Prima pagină » Știri » Ministrul Liviu Pop: Sperăm să aducem o investiție care să creeze locuri de muncă în zona Câmpia Turzii

Ministrul Liviu Pop: Sperăm să aducem o investiție care să creeze locuri de muncă în zona Câmpia Turzii

Ministrul Liviu Pop: Sperăm să aducem o investiție care să creeze locuri de muncă în zona Câmpia Turzii
Ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Pop, a spus, vineri, la Câmpia Turzii, unde va avea loc un miting de protest față de disponibilizările de la combinatul Mechel, că speră ca în decurs de o săptămână să poată fi adus un investitor care să creeze locuri de muncă pentru această zonă.

Ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Pop, a spus, vineri, la Câmpia Turzii, unde va avea loc un miting de protest față de disponibilizările de la combinatul Mechel, că speră ca în decurs de o săptămână să poată fi adus un investitor care să creeze locuri de muncă pentru această zonă.

„Sperăm ca în maxim o săptămână să aducem o investiție care să creeze locuri de muncă în zona Câmpia Turzii”, a afirmat Liviu Pop.

El a menționat că nu le cere protestatarilor să nu iasă în stradă întrucât este dreptul acestora să își exprime nemulțumirile.

Liviu Pop se află vineri, la Câmpia Turzii, fiind invitat de către prefectul județului Cluj, Ioan Vușcan, senatorul Alexandru Cordoș și reprezentanții Sindicatului „Industria Sârmei” Câmpia Turzii, pentru a fi alături de ei la mitingul care va fi organizat în oraș începând cu ora 12.00.

La acțiunea de protest, la care vor lua parte reprezentanți ai mai multor confederații sindicale din România și care are loc în contextul disponibilizărilor colective de personal de la combinatul Mechel, sunt așteptate aproximativ 1.000 de persoane.

Protestatarii vor pleca în marș de la combinatul Mechel, poarta nr. 1 și până la Casa de Cultură „Ionel Floașiu”, unde va avea loc mitingul.

Mechel Câmpia Turzii a început, în luna iunie, disponibilizarea colectivă a 800 de angajați, în trei etape, procesul urmând să se încheie în septembrie. Astfel, la Mechel Câmpia Turzii ar urma să mai rămână doar 238 din cei 1.050 de angajați.

Sindicatul de la Mechel Câmpia Turzii i-a cerut premierului Victor Ponta, într-o scrisoare, ca prin intermediul instituțiilor statului să monitorizeze activitatea combinatului și să stopeze tăierea și înstrăinarea utilajelor, pentru evitarea închiderii acestuia.

Ulterior, ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, anunța, la Câmpia Turzii, unde a participat la ședința Comisiei de Dialog Social convocată de Prefectura Cluj pentru analiza situației de la combinatul din municipiu, că Guvernul va analiza contractul încheiat în anul 2003 pentru privatizarea combinatului Mechel Câmpia Turzii, în condițiile în care există „semne de întrebare” legate de acest document, care nu ar fi fost respectat.

Prefectul județului Cluj, Ioan Vușcan, a acuzat acționariatul rus al companiei Mechel că a urmat o strategie bine pusă la punct, pentru a se retrage din zonă, și a adus combinatul de la Câmpia Turzii – „perla siderurgiei” – în situația de a fi închis.

Ioan Vușcan declara, la finalul unei întâlniri cu reprezentanții Mechel și ai unor firme consumatoare de produse metalurgice, că disponibilizările la combinatul din Câmpia Turzii au început din perioada 2005-2006, după care au urmat oprirea unor capacități de producție, vânzarea lor și transportul a zeci de mii de tone de fier vechi în diverse locuri.

„Am avut nenumărate întâlniri cu Yuri Gushchin, director general al Mechel pe Europa de Est, și Sergei Fedorov, directorul Mechel Câmpia Turzii. Din păcate, în urmă cu o săptămână, am constatat că ei aveau o strategie mai veche să se retragă din această zonă. Urmărind evoluția lucrurilor și văzând ce disponibilizări au făcut în timp, pentru că prin contractul de privatizare era nevoie de menținerea a 5.800 de angajați, deja ei de prin 2005-2006 au început disponibilizările. Mai târziu au început să oprească niște capacități de producție. După aceea au început să vândă capacități de producție. Între timp au cărat mii, zeci de mii de tone de fier vechi în diverse locuri, au închis producția de oțel, tocmai semifabricatele de care aveau nevoie la laminoare. După aceea, neavând oțel, au închis și laminoarele. Iată că strategia a fost una bine pusă la punct și în discuția cu noi au făcut o figurație interesantă cum că sunt preocupați și dând vina pe criză, pe criza consumului de produse metalurgice, creșterea prețului la energia electrică. Au adus această perlă a siderurgiei care desfășoară activități productive de 100 de ani la Câmpia Turzii în situația de a fi închisă. E o veste tristă pe care trebuie să o spunem, că există această perspectivă, cu toate că ei n-o recunosc. Concluzia este că ei vor să închidă, iar capacitățile de producție vor fi conservate până în toamna anului viitor”, declara prefectul de Cluj.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
(VIDEO) Momentul flagrantului Parchetului General în dosarul de obținere frauduloasă a cetățeniei române
Digi24
Reacția Varșoviei după ce Vladimir Putin a afirmat că o parte din Ucraina va fi cedată Poloniei în viitor
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru un șnițel cu piure la o cantină din Eforie Nord. Nu e o glumă!
Prosport.ro
Nadia Comăneci a luat din banii ei două aparate de aer condiționat pentru sala de gimnastică de la Complexul „Lia Manoliu”
Adevarul
Iranul prezintă o nouă dronă kamikaze cu reacție. Mesajul transmis Washingtonului în plină escaladare a tensiunilor
Mediafax
CUTREMUR în industria auto: Un mare PRODUCĂTOR anunță 8.000 de concedieri până în 2027
Click
Mihai Onilă a fost operat de urgență. Soția lui e la capătul puterilor: „Trec prin momente extrem de grele”
Digi24
Băiat pe trotinetă, lovit în cap de un obiect căzut din cer. Copilul nu-și amintește nimic despre incident
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Ce se întâmplă doctore
Tânăra din Craiova, care ar fi luat o bacterie periculoasă la un festival, e în stare gravă! Aparatul ECMO o ţine în viaţă. Medicii nu au reușit să afle cu ce a fost infectată
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ofertă la Dedeman: camera auto Full HD cu Wi-Fi are preț tăiat
Descopera.ro
Toți oamenii împărtășesc un strămoș surprinzător
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Alooo…iubito, în ce ești îmbrăcată?
Descopera.ro
Spania bate 50.000 de monede cu victoria de la Cupa Mondială 2026