Mii de cetățeni au semnalat posibile acțiuni teroriste în Europa

Mii de cetățeni au semnalat posibile acțiuni teroriste în Europa
Publicat: 20/01/2016, 16:07

13.875 de cetățeni au semnalat, anul trecut, posibile acțiuni teroriste, activități de propagandă islamist-extremistă în mediul virtual, comportamente suspecte și aspecte considerate de către apelanți ca fiind relevante în contextul fluxului de migranți proveniți din zone de conflict, precum Siria, dar și interesul unor persoane de a comercializa substanțe radioactive, precizează SRI, la solicitarea MEDIAFAX, în urma analizei apelurilor primite la numărul TELVERDE AntiTerorist, pus la dispoziția cetățenilor.

Din cele 13.875 de apeluri telefonice înregistrate pe parcursul anului 2015, doar 58 de apeluri au conținut indicii cu potențial relevant în domeniul antiterorism, iar dintre acestea, în 20 de cazuri SRI a dispus aprofundarea măsurilor de verificare și soluționare, inclusiv prin cooperare interinstituțională în cadrul Sistemului Național de Prevenire și Combatere a Terorismului (SNPCT), potrivit sursei citate.

De regulă, tendința de creștere a numărului de apeluri telefonice se manifestă în situații de criză teroristă, iar atentatele teroriste de la Paris din 7-11 ianuarie și 13 noiembrie 2015 au dus la triplarea numărului de sesizări telefonice din partea populației, în comparație cu lunile ianuarie și noiembrie ale anului 2014, care nu au fost marcate de atentate teroriste in Europa, a explicat SRI.

Apelurile la TEL VERDE AntiTerorist sunt, în cea mai mare parte, efectuate de către bărbați, potrivit sursei citate.

Indicii cu potențial relevant care ar putea ajuta SRI să prevină sau să combată acte teroriste aparțin, în general, persoanelor cu vârste cuprinse între 20-35 ani, cu studii medii sau studenți.

Potrivit sursei citate, apelurile cu potențial relevant sunt efectuate și de persoane cu studii superioare, în activitate sau pensionari, chiar dacă nu au o frecvență constantă.

În toate cazurile, identitatea apelantului este protejată.

„Nivelul amenințării teroriste în Europa este la cote maxime, atentatele din Paris confirmând prezența operațională a Daesh în Europa și confruntarea deschisă cu statele europene. Atacurile teroriste din Paris – cele mai grave din istoria Franței – ies din tiparele obișnuite și avertizează asupra unei tendințe de import în arealul civil din Occident a confruntărilor de tip militar, specifice teatrelor de conflict”, potrivit SRI.

În prezent, organizația Daesh dispune de o masă de manevră constituită din tineri islamiști radicalizați sub impactul ideologiei „califatului” și sancționării Occidentului, motivați și capabili să deschidă un front de confruntări în Europa, explică SRI.

În acest context, există un risc major ca acțiuni similare celor de la Paris să fie luate în calcul de susținători Daesh, care sunt mobilizați și de mesajele și îndemnurile războinice lansate în mediul virtual de această organizație.

Țintele vizate cu prioritate sunt în continuare statele vest-europene activ și direct implicate în operațiunile Coaliției Internaționale împotriva Daesh în Siria și Irak.

Deși România nu a fost vizată de amenințări directe privind organizarea de atentate, coordonate sau inspirate de Daesh există, însă, un potențial al amenințării din partea organizației, în contextul angajamentelor externe ale României și a retoricii Daesh, care a nominalizat România ca teritoriu ce trebuie recucerit și inclus în califat, mai arată sursa citată.

Astfel, nu doar instituțiile și persoanele juridice din componența SNPCT, dar și persoanele fizice care au cunoștință despre date și indicii privind comiterea, favorizarea ori finanțarea actelor de terorism, au următoarele obligații: (1) să sesizeze, de îndată, autoritățile competente în domeniu; (…) (3) să acorde sprijinul necesar îndeplinirii atribuțiilor pe linia prevenirii și combaterii terorismului, la solicitarea autorităților competente”, potrivit Legii nr.535 din 2004 privind prevenirea și combaterea terorismului.

TEL VERDE pus la dispoziția populației din anul 2004, de către SRI, „este un instrument complementar care contribuie la prevenirea manifestărilor fenomenului terorist, inclusiv cele de sprijin ale acestuia (propagandă, prozelitism, radicalizare, finanțare, logistică), pe de o parte, iar, pe de altă parte, oferă o nouă posibilitate de recepționare post-factum a unor date despre incidente sau situații de criză teroristă”, arată informațiile oferite de SRI.

TEL VERDE AntiTerorist poate fi apelat de cetățenii care au cunoștință sau dețin indicii despre persoane care manifestă interes pentru procurarea de substanțe care ar putea fi folosite în scopuri teroriste, care confecționează, dețin, transportă, manipulează ilegal, armament, muniții, substanțe care ar putea fi folosite în scopuri teroriste, potrivit sursei citate.

De asemenea, prezența repetată sau prelungită a unor persoane neautorizate în zona unor obiective care ar putea constitui ținte ale unor atacuri teroriste (misiuni diplomatice străine, sedii ale unor instituții internaționale), precum și tendința unor persoane de a fotografia sau filma obiective care sunt supuse unor restricții privind aceste activități sau staționarea îndelungată și nejustificată a unor autoturisme în apropierea unor zone de importanță deosebită, misiuni diplomatice sau alte locuri în care prezența populației este numeroasă sunt aspecte care pot fi aduse în atenția SRI, prin intermediul TelVerde.

Interesul unor persoane pentru studierea insistentă a unor locuri aglomerate precum gări feroviare sau de metrou, aerogări, mari centre comerciale, obiective turistice, sportive sau culturale și chestionarea nejustificată în legătură cu subiecte care, la prima vedere, nu ar prezenta interes (programul de funcționare al unor instituții, momente ale zilei de maximă aglomerație, momentul schimbării personalului care asigură paza la ambasade), ar putea indica posibile amenințări teroriste.

Un alt aspect care ar trebui să trezească îngrijorări în rândul cetățenilor este și interesul crescut al unor persoane pentru studierea insistentă a căilor de acces feroviar, rutier, subteran, aerian, fără a avea motive plauzibile în acest sens, potrivit SRI.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Foreign Affairs: Care este viitorul Rusiei. Cinci scenarii despre cum va arăta țara după Putin
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă,...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
"Am călătorit în timp". Profesor ieșit din comă a fost în anul 3906 și știe...
Cât costă o manichiură și un tuns simplu înainte de Paște! Prețurile au explodat, în...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Compania coreeană Hanwha vrea să înfiinţeze în România un hub industrial pentru Europa
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Marele ACTOR al țării a MURIT! Durere infinită: Actor extraordinar și un om și mai...
Pască fără aluat. Rețeta lui Sorin Bontea
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
Andreea Bălan și-a aniversat ziua de nume la spital: ”Ce să zic, la mulți ani!”
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Substanțele toxice din microplastice pot fi absorbite prin piele, arată un studiu