Mijloacele tehnice și peste 2.000 de militari au participat la repetiția generală a paradei de 1 Decembrie

Redactor:
Eliana Radulescu
Mijloacele tehnice și peste 2.000 de militari au participat la repetiția generală a paradei de 1 Decembrie
Peste 2.000 de militari din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, SRI și SPP și aproximativ 140 de militari din Franța, Polonia, Turcia și SUA au participat, vineri, în Piața Arcului de Triumf, la repetiția generală pentru parada militară organizată cu ocazia Zilei Naționale.

Peste 2.000 de militari din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, SRI și SPP și aproximativ 140 de militari din Franța, Polonia, Turcia și SUA au participat, vineri, în Piața Arcului de Triumf, la repetiția generală pentru parada militară organizată cu ocazia Zilei Naționale.

De asemenea, au fost prezentate mijloacele tehnice și aeronavele care vor putea fi văzute la parada de duminică.

La repetiția generală pentru sărbătoarea de duminică au asistat ministrul Apărării Mircea Dușa, Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, și, pentru puțin timp, premierul Victor Ponta.

Programul paradei de 1 Decembrie începe cu intonarea Imnului Național al României și, în semn de salut, sunt executate 21 de salve de tun de către bateria de artilerie a Regimentului 30 Gardă ,”Mihai Viteazul”.

La parada militară, care va fi condusă de generalul de brigadă Tomiță-Cătălin Tomescu, participă detașamente ale Batalionului 2 Infanterie „Călugăreni”, Batalionului 495 Infanterie „Căpitan Ștefan Șoverth”, din Brigada 1 Mecanizată „Argedava”, militari parașutiști din cadrul Batalionului 630 Parașutiști „Smaranda Brăescu”, din Batalionul 17 Vânători de Munte „Dragoș Vodă” din Brigada 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu” și un detașament al Brigăzii de Informații Militare „Mareșal Alexandru Averescu”.

Forțele pentru operațiuni speciale sunt reprezentate la defilare de militari ai Brigăzii 6 Operații Speciale „Mihai Viteazul” și un detașament de poliție militară, din cadrul Batalionului 265 Poliție Militară, iar detașamentul Forțelor Aeriene Române de militari ai Brigăzii 1 Rachete Sol-Aer „General Nicolae Dăscălescu”, urmat, în pas de defilare de două detașamente ale Forțelor Navale Române.

Iau parte, de asemenea, detașamente ale instituțiilor de învățământ militar – Academia Tehnică Militară, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre „Basarab I”, Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă”, Academia Navală „Mircea cel Bătrân” și Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir” din Breaza.

Din partea Ministerului Afacerilor Interne participă la paradă reprezentanți ai Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, echipaje de servanți pompieri și echipaje SMURD, echipaje de salvatori de la înălțime, de intervenție pirotehnică și intervenție la urgențe chimice.

De asemenea, prezintă onorul un detașamentul de studenți ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”.

Reprezentând SRI, defilează un detașament al Brigăzii Antiteroriste, cadre care asigură securitatea aeroportuară (pasageri și cargo) pe toate cele 16 aeroporturi civile din țară.

La defilarea de la 1 Decembrie românilor le va fi prezentată o replică a avionului Vlaicu II, flancat de tehnicieni de la Școala de Aplicație pentru Forțele Aeriene, îmbrăcați în uniforme de epocă.

Parada este prevăzută să continue cu defilarea drapelelor de epocă și a unui detașament al Asociației Tradiția Militară, purtând uniformele și echipamentul de campanie ale Armatei Române din timpul Primului Război Mondial.

Un moment spectaculos al evenimentului va fi „parada aeriană”, de Ziua României urmând să survoleze Piața Arcului de Triumf un elicopter IAR-330 M, șase elicoptere IAR – 330 Puma din dotarea Flotilei 90 Transport Aerian (Otopeni) și trei elicoptere IAR – 330 PUMA Naval, din dotarea Grupului de Elicoptere al Forțelor Navale.

De Ziua Națională vor zbura deasupra Arcului de Triumf trei avioane IAK-52 din dotarea Școlii de Aplicație pentru Forțele Aeriene „Aurel Vlaicu”, Boboc, o aeronavă de transport C-130 HERCULES și trei aeronave de transport C-27J SPARTAN din dotarea Flotilei 90 Transport Aerian (Otopeni). Aceste formații vor fi urmate de trei aeronave IAR-99 ȘOIM din dotarea Flotilei 95 Aeriane Bacău și trei aeronave IAR-99 din dotarea Școlii de Aplicație pentru Forțele Aeriene „Aurel Vlaicu”, Boboc.

Următoarele formații de zbor sunt alcătuite din șase aeronave de luptă MiG-21 din dotarea Flotilei 86 Aeriene, Fetești.

Organizatorii au mai pregătit celor care vor asista la eveniment și alte surprize.

De asemenea, la paradă va fi făcută prezentarea tehnicii militare: vehicule blindate pentru operații speciale URO VAMTAC, transportoare blindate de trupe PIRANHA, mașina de luptă a infanteriei 84 M – „Jderul”, autovehicul de luptă blindat, amfibiu, pe șenile, transportoare amfibii blindate B 33 Zimbru, urmate de tancurile TR 85 M 1 „Bizonul”, sistemul interoperabil de artilerie LAROM și complexul antiaerian tractat „OERLIKON”.

Vor fi prezentate la paradă și sistemul Ghepard de artilerie antiaeriană blindat, vehiculele de luptă tip HUMVEE, autoturismele de teren Chevrolet Tahoe, care pot fi echipate cu kituri de protecție balistică, autospecialele blindate de intervenție EOD și, în premieră, autovehiculul Dacia Duster militar, echipat cu o platformă telecomandată de tragere AGIL762.

Forțele Aeriene trec pe sub Arcul de Triumf cu sistemul de rachete sol-aer cu baza la sol – HAWK, iar Forțele Navale sunt reprezentate la parada tehnicii din acest an de două ambarcațiuni tip RHIB și o ambarcațiune rapidă Fulgerul și cu Instalații Mobile de Lansare a Rachetelor.

Blocul de defilare al Comandamentului Logistic va prezenta autostațiile radio blindate – URO VAMTAC și autovehicule de teren blindate tip ușor PANHARD.

Blocul de paradă al tehnicii Ministerului Afacerilor Interne va fi precedat de două formații compuse din trei elicoptere de tip Eurocopter-135 și trei de tip MI-17, aparținând Inspectoratului General de Aviație, capul formației fiind un elicopterul EC-135 SMURD.

Aviația Ministerului Afacerilor Interne participă și cu un avion de transport medicalizat de tip Piper PA-42 Chayenne III.

Blocul de paradă al tehnicii MAI este deschis de Poliția Română, cu zece motociclete BMW, fiind prezentate, de asemenea, alte autovehicule din dotare: Mercedes Clasa A cu pachet AMG, autospeciala Jaguar, BMW – 330 – XD, Dacia Duster și o autospecială Dacia Dokker.

Parada mai include defilarea unor efective ale Serviciului Independent pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, principala formațiune de intervenție a Poliției Române și o parte grupului de elită al unităților speciale de intervenție ale polițiilor statelor membre ale Uniunii Europene – „ATLAS”.

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră participă la paradă cu ATV-uri, autospeciale Volkswagen Passat Variant, Dacia Duster, „Iveco Massif”, Mitsubishi L200, „Volkswagen Transporter Kombi”, autospeciale de supraveghere cu termoviziune și „Landrover Discovery 4” și ambarcațiunile ARVOR 215 și Harpoon 550 Open.

Inspectoratul General al Jandarmeriei participă la parada de 1 Decembrie cu motociclete, urmate de Volswagen Passat Variant, autoturismele Dacia Duster, autovehiculele URO VAM TL-Peace Keeper, autospecialele Volkswagen Transporter și autospecialele blindate pentru intervenție SANDCAT și AM7.

IGSU va etala motociclete de intervenție SMURD și Honda Deauville NTV 700, ambulanțe Citroen Jumper și Volkswagen Crafter, autospecialele pentru descarcerare complexă, pentru cercetare și primă evaluare, pentru stingerea incendiilor și pentru intervenție și salvare de la înălțimi.

Își vor mai prezenta tehnica din dotare SRI, cu dispozitive de intervenție contrateroristă și pirotehnică și dispozitivul de gardare/protecție.

Defilarea Detașamentului de Cavalerie al Jandarmeriei, deja o obișnuință a manifestărilor prilejuite de Ziua Națională, nu va lipsi de la defilarea de duminică. Și Poliția Locală este reprezentată la paradă de cei 24 de călăreți din Patrula Călare a Municipiului București.

În Piața Arcului de Triumf va prezinta onorul Garda de Onoare a Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul”, unitate etalon a Armatei României, prima unitate atestată documentar din armata română modernă.

Militari ai regimentului vor prezenta un „drill team”, executând exerciții demonstrative de mânuire a armamentului.

În premieră, participă la parada organizată de Ziua Națională militari ai armatelor Franței, Poloniei, Turciei și ai Statelor Unite ale Americii.

Din Franța, defilează un detașament aflat sub comanda locotenentului-colonel Raphael Bernard. Detașamentul este format din militari ai Regimentului 1 Artilerie din cadrul Brigăzii 7 Blindate, dislocat în regiunea Belfort. Dotat cu tehnică modernă, de genul radarului de contrabaterie COBRA și lansatorului unitar de rachete, regimentul participă în prezent la misiunea ONU din Liban și are militari dislocați în Mali, în lupta împotriva terorismului. De asemenea, regimentul are unități înzestrate cu tunuri de 155 de mm dislocate în Djibouti, în cadrul dispozitivului francez din Africa.

Forțele armate poloneze sunt reprezentate de un detașament din Batalionul gărzii de onoare, o unitate specială din Varșovia, destinată acordării asistenței de specialitate pe timpul desfășurării ceremoniilor militare pe teritoriul național și, de asemenea, pe timpul executării de misiuni, în conformitate cu protocolul diplomatic. Militarii Batalionului gărzii de onoare poartă uniforma de gală a forțelor terestre poloneze și tradiționala caschetă Rogatywka. Comandantul detașamentului este locotenentul Wlodzimierz Grochowiec.

Detașamentul forțelor armate turce comandat de căpitanului de infanterie Ersin Durur este reprezentat de militarii Brigăzii 66 Infanterie Mecanizată „Forța păcii”. Fondată în anul 1880, brigada a participat la luptele din Yemen, Caucaz, Balcani, Gelibolu, precum și în lupta de eliberare a Turciei. Având sediul la Istanbul, unitatea este prima brigadă mecanizată creată în Turcia.
Brigada a primit drapelul de luptă la 01 octombrie 1993. Din anul 2005, Brigada Forța păcii este parte a forțelor de reacție rapidă ale NATO.

De asemenea, participă la paradă reprezentanții Corpului de Infanterie Marină al Statelor Unite ale Americii, comandați de locotenentul James Moroney. Locotenentul James Moroney și plutonul acestuia fac parte din Batalionul 2 Cercetare și Infanterie Ușoară cu sediul în Camp Lejeune, Carolina de Nord. Batalionul 2 Cercetare și Infanterie Ușoară a executat operații de luptă în Panama, în 1989, și în primul război din Golf, în 1990. În cadrul războiului global împotriva terorismului, infanteriștii marini americani au participat la operația „Iraqi Freedom” din Irak și la operația „Enduring Freedom” din Afganistan. În acest an, militarii americani au luat parte la exercițiile multinaționale care se desfășoară în țara noastră.

Defilarea se va încheia cu evoluția muzicilor militare reunite ale Orchestrei Reprezentative a Ministerului Apărării Naționale și Muzicii Militare a Regimentului 30 Gardă Mihai Viteazul și onorul dat de acestea.

Inchide