în județul Cluj unde va participa la slujba de Sfânta Maria de la Mănăstirea Nicula.

„Vreau să vă anunț foarte clar că pe 15, de Sfânta Maria, voi fi prezent la slujba romano-catolică de la Cacica, acolo unde Guvernul a sprijinit realizarea unei lucrări de comemorare a fostului papă Ioan Paul al II-lea. Am fost invitat și voi merge la evenimentele bisericii grecocatolice, ale cultelor reformate sau neoprotestante, am felicitat comunitatea musulmană din România cu ocazia încheierii Ramadanului. România este o țară în care absolut toți cei care au o credință și chiar și cei care nu au nicio credință pot să trăiască respectând Constituția și legile țării”, a anunțat încă de luni Victor Ponta. Anunțul l-a făcut la Târgoviște, la manifestările de sărbătorire a Sf. Nifon. Victor Ponta a mai fost în județul Dâmbovița, la Mânăstirea Nucet, și la începutul campaniei electorale pentru europarlamentare.

De Adormirea Maicii Domnului, Victor Ponta nu este singur. Și ministrul dezvoltării regionale, Liviu Dragnea, se va închina la Putna și la Cacica.

Potrivit Biroului de presă al Episcopiei Romano-Catolice Iași, pelerini din România, Polonia, Germania, Ungaria, Austria și Italia sunt fi prezenți, joi și vineri, la sanctuarul național marian de la Cacica, la celebrările prilejuite de Adormirea Maicii Domnului, între aceștia și episcopul de Czestochowa, IPS Stanislaw Nowak. Circa 8.000 de pelerini vor trece în aceste zile pe la Cacica.

În Sanctuarul național marian din localitatea suceveană Cacica, loc de rugăciune și meditație pentru credincioși, se află icoana Fecioarei Maria, copie a icoanei „Madona Neagră” de la CzÄ™stochowa-Polonia, adusă la Cacica în anul 1809.

Actuala biserică a fost construită între anii 1903 și 1904, în stil neogotic, în crucieră, din piatră cioplită și cărămidă roșie presată, după un proiect din Polonia, iar în 16 octombrie 1904, lăcașul a fost sfințit de arhiepiscopii de Lwow, Josef Bilcewski și Josef Weber.

În anul 1996, biserica din Cacica a fost declarată sanctuar diecezan; în anul 1997 a fost declarată sanctuar național, iar în anul 2000 Papa Ioan Paul al II-lea a acordat bisericii titlul de „basilica minor”.

Preotul paroh de Cacica, Romuald Bulai, a declarat că Guvernul României a alocat fonduri pentru lucrările de amenajare a pieței Sfântul Ioan Paul al II-lea din fața bazilicii din Cacica, ce va fi inaugurată vineri.

Rus, la icoana făcătoare de minuni de la Mânăstirea Nicula

Pelerinajul de la Mânăstirea Nicula, cu Hramul Adormirea Maicii Domnului, din județul Cluj, este cel mai mare din țară. Peste 50.000 de oameni sunt așteptați în acest an să se închine la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului și să participe la slujbele care au început încă de marți.

„În toate mânăstirile care au ca hram Adormirea Maicii Domnului, joi seara, se săvârșește slujba prohodului. Există această rânduială din vremea bizantinilor. La Nicula, situația este una specială, pentru că vin mulți credincioși la icoana făcătoare de minuni. Este al treilea an când se face pelerinajul pe jos, din orașul Gherla, spre mânăstire, aproximativ 8 kilometri pe jos. Și în acest an, procesiunea va fi condusă de mitropolitul Clujului, ÎPS. Andrei Andreicuț”, a declarat, pentru gândul,purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Clujului, Bogdan Ivanov. Pelerinajul, care durează trei ore, a început joi, la ora 13:00. De la ora 21.30, icoana făcătoare de minuni a fost scoasă din biserică, unde a avut loc Utrenia și Prohodul Maicii Domnului, iar în jurul orei 02.00 s-a înconjurat biserica cu icoana făcătoare de minuni.

Vineri dimineață, de la ora 9.00, a fost oficiată slujba de Liturghie de un sobor de preoți în frunte cu mitropolitul Clujului, IPS Andrei, la care sunt așteptați să participe și politicieni, parlamentari, demnitari din administrația locală și județeană, printre care se numără și ministrul Transporturilor, Ioan Rus.

Și Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla a organizat un pelerinaj, joi, la care a fost prezent episcopul Florentin Crihălmeanu.

Pelerinajul credincioșilor greco-catolici a început la ora 16.00, de la capela „Sf. Iosif” din Gherla până la biserica parohială din satul Nicula.

„În ziua marelui Praznic al Adormirii Maicii Domnului, vineri, de la ora 10:30, în curtea bisericii parohiale din Nicula, episcopul Florentin Crihălmeanu, împreună cu un sobor de preoți, va celebra Sfânta Liturghie Arhierească, în cadrul căreia va avea loc hirotonirea întru diaconie a unui absolvent al Facultății de Teologie Greco-Catolică, secția Pastorală”, se arată într-un comunicat al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla.

CFR a anunțat că vineri vor circula suplimentar spre/dinspre Ardeal – Mănăstirea Nicula trenurile: Regio 13402 Cluj Napoca (11.54) – Gherla (12.50); Regio 13408 Gherla (13.20) – Ilva Mică (15.32); Regio 13410 Gherla (13.35) – Bistrița Nord (15.32) și Regio 13403 Dej Călători (13.00) – Cluj Napoca (14.35).

Atestată documentar din 1552, Mânăstirea Nicula a fost, la început, o așezare monahală modestă și a devenit cunoscută în primăvara anului 1699, prin icoana Maicii Domnului, zugrăvită în 1681 de către preotul ortodox Luca din Iclod, care s-a dovedit ca fiind făcătoare de minuni și, prin aceasta, obiectiv de pelerinaj.

Elena Udrea se roagă la Mânăstirea Tismana

Credincioși mai mulți sunt așteptați la pelerinajele care vor avea loc la Mânăstirea Strâmba, din județul Sălaj, și Mânăstirile Moisei și Rohia din Maramureș.

În Banat, la Mânăstirea Fârtea, din județul Timiș, sunt așteptate câteva mii de credincioși laSântămaria Mare.

În fiecare an de ziua Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Curtea de Argeș, lăcaș ctitorit la începutul secolului al XVI-lea de către Neagoe Basarab, își așteaptă credincioșii, care vin să se închine Sfintei Fecioare Maria și Sfintei Filofteia

Și mănăstirile Bistrița, Frăsinei, Govora și Sărăcinești din Arhiepiscopia Râmnicului, mănăstirile Brâncoveni și Strehareț din Episcopia Slatinei și Romanaților, precum și Mănăstirea Celic Dere din Episcopia Tulcii își prăznuiesc hramul de Adormirea Maicii Domnului.

În sărbătoare se află și Catedrala episcopală din Giurgiu, care își sărbătorește primul hram.

Un alt loc care atrage mulți pelerini este și Lainici, o mânăstire de călugări din România situată în defileul Jiului, județul Gorj, la 32 de kilometri de Târgu-Jiu și la 25 de kilometri de Petroșani. Și Mânăstirea Tismana, din Gorj, are hramul „Adormirea Maicii Domnului”. La slujba religioasă din acest loc și-a anunțat participarea și președintele PMP, Elena Udrea.

Sute de patrule de Poliție, în Suceava, de Sfânta Maria

De ziua hramului, la Mănăstirea Văratec, maicile se pregătesc pentru credincioșii care vor trece pragul mănăstirii. Tot pe 15 august își cinstesc hramul și Mănăstirea Bistrița și Schitul Draga, din județul Neamț, mănăstirile Cozancea și Zosin, din județul Botoșani, mănăstirile Rarău, Humor, Fetești, Schitul Orata și Plutonița din Suceava. Aproape nouă sute de polițiști vor asigura ordinea în zona celor peste cinci sute de lăcașuri de cult din județul Suceava, unde se vor organiza ceremonii religioase cu prilejul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului.

Importanța Adormirii Maicii Domnului

Potrivit tradiției bisericii, Sfânta Fecioară Maria a fost înștiințată printr-un înger de trecerea ei la cele veșnice, iar apostolii, aflați în acel moment în diferite zone ale lumii, au fost aduși pe nori pentru a fi prezenți la acest eveniment. Apostolul Toma nu a fost prezent la înmormântare, el ajungând trei zile mai tîrziu. Întristat, a cerut să se deschidă mormântul, pentru a săruta mâinile Născătoarei de Dumnezeu, dar, intrând, l-a găsit gol. În timp, în cuvântările părinților bisericii s-a afirmat cu mai multă putere credința că, după adormirea sa, Fecioara Maria a fost înviată de Iisus Hristos și luată cu trupul în împărăția cerurilor.

În Capitală, manifestări dedicate Brâncovenilor

Cu ocazia împlinirii, a 300 de ani de la moartea Sfinților Brâncoveni (1714-2014), în Capitală au loc la acest final de săptămână mai multe manifestări culturale și religioase.

Sâmbătă, 16 august 2014, ziua de prăznuire a Sfinților Martiri Brâncoveni, de la orele 8.30, Patriarhul Daniel, împreună cu alți ierarhi, va sfinți pictura nouă și va binecuvânta lucrările de la biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, una dintre cele mai reprezentative ctitorii brâncovenești în care se păstrează moaștele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu. Evenimentul va fi urmat de slujba religioasă.

Duminică, 17 august 2014, la orele 7.30, va avea loc o procesiune cu moaștele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, de la biserica Sfântul Gheorghe Nou din București până la biserica Sfântul Gheorghe din incinta Ansamblului de la Mogoșoaia. De la orele 9.30, va avea loc Sfânta Liturghie arhierească.

Racla cu moaștele Voievodului Constantin Brâncoveanu va rămâne la biserica Sfântul Gheorghe de la Mogoșoaia până în jurul orelor 15.00, când va fi readusă la biserica Sfântul Gheorghe Nou din București.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale,...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Mama Andreei Morega, studenta ucisă la Timișoara, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Protejarea demnităţii lui David a lui Michelangelo: O luptă pentru libertatea de exprimare
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
CARNEA DE PUI din magazine. Anunțul venit de la cel mai înalt nivel: Să fie...
Scandalul puilor vopsiți. Ce ascund autoritățile
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Topirea calotelor glaciare modifică forma Pământului și îi accelerează rotația